
Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Oana-Diana Mokesch: Sunt născută în Caransebeș și îmi iubesc orașul, nu m-ar lăsa inima să-l părăsesc, cel mai probabil, voi locui aici tot restul vieții. Lucrez în domeniul resurselor umane și îmi place ceea ce fac. Sunt mama unui minunat băiețel în vârstă de șase anișori. Dacă ar trebui să aleg un cuvânt care mă definește, acesta ar fi „imaginație”. Încă din copilărie, mi-am împărțit existența între lumea reală și lumile fantastice plăsmuite de mintea mea. Totul a început cu modificarea cursului poveștilor citite, după bunul plac. A fost numai o chestiune de timp până ce am început să pun pe hârtie propriile povești.
B.N. Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să scrii o carte?
O.D.M. Încă din clasele primare am început să scriu compuneri foarte lungi, se întindeau și pe câte zece-cincisprezece pagini. Doamna învățătoare îmi atrăgea mereu atenția asupra acestui lucru, dar eu, odată ce începeam să scriu, nu mă mai puteam opri. Descoperind devreme înclinația către scris, mi-a fost destul de repede clar că trebuie să scriu cărți.
B.N. Îți imaginezi viața fără pasiunea de a scrie?
O.D.M. Nu îmi imaginez viața fără scris, mai ales că, pentru mine, acesta nu este numai o pasiune ci și o nevoie. Ideile iau naștere în mintea mea și se dezvoltă din ce în ce mai mult până ce încep să mă obsedeze, iar singurul mod în care îmi pot elibera mintea de ele este să le scriu.
B.N. Care este cartea ta preferată din copilărie?
O.D.M. În copilărie am avut mai multe cărți favorite, însă un loc special în amintirile mele îl ocupă cele două volume ale lucrării „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru.
B.N. Care este cea mai dificilă parte a procesului tău artistic?
O.D.M. Pentru mine, cea mai dificilă parte este lipsa timpului, care nu îmi este nici pe departe suficient. Cu greu reușesc să mă împart între slujbă, casă, fiul meu și scris, mai ales că eu scriu pe hârtie și trebuie să tehnoredactez totul ulterior.
B.N. Ce îți place să faci când nu scrii?
O.D.M. Îmi place să petrec timp cu familia mea, să citesc și să ascult muzică.
B.N. Ce crede familia ta despre cărțile tale?
O.D.M. Cumnata și verișoara mea sunt, de mult timp, cititorii mei beta și m-au ajutat enorm pe această cale. Restul familiei mi-a citit cartea abia după ce aceasta a văzut lumina tiparului. Am avut ceva emoții văzându-i cu ea în mână, însă cu toții au fost încântați și plăcut surprinși (în ciuda naturii sumbre a romanului).
B.N. Care a fost unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri pe care le-ai învățat în procesul de publicare al cărții?
O.D.M. Nu pot spune că este chiar surprinzător, dar totuși am găsit procesul de publicare puțin mai complicat decât anticipasem. Surpriza a fost însă alta, una ce mi-a lăsat un ușor gust amar și anume: atitudinea unora dintre editurile din România ce nici măcar nu confirmă primirea mailului cu propunerea de publicare, ce să mai vorbim despre refuzul sau acceptarea acesteia. Cumva, acest lucru mi s-a părut o lipsă de profesionalism și m-a dus cu gândul la sutele, poate miile de manuscrise pe care, cel mai probabil, nu le va citi nimeni niciodată… Dacă autorul nu bate și la alte uși, povestea se încheie aici.
B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
O.D.M. Am publicat cu Editura Libris Editorial pentru că este o editură serioasă, formată dintr-o echipă de profesioniști, oferta primită din partea acesteia a fost foarte bună și editura face parte din grupul Libris, o voce puternică în lumea cărților.
B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
O.D.M. Din punctul meu de vedere, pieței de carte din România nu i-ar strica mai multă diversitate. Autorii se tem să iasă din tipare, merg la sigur, oferă ce știu că se cere.
B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
O.D.M. În opinia mea, cea mai mare provocare este crearea unui public. Era tehnologică, prin toate instrumentele sale, în special social media, au menirea de a ușura acest lucru, însă, dacă nu ești la curent cu toate noutățile din domeniu și nu te pricepi la administrarea acestor instrumente media foarte bine, poți fi dezavantajat față de cei care stăpânesc această arie. Din acest punct de vedere, mi-aș fi dorit să public înainte de monopolul tehnologic, pe vremea când conta numai ce ai scris nu și cât de bine îți gestionezi rețelele de socializare.
B.N. Se poate trăi din scris în România? E acesta un obiectiv la care aspiri?
O.D.M. Cred că orice scriitor visează să-și asigure traiul din scris, din păcate, nu cred că este posibil în România acest lucru, cel puțin nu în momentul de față. Consider că ne aflăm în etapa de redescoperire a pasiunii pentru citit.
B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
O.D.M. Romanul meu, „Fiul criminalilor”, poate fi achiziționat de pe site-ul Libris.ro, precum și de pe site-urile partenere ale acestuia, iar pagina mea de facebook este Oana – Diana Mokesch.
B.N. Câteva cuvinte pentru cititorii Booknation.ro?
O.D.M. Cititorilor Booknation.ro aș dori să le împărtășesc următorul citat: „Cărțile bune nu își dezvăluie secretul de la început” – Stephen King. Citatul titanului literaturii contemporane este unul de care consider că ar trebui să țină cont atât scriitorii cât și cititorii, primii în elaborarea operelor lor, iar ceilalți, datorită existenței grăbite din secolul vitezei, pentru a rezista tentației de a abandona o carte pe care nu o găsesc „catchy” din primele pagini pentru că ar putea fi surprinși plăcut mai târziu.
