Vocile care îmi spun adesea că ar trebui să fiu mai “actuală”, mai “în trend” nu sunt chiar puţine. De aceea mă aştept la noi observaţii ironice. “ Păi, dacă voi citiţi tot pe cei vechi, şi încă de prin anticariate, ce şanse mai au scriitorii de azi?”
Au, şi chiar multe, le-aş spune, dacă nu aş fi convinsă de inutilitatea unei discuţii pornite astfel…
Cum şi de ce titlul Critice, al lui Titu Maiorescu? Un om de pe la 1800, o ediţie anii 1960.
Pentru că în cele câteva cărţi întâlnite care alocau câteva paginii criticii/reperelor, etc. am descoperit interesul pentru această zona: critica literară.
Şi cum altfel mai bine puteam încerca să schiţez o imagine a ei, decât pornind…de la rădăcină.
Rădăcină care în critica noastră literară este categoric legată de Titu Maiorescu, Critice, Junimea şi Convorbiri literare.
Titu Maiorescu – 15 febr.1840, Craiova / 18 iun. 1917, Bucureşti – este primul om de litere care a ridicat la noi problema calităţii.
Iar calitatea, credea el cu tărie , se construieşte în timp, cu răbdare şi determinare.
Pornind de la începuturi, învăţând asiduu şi cu hotărâre de la cei mai buni.
Acestea ar fi, foarte schematic, dintre crezurile clasicului.
Peste ele s-a altoit un romantism adesea neştiut, câteodată înfrânat conştient, care îi dicta o perioadă periculoasă de abstinenţă: nu mai producem o vreme – de mediocră sau slabă calitate – pentru a pregăti un viitor curat, solid, valoros literar ( şi extrapolând, cultural ).
Miroase a utopie? Aproape că da; este regretabil sau, mai degrabă, liniştitor, că o astfel de cale ne-a scăpat undeva printre degete, nouă, ca popor?
Un popor care astăzi ( la fel ca şi ieri, veţi descoperi, dacă parcurgeţi Critice ) pare urnit doar de mirajul urmărit cu disperare “ca afară”.
Critice, trebuie să spun, nu a avut pentru mine ceva-ul căutat, în formă imaginată.
Acest volum de dimensiuni apreciabile nu este o antologie de radiografii literare. Nu conţine aproape nicăieri analize clare sau precise.
Dacă am regretat deci această achiziţie? Nici vorbă. Pentru că, poate mai valoros chiar decât analiza unor componente, este prefigurarea fenomenului din care fac parte.
Titu Maiorescu a fost un vizionar, la fel ca mulţi dintre literaţii noştri.
Articolele care compun volumul Critice nu sunt fără de cusur, după cum spune şi autoarea prefeţei; uneori ele obosesc, câteodată se contrazic.
Adesea însă, opiniile notate sunt neaşteptat ( şi poate nedorit ) de actuale.
După decenii, reputatul profesor încă ne mai stă alături, călăuzindu-ne, celor care aspirăm să cunoaştem, să iubim şi să înţelegem tot mai mult lumea prin intermediul cărţilor.
Personalitate remarcabilă a României sfârşitului sec.XIX şi începutului sec. XX, Titu Maiorescu a fost academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician şi scriitor român, prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române.
Numele lui este indiscutabil legat de coloşi ai literaturii noastre, între care Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici, cercul literar Junimea şi revista Convorbiri literare.
Citiţi! citiţi însă, Critice, doar dacă vă atrage critica literară şi sunteţi genul “detectiv minuţios”, care studiază nu doar detaliile, ci năzuiesc să înţeleagă şi viziunea de ansamblu.





