Trei femei este cel mai detaliat portret al dorinţei realizat vreodată de un scriitor de non – ficţiune şi una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului 2019.
Lina, casnică şi mamă, prizonieră într-o căsnicie care şi-a pierdut pasiunea;
Maggie, o elevă de liceu de 17 ani care are o relaţie cu profesorul ei de engleză;
Și Sloane – proprietara frumoasă, rafinată şi plină de succes a unui restaurant, căsătorită cu un bărbat căruia îi place să o urmărească făcând sex cu alţi bărbaţi şi cu femei, iată protagonistele poveştii adevărate a lui Taddeo.
Cred că această carte este una dintre cele care te poate da peste cap prin ideile sale. Unul dintre motivele pentru care simt că a reușit să facă asta, ar fi faptul că odată ce ai terminat capitolul lui Maggie de exemplu, povestea se continuă cu cea a lui Sloane și apoi apare și Lina și tot așa.
Este o carte care te provoacă să gândești în afara tiparele, să reflectezi la ceea ce poate nu te-ai gândit niciodată legat de dorința feminină. Pe mine a reușit să mă mențină curioasă până la ultima pagină, fapt pentru care sunt mai mult decât convinsă că și pe voi vă va putea provoca la fel.
M-a impresionat mult faptul că tot ceea ce se întâmplă în carte este chiar inspirat din pura realitate și, mai ales că autoarea a petrecut aproape un deceniu pentru a reuși să scrie o asemenea capodopedă pe care eu în câteva zile am reușit să o „devorez” cu totul.
Întrebată despre motivul pentru care subiectul cărții sale este „dorința”, Lisa Taddeo afirmă următoarele: Cred că am trăit într-o societate patriarhală atâta timp, încât e foate dificil pentru femei să fie total oneste în legătură cu ceea ce simt, asta în principal tot din cauza altor femei care le privesc critic. Competiția este considerată a fi apanajul masculinității, dar dacă femeile fac asta, sunt rele, dacă două femei se bat pe un bărbat e considerat a fi lipsit de bun gust. Există un citat care spune că, dacă o singură femeie ar spune adevărul, lumea s-ar crăpa brusc.
Un alt aspect care m-a ajutat să termin cartea așa rapid, a fost faptul că limbajul acesteia este unul foarte plăcut, natural, iar descrierea tuturor acțiunilor și a personajelor curge lin, fără prea multă greutate. De asemenea, mi-ar plăcea să mai menționez că am citit această carte în metrou, troleibuz și în principiu seara înainte de culcare, așa că timpul pentru lectură poate fi găsit oriunde. 🙂
„Trei femei este un portret zguduitor al erotismului în America de azi, expunând fragilitatea, complexitatea şi inegalitatea cu care se confruntă dorinţa feminină.”
„Este o operă jurnalistică, dar şi un triumf al artei naraţiunii, cu nuanţe fine şi empatie, care ne prezintă trei femei de neuitat – şi o scriitoare remarcabilă – ale căror experienţe ne amintesc că nu suntem singure.”
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia





