Pe scurt, Mâța Vinerii este povestea căutării unui ţigan bucătar domnesc, care asezonează mâncărurile sortite stăpânului său, cu otrăvuri. E un bucătar malefic, care găteşte după Cartea bucatelor rele, al căror gust însă nu e rău deloc. Căutarea o întreprinde nepoata sa de 14 ani, pe parcursul a trei decenii, într-un demers de regăsire a identităţii, care nu se relevă decât la sfârşit.
Story-ul
Acţiunea are loc pe la 1800, în context istoric fanariot, la Braşov, Bucureşti, Viena, Marsilia, Leipzig. Mai ales la Bucureşti, pe care autoarea, Doina Ruşti, îl vede şi ni-l redă literar ca pe o capitală a miracolelor. Acţiunea alertă se întreţese cu ficţiunea de sorginte onirică şi livrescă.
În proza Doinei Ruşti nu primează factorul linear al poveştii, al story-ului, chiar dacă acesta există şi încheagă scrierea, ca un mortar. Ruşti îşi construieşte povestirea pe schemă de puzzle, de petice care, puse cap la cap, dau un fantastic întreg.
Epoca
Perioada în care se desfăşoară acţiunea este cea a unui iluminism timpuriu românesc, un început de secol fabulos şi progresist. Atunci se creează infrastructura României moderne, apar primele şcoli, se nasc idei revoluţionare şi vise de eliberare naţională.
E şi o epocă de emulaţie imaginativă și culturală. „Este epoca baloanelor zburătoare, a cutiilor muzicale. Epoca lui Frankenstein” spune autoarea. Ea are o pasiune pentru secolul al XVIII-lea, „una veche de tot”.
De-a lungul vieţii, Doina Ruști a adunat atât de multe informaţii despre această perioadă, încât ar putea să mai scrie câteva romane, după cum declara ea într-un interviu din anii trecuți. O fascinează manuscrisele, fie că sunt scrisori, acte administrative sau însemnări.
Limbajul
Ce m-a m-a vrăjit în romanul de față este uşurinţa cu care Ruști mânuieşte limbajul. Un limbaj atât de viu, de complex, de miraculos. Dacă este să folosesc o comparaţie cu principalul personaj, care e bucătar domnesc, atunci şi autoarea e un maestru în ale gastronomiei literare, care jonglează, profesionist, cu cele mai rafinate materii prime, ingrediente şi arome.
Limbajul ei scriitoricesc se simte acasă în finețuri de stil care, fără să devină pretenţios sau preţios, dă savoarea scriiturii. Aproape că nu există pagină în Mâța Vinerii, pe care s-o fi putut înţelege, în întregime, fără dicţionar.
Iar dicţionarele tradiţionale, sau chiar acelea de pe net, sunt insuficiente pentru a găsi sensul unor cuvinte din roman. Nu ne mai sunt la îndemână cuvinte ca lipscani, arnăut, ciohodar, dragoman, beilic, mahut, pâtcă, saracciu, cheț, zof. Nu ne mai sunt, dacă ne-au fost vreodată. Probabil că nu.
Însă savoarea unui text plasat în alt timp istoric este dată şi de reconstituirea limbajului de atunci. E un lucru pe care Doina Ruşti îl face cu măiestrie, restituind un vocabular savuros, în parte uitat, al limbii române. Este un lexic de care generaţia Facebook habar nu are si care, totuși, ține de limba română în evoluția sa.
Dani Rockhoff
Alte recenzii de la Doina Ruști:
