Interviu cu Lidia Ane-Marie Alexandrescu, autoarea cărții ”Gândurile unei femei”

de | iun. 15, 2020 | Interviuri, Interviuri Scriitori | 0 comentarii

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Lidia Ane-Marie Alexandrescu: Tânără rebelă, plină de viață și creație, iubitoare de frumos și bun gust, pasionată de artă, citit și călătorii, autoarea este bine ancorată în realitate, profesia de bază fiind de economist.

În viața de zi cu zi sunt un om normal, cu responsabilități și obligații, cu momente bune sau mai puțin bune, sunt o femeie care dorește la un moment dat să evadeze din cotidian și să se bucure de viață! Și a fost posibil acest lucru dedicându-mă scrisului!

Fiind inspirată de tot ce mă înconjoară, am avut curajul să exprim în scris ceea ce gândesc și simt în anumite situații. Este un proiect la care lucrez de aproape trei ani, inițial fiind fără vreo idee de publicare.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
L.A.A. Este un proiect la care lucrez de aproape trei ani, inițial fiind fără vreo idee de publicare. Cartea s-a născut dintr-o dorință, expusă printr-un gând frumos! În acel moment am luat hotărârea să-mi împărtășesc din gânduri, prin publicarea efectivă a cărții GÂNDURILE UNEI FEMEI!

Cartea GÂNDURILE UNEI FEMEI se adresează celor care vor să facă diverse schimbări în viața lor. Volumul este unic prin multitudinea de gânduri prezentate, prin acțiunile, emoțiile și trăirile avute în viața de zi cu zi. Pentru fiecare gând, cartea recomandă cititorului o conștientizare și o acțiune fermă în îndeplinirea unui vis.

În urma citirii cărții GÂNDURILE UNEI FEMEI veți reuși să vedeți totul dintr-o altă perspectivă, să aduceți în viața dumneavoastră un plus de bucurie și pace sufletească.

„Îmi plac oamenii care sunt relaxați și lasă emoțiile să le inunde corpul…”

B.N. Ce reprezintă titlul cărții pentru tine, ca scriitor?
L.A.A. Titlul cărții pentru mine ca scriitor, reprezinta un cumul de emotii expuse reprezentativ din gandirea efectiva a unei femei.

B.N. Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să scrii o carte?
L.A.A. Momentul în care am știut că trebuie să editez cartea, a fost atunci când am observat reacțiile celor ce mă urmăreau sau îmi citeau blogul. Prin scrierile mele am motivat și am îndrumat în observarea frumosului din viața noastră, am redat din trăirile mele și am evidențiat că suntem de cele mai multe ori conduși de emoții și că trebuie să le identificăm și să le împărtășim, să vedem potențialul din noi și viața noastră.

B.N. Cine a avut rolul cel mai importat în cultivarea pasiunii tale pentru lectură și carte?
L.A.A. Cred că m-am născut cu acestă pasiune, ea fiind descoperită de mine și exploatată ulterior. Cel mai important rol în cultivarea pasiunii mele îl joacă însăși viața. Mă inspiră tot ce mă înconjoară, începând de la viața mea și acțiunile din ea cât și a celorlați.

B.N. Ce te-a inspirat atunci când ai scris această carte?
L.A.A. M-a inspirat efectiv acțiunea însăși a fiecăruia sau chiar a mea, reacția mai exactă a unor acțiuni.

B.N. Scriitori sunt adesea asociați cu persoanele singuratice. Există vreun adevăr în asta?
L.A.A. Sunt o fire sociabilă, volubilă și înconjurată de prieteni, cunoștințe mai tot timpul, dar este adevărat că am momentele mele în care mă retrag și prefer singurătatea, unde stau doar eu și ale mele gânduri.

B.N. Care este cel mai important lucru la o carte în opinia ta?
L.A.A. Cel mai important lucru în opinia mea este că avem un dar și acest dar se numește viața. Este o experiență unică și trebuie trăită și explorată în așa fel, încât să o avem cea mai frumoasă!

B.N. Dacă ai scrie o carte despre viața ta, cărei perioade i-ai dedica cel mai mult timp?
L.A.A. E greu de spus… fiecare perioadă are specificul și frumusețea ei, dar dacă ar fi să aleg, ar fi perioada în care am devenit femeie, adică perioada în care m-am descoperit că femeie și în care am realizat ce este feminitatea și ce suavă este ea!

