Cartea ”O istorie a Apocalipsei” ediția a doua a fost publicată în 2018, prima ediție fiind publicată în 2015. Volumul este divizat în două părți: PREMISELE APOCALIPTICISMULUI și ISTORIA APOCALIPTICĂ CREȘTINĂ, care la rândul lor sunt structurate în cate 3 capitole, fiecare cu mai multe sub-puncte clar definite.
Opera începe cu sfârșitul…Sfârșitul lumii.
“Expresia „sfârşitul lumii” poate însemna transformarea umanității, extincția rasei umane, distrugerea Pământului, eradicarea creştinismului, transformarea Universului, căderea civilizației sau o schimbare semnificativă a condițiilor de viață.” (pag. 9)
Deși cuprinsul bine structurat m-a făcut să cred că vor predomina cuvintele pentru care voi avea nevoie de dicționar, lecturând, am fost plăcut surprinsă să constat că nu va fi cazul. Informațiile sunt exprimate folosind și termini mai abstracți, dar care sunt explicați și încadrați astfel încât să nu fie necesar dex-ul lângă cititor.
“Toate cronologiile generale s-au lovit de probleme care au generat mai departe reacții şi
respectiv noi calcule şi noi date ale Creatiei. Adoptarea oficială a unui sistem cronologic sau
a altuia s-a făcut, deci, nu pe motive de acuratețe, ci pe argumente politice sau mistice.
Oricum, datarea corectă a vârstei lumii s-a transformat într-o obsesie care a bântuit Biserica
Creştină până la apariția darwinismului.” (pag. 63)
Iar în cazurile unde este nevoie de mai multe explicații, vin în ajutor notele de subsol. Multitudinea de citate pe care le folosește atunci când face referire la un eveniment istoric m-a făcut să simt că scriitorul este foarte bine documentat și lecturând aceasta operă e ca și cum aş citi o bibliotecă întreagă:
“În secolul al XVII-lea Voltaire a afirmat fără menajamente că a scris piesa Le fanatisme, ou Mahomet le Prophète pentru a expune pe „fondatorul unei secte false şi barbare.”499 Pentru Charles-Louis Montesquieu islamul vorbeşte doar despre spadă şi „acționează asupra oamenilor cu acel spirit distructiv pe care a fost fondat.”
Edward Gibbon a observat că bunul simț al lui Mohammed a disprețuit pompa roialității, şi chiar l-a numit „apostolul lui Dumnezeu.”
Din contră, islamul pentru David Hume propovăduieşte trădarea, inumanitatea, cruzimea, răzbunarea şi bigotismul, iar valorile sale sunt total incompatibile cu ocietatea civilizată.(pag. 179)
Ce m-a marcat în mod special a fost ultima parte a cărții, care m-a provocat să analizez și să înțeleg în același timp realitatea timpurilor noastre, după ce am trecut prin toată istoria omenirii lecturând capitol după capitol.
“Adevărata provocare constă în a determina relația dintre numărul de oameni şi standardul de viață pe care planeta poate să le susțină. Resursele Pământului sunt limitate şi epuizabile. Atâta timp cât omul este condiționat de tehnologia de care dispune şi de limita resurselor oferite de planeta-mamă, numărul de oameni şi stilul de viață sunt invers proporționale.” (pag. 441)
Îți recomand să citești cartea dacă vrei să înțelegi care este rolul tău ca pion pe această tablă de șah – numită viață, analizând istoria a milioane de oameni care au trecut pe aici înaintea ta.
Alte recenzii de la Cătălin Negru:
