Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Marina Râşnoveanu: De când mă ştiu mi-am dorit să scriu o carte, deşi visul ăsta a luat diverse forme de-a lungul timpului: roman, proză scurtă, apoi o carte non-fiction despre drumul meu cu endometrioza, o afecţiune cu care mă confrunt şi care afectează 1 din 10 femei din întreaga lume.
După care m-am mutat în Timişoara şi am început să scriu la această carte. Sunt redactor, lucrez în acest domeniu de peste 10 ani, sunt o combinaţie între idealism şi pragmatism, deseori spun despre mine că mă situez cumva “între lumi”, poate d-asta nici nu pot spune că mă simt omul unui singur loc.
Nu cred că pot funcţiona fără visuri. Sunt, poate, cel mai important aspect din viaţa unui om, nu ştiu dacă neapărat pentru “a suporta realitatea”, ci pentru că dau sens realităţii noastre, ne duce într-o zonă pe care eu o consider magică, o magie pe care nu o poţi găsi altundeva. Îmi iubesc foarte mult familia şi prietenii, deşi nu pot spune că sunt chiar “a people person”, poate chiar dimpotrivă, dar cred că aceste aspecte care, uneori, se pot interpreta ca “defecte” ne fac unici şi frumoşi şi nu ar trebui să le renegăm.
B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
M.R. Ar trebui să spun de la bun început ca “Check in: Timişoara” nu este un ghid despre Timişoara aşa cum s-ar putea înţelege. Reprezintă, de fapt, o colecţie de fotografii de calitate medie (sunt făcute cu telefonul meu de acum 2 ani, în mare parte) din acest oraş cărora le-am ataşat nişte povestiri scurte.
Cele mai multe astfel de texte au în centru un detaliu din fotografie, altele descriu o emoţie a mea, o întâmplare sau pur şi simplu o poveste inventată. Îmi place să spun că “Check in: Timişoara” este o frântură de viaţă, de Timişoara, dar şi din inima mea. Şi mai cred că este ceva: acele frânturi de pasaje pe care le vedem poate zilnic, dar pe care le ignorăm, considerând că nu au nimic special. Un copil râzând, doi îndrăgostiţi puşi într-un anume context, un extraterestru desenat pe zidul unei clădiri – toate pot fi momente de bucurie, de revelaţie sau de evadare dintr-o viaţă, să recunoaştem, nu mereu atât de interesantă pe cât ne-am dori-o.
Am început să scriu la “Check in: Timişoara” acum 3 ani, când m-am mutat în acest oraş, eu venind din Ploieşti. Iniţial erau doar poze pe care le făceam pentru cei dragi, de acasă, apoi le mai ataşăm şi texte pentru că mă inspirau şi, după ce am văzut că am strâns destul de multe povestiri, mi-a venit ideea unei astfel de cărţi. Întâmplarea a făcut ca în vara lui 2019 să am timp să le pun cap la cap, să le trimit la edituri şi să primesc 2 răspunsuri afirmative. Am ales Editura Libris Editorial.
B.N. Care a fost cel mai dificil obstacol în procesul de publicare al cărții?
M.R. Probabil aşteptarea. În august 2019 am aflat că se va publica, iar la finalul anului, chiar de Crăciun, am primit câteva exemplare de la editură şi în ianuarie 2020 cartea a fost disponibilă pe site-ul editurii şi în unele librării. Pe lângă aşteptare aş mai putea spune şi de neîncrederea mea. Speram, voiam să iasă perfect, mă temeam că nu o să îmi placă odată ce o voi primi, însă nu a fost aşa. De fapt, mint. Am avut de ales între două coperte. Am ales-o pe una, acum parcă îmi place mai mult cealaltă, însă mi s-a promis că, odată epuizat stocul actual de pe site, următoarea ediţie va fi cu cealaltă copertă, aşa că am rezolvat şi acest aspect.
B.N. Ai un mentor care te-a inspirat și ajutat să scrii?
M.R. Mentor, din păcate, nu am. Mi-ar fi plăcut să am, dar cred că m-au inspirat să scriu toţi oamenii care m-au încurajat să scriu sau care au reuşit ei înşişi în acest domeniu, români şi străini, şi în al căror stil sau comportament (pentru mine este foarte important şi asta) m-am regăsit. Când spunem mentor ne gândim la cineva important: un profesor, un scriitor, o persoană importantă în domeniul lui.