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
L.A.A. Am ales Editura Letras deoarece au răspuns conform așteptărilor mele și doresc să împărtășesc ceea ce am dedicat întregii edituri. Îmi place să citesc printre rânduri, îmi place ca totul să fie succint și clar. Îmi place să înțeleg repede ce mi se prezintă și în puține cuvinte să se exprime mult, așa cum sunt prezentate și în cartea Gândurile unei femei!

Iar îndrumarea, înțelegerea și profesionalismul, le-am găsit la Editura Letras, editură care are oameni de excepție. Și, spun ceea ce dânșii sunt în mod sigur: devotați, deschiși și plini de surprize. Mulțumesc, Tudor! Mulțumesc, Editura Letras!”

B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
L.A.A. Scriitorii români care m-au marcat sunt Mihai Drumeș, Mihai Eminescu iar din literatura universală Robin Sharma, Dalai Lama, Neale Donald Walsch, Rhonda Byrne, Dominique Loreau, Alexandre Dumas.

B.N. Ai o carte pe care o recitești ocazional deși o cunoști pe dinafară?
L.A.A. Da, cartea mea, GÂNDURILE UNEI FEMEI, îmi redă puterea interioară atunci când e nevoie.

B.N. Trei cărți pe care oricine ar trebui să le citească și de ce:

  1. Ghidul împlinirii – Robin Sharma, sunt prezentate succint sfaturi care sunt de folos în viață.
  2. Secretul – Rhonda Byrne, sunt descrise secretele Universului
  3. Othello – William Shakespeare,Othello este de mult recunoscută drept una dintre cele mai remarcabile tragedii ale lui Shakespeare, o dramă intensă despre dragoste, înșelătorie gelozie și distrugere.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
L.A.A. Pieței de carte din România ii lipsește promovarea. Ar trebui să fie mult mai mult promovat cititul, să fie mult mai apreciată cartea, să i se dea valoare pentru că doar citind, evoluăm!

B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
L.A.A. Cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia mea este să devină cunoscut prin operele sale. Este greu să fii promovat și citit într-o țară unde cititul nu ocupă un loc primordial.

B.N. Se poate trăi din scris în România?
L.A.A. Nu cred că se poate trăi din scris în România, dar dacă se va pune accent pe viitor pe carte, citit și se va promova mult mai mult, acest lucru poate deveni posibil.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
L.A.A. Activitatea mea este prezentă pe pagina mea de Facebook și blog GÂNDURILE UNEI FEMEI, iar cărțile pot fi cumpărate de pe site Editura Letras, Libris, Piață de carte, Librăria Delfin, Domo, cât și internațional în format ebook/epub în limba engleză A woman’s thoughts și limba italiană I pensieri di una donna, pe smashwords.com, kobo.com.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?

„Iubirile și cărțile au timpul lor!

Odată stinse, iubirile nu se mai reaprind, femeile pierdute nu se mai întorc, șansele ratate la fericire nu se mai câștigă… Tot ce nu poți iubi la timpul său mai târziu nu se mai poate! Iubirea are timpul ei, dar nu are tot timpul din lume! Ca și iubirile, cărțile au valoarea lor într-un anumit moment din viața noastră! Ne pot lărgi orizontul, ne pot stimula să fim mai buni, mai competitivi, mai deschiși, ne pot îndrepta spre un țel precis, chiar ne pot schimba viața! Iubirea și cărțile au valoarea lor și trebuie prețuite, ținând cont de cât de mult avem de învățat de la ele și de cât de mult ne ajută în evoluția noastră!

O iubire frumoasă și o carte bună nu trebuie ratate niciodată, pentru au timpul lor, momentul lor, frumusețea lor! Ne pot antrena în cele mai frumoase și inteligente momente ale vieții noastre!”

GÂNDURILE UNEI FEMEI – Lidia Ane-Marie Alexandrescu

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

3.5 2 votes
Article Rating
Booknation.ro este redactor Booknation.ro de 11 ani, 9 luni, 26 zile și a scris până acum 779 articole. Se află pe poziția 1 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Booknation.ro aici. Booknation.ro are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Din dragoste pentru cărți, ne-am apucat de scris și s-a născut Booknation.ro 🙂
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments