E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?
M.K.L. Sunt originară din Republica Moldova, dar stau în București de mai mulți ani. Ca studii menționez Facultatea de Electronică din Universitatea Politehnică din București. Ador pisicile și am o grămadă de hobby-uri între care oscilez mereu: lectură, desen, digital art, cosplay, pian, fotografie, istorie. Sunt o persoană deschisă, atât cu alți oameni cât și cu alte păreri și idei.
E.I. Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să scrii o carte?
M.K.L. Scriu de când mă știu, primele povești sunt datate din anul 2007. Scrisul este o parte din mine, e un fel de a lăsa o urmă, de a transmite un mesaj în această lume.
E.I. Care este cel mai important lucru la o carte, în opinia ta?
M.K.L. Personajele și universul, pentru că dacă cele două sunt foarte bine lucrate, și firul narativ devine interesant.
E.I. Ce reprezintă titlul ultimei tale cărți pentru tine, ca scriitor?
M.K.L. „Pene, morminte și flori” este un titlu ce cuprinde cele trei concepte din roman: titlul trilogiei, lupta împotriva invaziei lumii celor morți și numele personajului ce a inițiat întreaga poveste, Fleur. Cartea a avut mai multe titluri de-a lungul timpului, dar acesta este singurul care cuprinde toate aceste aspecte.
E.I. Ce mesaj dorești să transmiți prin această carte?
M.K.L. „Pene, morminte și flori” este un roman dark urban fantasy, care, prin trăirile personajelor, oferă o introspecție asupra ideilor de viață, moarte, familie și conflictul dintre om și soartă. Este un roman cu mai multe puncte de vedere, ce nu vrea să arate doar o parte a firului narativ, ci își propune să lase cititorul să decidă singur cine are, de fapt, dreptate. Mesajul de bază este importanța familiei și a vieții umane. Consider că în societatea noastră acest mesaj este relevant în vederea creșterii constante a cazurilor de depresie și suicid. Este primul roman dintr-o trilogie, partea a doua sper să iasă la toamnă.
E.I. Ce element crezi că este special în cartea ta?
M.K.L. Stilul sec și universul dur. E o combinație ce știe să lovească.
E.I. Ai scris o carte pe care nu ai publicat-o?
M.K.L. Am sertarul plin cu povești nepublicate, proiecte nefinalizate, povestiri și schițe. Cele mai bune idei le postez sub forma unor fragmente inspirate pe Facebook și Instagram. Sper să le termin într-o zi și să le public.
E.I. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
M.K.L. Încurajare din partea statului, dar și un public deschis, fără prejudecăți în legătură cu lectura.
E.I. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
M.K.L. Să știi să recunoști când nu ai dreptate.
E.I. Se poate trăi din scris în România? E acesta un obiectiv la care aspiri?
M.K.L. Nu se poate și nu aspir spre așa ceva. Ca scriitor trebuie să fii în stare să te detașezi de text ca să poți fi mai aproape de realitate – să te trezești la șapte, să iei tramvaiul până la muncă, să o asculți pe colega enervantă cum vorbește la telefon și alte o mie de detalii care te ajută să imiți viața reală într-un roman. Dacă stai toată ziua închis în casă vei seca foarte curând orice fel de chef de a scrie.
E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
M.K.L. Cel mai des mă găsiți pe Instagram (@m.k.lynn.oniricbook), unde postez fragmente inspirate, poze cu mine sau cu cartea,
concursuri și unde răspund cel mai repede la mesaje. Mai am o pagină pe Facebook (@oniricbook), cu peste 5000 de urmăritori, unde postez mai rar, dar mai consistent.
E.I. Romanul „Pene, morminte și flori” poate fi achiziționat de pe site-urile:
M.K.L. Libris, Cărturești, Librărie.Net, Emag, Editura Petale Scrise, unde veți găsi cele mai avantajoase prețuri.
De asemenea, volumul este disponibil și pe Goodreads.
E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii Booknation.
M.K.L. Citiți orice fel de carte, de la romane erotice la space opera, pentru că nimeni nu are dreptul să spună ce e literatură și ce nu. Orice cititor în plus poate deveni un exemplu pentru semenii săi.