Mi-am dat seama că, în zilele noastre, dacă nu ai norocul acestui tip de mentor, trebuie să te îţi îndrepţi atenţia şi spre ceilalţi din jurul tău pentru că şi ei pot fi mentori. Un cuvânt de aici, un cuvânt de acolo, o încurajare venită poate de la un necunoscut, un pasaj dintr-un roman al unui scriitor pe care nu îl vei cunoaşte niciodată, un articol despre un autor care a încercat de zeci de ori înainte de a primi un răspuns afirmativ sau poate vecinul pe lângă care treci în fiecare zi, dar despre care nu ştiai că vorbeşte 3 limbi străine şi, în tinereţe, a visat să devină scriitor, scenarist, poet sau cântăreţ – toate acestea te pot inspira să scrii. Ei toţi, în felul lor, îţi pot fi mentori.
B.N. Ce valoare crezi că oferi prin cartea ta?
M.R. O altă perspectivă asupra vieţii. Acum, când totul e atât e sclipicios, “de faţadă”, cu multe cuvinte, zâmbete şi comportamente nu foarte reale de multe ori, avem nevoie să ne întoarcem în noi şi să privim viaţa cu alţi ochi. Cartea aceasta nu este un jurnal, ci doar o altă perspectivă.
Citind o povestire, privind o poză, ai putea avea alte sentimente decât cele pe care le-am avut eu. Şi, poate cel mai important, când te vei duce data viitoare pe stradă, nu te vei mai afunda în vâltoarea gândurilor apăsătoare, ci vei alege să priveşti în jur: oameni, chipuri, clădiri, peisaje, frânturi de viaţă şi vei simţi tot felul de lucruri, de la iubire până la furie. Dar vei fi viu. Autentic. Şi, cred eu, vei înţelege mai mult din viaţă, dar şi din ceea ce eşti tu cu adevărat.
B.N. Ai scris vreo carte pe care nu ai publicat-o?
M.R. Am început multe cărţi pe care apoi le-am abandonat. Am început două romane, le-am abandonat pentru că încă nu mă simt pregătită pentru cărţi atât de ample şi, la drept vorbind, mă simt mult mai aproape de proza scurtă. Apoi am scris vreo 80 de pagini la o carte despre endometrioză pe care tot spun că o scriu.
Am abandonat-o pentru că mi s-a părut că, dacă aş scri-o, ar trebui să o fac foarte bine şi, la acea vreme, nu puteam atinge acest nivel. Nu am abandonat ideea, ba chiar dimpotrivă, dar aştept să “mi se arate” acel semn că trebuie să încep din nou proiectul ăsta. Şi am mai scris şi vreo 2-3 scenarii scurte (mai degrabă m-am jucat cu ideea asta), cu care nu am făcut încă nimic. Nu cred că ideile acelea ar fi apreciate în România, iar în engleză le-am tradus doar pe jumătate, aşa că aşteaptă şi ele, cuminţi, în sertar.
B.N. Ce înseamnă succesul literar pentru tine?
M.R. Grea întrebare. Succesul literar, în teorie, ar însemna vânzări multe şi oameni care te citesc. În practică, cred că ar însemna un public peste medie. Pentru mine, succesul literar ar însemna dacă aş avea un public al meu, care s-ar regăsi şi ar aprecia ceea ce scriu.
B.N. Ai o carte pe care o recitești ocazional deși o cunoști pe dinafară?
M.R. Da. “Magicianul” de John Fowles. Am citit-o în facultate, o aveam pentru un examen. Îmi aduc aminte şi acum. Era vară şi cartea asta mi-a făcut vacanţa mai frumoasă. Cred că are şi ea ceva special, dar cred că i-am dat şi eu ceva înţelesuri suplimentare. Ştiu că, apoi, mi-a picat la examen şi am luat 10. Pe lângă toate semnificaţiile şi asocierile literare, mi se pare ca “Magicianul” vorbeşte despre viaţă, iubire, destin, Creator, într-un mod cu totul diferit.
B.N. Cât de folositoare este autocritica pentru un scriitor?
M.R. În zilele noastre, nu foarte folositoare. Mi se pare că trăim o vreme a oamenilor “tupeişti”, poate prea încrezători în forţele lor, iar ăsta nu este de fiecare dată un lucru bun. Şi spun asta ştiind că, poate, voi fi judecată. Într-o astfel de lume în care valorile s-au cam inversat, în care, mi se pare mie, atrag atenţia cei foarte vocali (dar nu neapărat foarte valoroşi), dacă mai eşti şi tu foarte autocritic cu tine, nu mai faci nimic.
Aşa că spun că ar fi important să fii realist, să te uiţi în jur şi să ştii unde te poziţionezi (indiferent de ce spun unii) şi să continui. Eu am crezul ăsta: încrezător sau neîncrezător, apreciat sau neapreciat, tu continuă! Dacă simţi să faci ceva, continuă pentru că la un moment dat o să apară ceva şi îţi vei găsi locul.
