Nu îmi place să citesc romane triste. Nu consider că sunt într-o perioadă în care îmi pot permite acest lucru, drept urmare le evit. Vreau să rad, să zâmbesc sau în cel mai rău caz să îmi fie frică. Nu vreau să plâng, pentru că inima mea nu are nevoie de așa ceva. Am făcut însă o excepție și încă nu pot să vă spun dacă am luat cea mai bună decizie.
„Ultima oară când ne luăm rămas-bun„ este o carte despre despărțire, despre linia de sosire pe care nu știm când o vom trece… Este o carte care mi-a adus constant aminte de pierdere și de toată durerea care o însoțește. Când am auzit că este și după o poveste reală, m-am înfiorat și mai mult 🙂
Totul pornește de la sinucidere, un mod abrupt de a încheia socotelile cu viața. Tulburător a fost modul în care personajul cu pricina, Tyler, a făcut acest lucru. Nu și-a luat viața spontan, pe baza unei tulburări de moment. Nu, și-a planificat în amănunt acest lucru, cu câteva zile înainte de Crăciun. Moarte lui a impactat și șocat pe toată lumea. De la familie, cunoscuți, prieteni și profesori, toți au rămas fără grai atunci când au auzit cele întâmplate. Doar cei care au trăit o asemenea dramă știu de cât timp ai nevoie pentru a ieși la suprafață, pentru a încerca să te ridici dimineață din pat, pentru a avea un alt gând la prima oră în afară de „de ce?”. Mama și sora sa au rămas în urmă să-l plângă, sfâșiate de durere, copleșite de cele întâmplate.
Deși acțiunea nu se bazează pe un curs firesc, cu personaje și lucruri întâmplate într-o anumite succesiune, toate elementele au sens. O urmărim pe sora lui Tyler, Lex, încercând să își continue viața și poate să înțeleagă ce anume l-a determinat pe acesta să comită această faptă. Încearcă să își reia studiile, se duce la un psiholog și caută cu disperare detalii legate de fratele său care să o țină conectată la el. Îi este extrem de greu și de multe ori nu reușește să înțeleagă sensul deciziei lui, însă ceea ce simte ea face parte din viață reală, un sentiment pe care din păcate îl cunosc.
Cred că am reușit cât de cât să mă adun și să vă povestesc despre „Ultima oară când ne luăm rămas-bun„. Nu cred că este o carte ușoară, nu se adresează oricui și cred că dacă nu ai o stare liniștită, nu o poți lectura. Stările prin care cartea te poartă îți poate redeschide răni vechi, pe care le aveai în tine și pe lângă acest lucru, îți poate induce o stare extrem de tristă 🙁
Alte recenzii de la Cynthia Hand:
