Autoarea Oana Popescu s-a născut în Botoșani. Este prima ei casă, locul în care a fost peste măsură de fericită și-n care se întoarce mereu cu drag.
A început să scrie în 2014 pe blog. Scria despre cărțile pe care le citea, despre experiențele prin care a trecut, despre locurile în care călătorea.
Din 2015 lucrurile s-au schimbat un pic, timpul alocat scrisului diminuându-se foarte mult. Scria rar, dar cu poftă.
Apoi, în 2018, a apărut ideea de a scrie o carte de povesti pentru puiul ei de om.
Proiectul acesta are 2 fete:
1- Fața cunoscută a acestui proiect este asta:
”“Poveștile Popenchiului” a apărut ca un proiect personal, dedicat cu precădere puiului meu de om, Vlad Alexandru, dar și trio-ului patruped din dotare.
Se apropia prima aniversarea a lui Vlăduț și mi-am dorit ca primul lui cadou de la noi, părinții, să fie unul special. Ne-am gândit, în primă fază, să-i cumpărăm un tablou însă după aceea ne-am dat seama că peste ani, tabloul nostru ar putea ajunge ascuns, pe undeva, pentru că, nu-i așa, nu-i musai ca omulețului să-i placă arta. De drept vorbind, de la noi, părinții, cu siguranță n-a moștenit vreun talent într-ale picturii :).
Ne-am perpelit multă vreme încercând să găsim cadoul perfect până când cineva mi-a sugerat să-ncerc să-i scriu câteva povești. Era, din punctul ei de vedere, o oportunitate grozavă pentru a trece peste perioadă, un pic dificilă, în care mă aflam atunci.”
”Fata necunoscută a acestui proiect este că acel cineva care mi-a recomandat să scriu povesti pentru Vlăduț este terapeutul care m-a ajută să trec peste depresia postnatală în care mă găseam la acel moment. El m-a întrebat „De ce nu încerci să faci ceva care să îți placă foarte tare? De exemplu: de ce nu încerci să scrii povesti pentru Vlăduț? Sunt sigur că o să se bucure tare mult de ele când o să crească”.
Așa a apărut „Poveștile Popenchiului”
Pentru autoare fiecare cititor este un soi de prieten special și unic care petrece timp alături de ea, citindu-i rândurile pe care le scrie.