B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
M.R. “Check in: Timişoara” este scrisă la editura Libris Editorial. De ce am ales-o? Este simplu. Am trimis cartea mea la mai multe edituri (am înţeles de la o prietenă că marile edituri îşi doresc să le trimiţi manuscrisul, apoi să aştepţi răspunsul lor – câte 6-7 luni – şi apoi să le trimiţi altora – ceea ce cred că e foarte nedrept şi, din câte am văzut, obiceiul ăsta nu se practică în afară), am primit două răspunsuri afirmative şi oferta celor de la Libris, modul lor de comunicare, mai degrabă, mi s-a părut mai ok.
B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
M.R. Liviu Rebreanu şi Mircea Eliade îmi plac foarte mult. Rebreanu are o sensibilitate şi o viziune aparte, îmi place să cred că şi în scrierile mele se regăsesc, poate nu la acelaşi nivel. Mi-a plăcut foarte mult “Adam şi Eva”, dar şi “Pădurea Spânzuraţilor”, cred că prefer scrierile intense, iar Eliade are un misticism aparte. Din literatura universală, Fowles, după cum spuneam, dar şi Eric Emmanuel Schmitt. “Cea mai frumoasă carte din lume” este printre preferatele mele.
B.N. Trei cărți pe care oricine ar trebui să le citească și de ce.
M.R. Nu pot da un astfel de clasament. Unii preferă beletristica, alţii non fiction sau cărţile motivaţionale, scrise de vreun sportiv sau o personalitate in domeniul ei. E atât de diferit. Nu “trebuie” nimic, nici măcar în materie de cărţi. Ce mie mi se pare important, ţie poate ţi s-ar părea pueril. Aşa că cel mai bine este să te duci, să iei o carte, să o citeşti şi după ce o termini îţi vei da seama în ce direcţie să o iei apoi.
B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
M.R. Mai mulţi scriitori români publicaţi şi promovaţi. Promovaţi pentru scrierile lor, nu pentru imagine.
B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
M.R. Să nu se schimbe. Asta mi s-a spus uneori. Că scriu bine, dar imaginea mea, felul meu de a fi nu corespunde cu ce vor unii să se considere a fi interesant, cool. Ei bine, nu vreau să fac asta pentru că mă simt foarte bine în pielea mea, mă apreciez şi mă plac foarte tare, aşa, în limitele bunului simţ, fără a şoca sau a părea super interesantă prin ceea ce spun, prin hainele mele sau ceea ce postez pe internet. Înainte de a-mi dori să am succes, îmi doresc să rămân eu.
Şi a mai fost o provocare: aceea ca cititorii mei să îmi citească colecţia de povestiri fără a se gândi mereu că “este scrisă de Marina” – asta însemnând că mă cunosc sau doar că mi-au văzut poza în carte. Acum îmi pare rău că am optat pentru o poză cu mine acolo. Aş fi vrut să fie aşa cum era pentru noi în şcoală: să citim o carte, să ne placă atât de mult, după care să căutăm poze şi date din viaţa autorului respectiv. Aşa, nu invers!
B.N. Se poate trăi din scris în România?
M.R. Nu ştiu. Eu nu trăiesc din publicarea acestei cărţi, dar probabil sunt unii autori care fac asta full time şi sunt ok, nu ştiu.
B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
M.R. “Check in: Timişoara” poate fi comandată de pe site-ul editurii Libris sau de la librăria Humanitas din Timişoara.
Postez regulat pe site-ul meu Marina Talks si pe pagina de Facebook aferenta acestui site.
B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
M.R. Nu încetaţi niciodată să găsiţi poveşti care să rezoneze cu voi. Cu sufletul vostru, cu aspiraţiile voastre, cu ceea ce vedeţi sau simţiţi în jur. Iar dacă nu găsiţi suficiente cărţi pentru asta sau dacă cele existente parcă vă îndeamnă să vreţi şi să vedeţi mai mult, scrieţi voi înşişi o carte despre povestea din voi. Cred cu tărie că fiecare dintre noi are o astfel de poveste şi ar fi bine să o scoată la lumină. Nu în scop terapeutic, “doar pentru ei”, “doar pentru a se vindeca”, ci pentru că lumea, în întregul ei, are nevoie de aceste poveşti autentice. Lumea, mai presus de talent, cuvinte bine alese, gramatică bine pusă la punct sau poveşti întortocheate, are nevoie de emoţie, iar asta poate veni numai din poveşti venite din sufletul oamenilor.
