Un strop de nebunie oferă unicitate poveştii de dragoste.
Sala de bal este o tristă poveste de dragoste ce ia naştere între doi oameni marginalizați de sistem şi închişi într-un ospiciu de boli mintale pe motive inexistente, din cauza nenorocului de a fi fost născuți săraci.
Ai muncit de mic copil din greu, simți că ai ajuns la capătul răbdării şi, într-o clipă de refulare, spargi o fereastră şi te descarci, eşti catalogat nebun şi închis într-un ospiciu. Îți plângi copilul pierdut, eşti melancolic şi viața nu-ți mai oferă motive de fericire, eşti catalogat nebun şi închis într-un ospiciu. Refuzi decizia familiei de a te mărita cu un bărbat mult mai în vârsta, alegi să trăieşti citind şi visând, eşti catalogat nebun şi închis într-un ospiciu. Te-ai născut sărac, şi, desi munceşti în fiecare zi din greu şi te zbați să scapi din mizerie, nu ai nicio şansă de succes, ar trebui să fii sterilizat pentru a neutraliza pericolul ca urmaşii tăi să îngroaşe pătura de cerşetori şi să reprezinte un obstacol în calea progresului societății. Crud, absurd şi trist.
O femeie în care crezuse că îşi va găsi refugiul şi care se dovedise, în schimb, a fi întruparea furtunii.
Şi apoi un copil, cu pielea ca un cântec.
Şi apoi boala şi o cutie micuță.
Cam aşa este înfațişată mentalitatea şi gândirea de ansamblu în acei ani, într-o Anglie amenințată de colaps economic şi război.
Povestea este privită prin ochii a trei naratori: Ella şi John, pacienți ai ospiciului, deşi perfect sănătoşi, şi Charles, medicul lor.
Cei doi pacienți, inspirați de fiorul dragostei, îşi fac curaj să-şi trăiască viața, să rişte şi să spere. Ceea ce li se întâmplă e dovada că dragostea se poate naşte în cele mai neaşteptate situații şi locuri. Deşi, erau ținuți separat, au început să se apropie în singurul moment al săptămânii când li se permitea să se întâlnească, vinerea seara, în sala de bal unde se cânta, se dansa şi se socializa. Transformarea lor este pozitivă chiar daca destinul nu le oferă nici un dram de noroc sau ajutor. Mi-a plăcut foarte mult John şi scrisorile lui, calmul, dârzenia, verticalitatea şi modul în care priveşte lumea, resemnat şi fără aşteptări, deşi ar fi avut tot dreptul să se revolte şi să protesteze.
Nu m-am aşteptat, în schimb, la metamorfoza dramatică prin care a trecut Charles. Pe cât de simpatic şi nevinovat mi-a părut la început, pe atât de tare am ajuns să-l detest la sfârşit, chiar dacă într-un fel i-am înțeles frustrarea şi inadaptarea. Frica de a arăta cine este, nevoia de a reuşi, de a face parte dintr-un proiect măreț, secretul pe care nu-l putea accepta nici el, cu atât mai puțin să-l dezvăluie, teama de a fi judecat de societate şi neacceptat, stresul că nu se va ridica la înălțimea aşteptărilor funcției şi va dezamăgi l-au otrăvit, i-au ucis spiritul; a simțit că fericirea nu îi este permisă şi a ales să se închidă în el şi să se distanțeze de orice fel de sentiment sau emoție. Impactul psihic de a se simți diferit şi inferior, îl aruncă într-o extremă dramatică şi îl schimbă radical, ca mentalitate, convingeri şi înclinații. Dintr-un caracter blând, cu aspirații de muzicant, aplecat spre frumos şi empatie devine rece, distant şi se agață de punerea în practică a unei teorii aberante.
Ospiciul este organizat astfel încât să fie independent de ajutor din afară: îşi asigură cele necesare cultivând pământul, crescând animale, se gospodăreşte, utilizând cei 2000 de pacienți ca forță de muncă. Oameni diferiți, dureri diferite, visuri diferite, dar toți purtând acelaşi semn: semnul sărăciei. Oameni obişnuiți cu munca grea de mici.
Va putea lumina speranței să răzbată în acest conac de țară, rupt de lume, rătăcit de realitate, naufragit în landă, unde oamenii erau constrânşi să uite să trăiscă?
M-a şocat entuziasmul cu care era privită eugenetica în acea vreme, ideea sterilizării celor săraci este radicală şi o încălcare gravă a drepturilor omului. Un copil nelegitim o făcea pe mama pasibilă de o internare forțată într-un ospiciu de boli psihice.
Este o poveste despre neputința de a-ți schimba destinul, despre un sistem ce-ți îngrădeşte dreptul la exprimare şi acțiune, despre frustrare, despre obsesie, despre teama de a-ți asuma pornirile fireşti, despre prejudecăți care ucid dreptul la fericire.
Deşi nu are un ritm alert sau răsturnări de situație spectaculoase, expune o imagine interesantă asupra vieții şi pericolelor pe care le înfruntau cei din pătura săracă, iar finalul, realist şi neromanțat dă un plus de credibilitate poveştii.
Alte recenzii de la Anna Hope:
