Interviu cu autorul Cornel C. COSTEA

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Cornel C. COSTEA: Sunt născut la sfârșitul verii anului 1976 (27 august), într-un sat celebru pentru calitatea vinurilor care se produc aici (Lechința din județul Bistrița-Năsăud). Cu toate acestea, nu sunt nici măcar un consumator ocazional al acestei licori, pe care, unii, o adoră. Sunt doctor în geografie, profesor la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca și realizator al emisiunii „Florile Inimii” la Radio ProDiaspora (www.prodiaspora.de). Sunt căsătorit și tată al unui băiat de șapte ani (Gabriel). Iubesc muzica, poezia, călătoriile, oamenii, natura și tot ce aduce în viața mea un plus de frumusețe, bucurie și armonie.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
C.C. Antologia: „Cu ultimele stihuri ale Muzei – poemele Clujului” este un omagiu adus acelor Suflete mari întâlnite, de-a lungul anilor, în burgul transilvan, ființe care m-au însoțit (și, unele, o mai fac și acum) în drumul dificil și anevoios al descoperirii și al împlinirii rostului meu în lume. Pe de altă parte, însuși Clujul, cu părțile lui luminoase ori mai puțin încântătoare, m-a făcut să adun – în cuvinte – imagini, frământări, întrebări, sublimate în poeme, care vor rămâne, sper, peste timp, ca mărturii ale prezenței mele în acest spațiu, fascinant nu doar toamna, cum scria Horia Bădescu în celebrul poem „De Juventute”, ci în orice anotimp, fiindcă, ochii și inima pot, oricând, să guste din spectacolul oferit de istoria și geografia fiecărei străzi și a fiecărei clădiri din una dintre capitalele Transilvaniei.

B.N. Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să scrii o carte?
C.C. Ideea de a scrie o carte s-a născut, în mintea mea, odată cu dorința de a crea un instrument util elevilor care urmau să susțină, la sfârșitul anilor 2000, examenul de Bacalaureat la disciplina geografie. Impulsionat de directorul Editurii Pro Vita din Cluj-Napoca, profesorul Călin Manilici, am început să scriu ceea ce, de fapt, predam de câțiva ani, la orele de geografie a Europei, României și Uniunii Europene. Prin urmare, prima mea carte, nu a fost una de beletristică, ci una științifică, gândită ca un auxiliar necesar pregătirii elevilor din clasa a XII-a.

B.N. Cine a avut rolul cel mai important în cultivarea pasiunii tale pentru lectură și carte?
C.C. Părinții au fost cei care mi-au deschis această poartă spre tărâmul fascinant al cărților, prin biblioteca pe care au reușit să o încropească de-a lungul timpul și, chiar dacă trăiam într-un sat din Câmpia Transilvaniei, pe vremea când am început să mă apropii de cărți, să știți că existau acolo: o librărie cu foarte multe titluri interesante și, de asemenea, două biblioteci (una comunală și una școlară), pe care le frecventam des, în căutarea de noi universuri ficționale sau reale. Au urmat, apoi, profesoarele de limba și literatura română din gimnaziu (Margareta Deac și Mariana Greab) și, evident, dirigintele meu din liceu (Eugen Dunca), la rândul său, profesor de limba și literatura română.

B.N. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?
C.C. Ținând cont de faptul că, din 2008 până în prezent, am publicat cărți din sfere diferite (geografie, poezie și povestiri pentru copii), pot spune că cercetarea este fundamentală în cazul unei lucrări științifice (cum este cazul celor trei titluri din domeniul științific, pe care le-am scris până acum). În schimb, în domeniul beletristic, imaginația deține rolul primordial în conturarea universului ideatic, la care se adaugă, vrând-nevrând, raportarea la o anumită realitate filtrată de conștiința autorului, precum și la lecturile anterioare, care pot fi, la un moment dat, semințe roditoare într-un sol fertil și bine îngrijit.

B.N. Crezi că titlul este important pentru impactul cărții?
C.C. Titlul ar trebui, în fond, să te atragă, să te facă să-ți dorești să deschizi cartea pentru a afla ce se ascunde în spatele lui. În egală măsură, ideal ar fi să existe, totuși, un echilibru și o legătură strânsă între titlu și conținut, nu de puține ori, titluri apetisante, să zicem, ascunzând, de fapt, conținuturi mediocre.

B.N. Cum descrii stilul tău de a scrie?
C.C. Nu m-am gândit niciodată profund la acest aspect. Stilul meu nu a rămas același, de la primele încercări literare, până acum. De altfel, a scrie e, în esență, un exercițiu repetitiv, dar niciodată identic, chiar dacă folosești aceleași instrumente. În domeniul științific, stilul de a scrie se încadrează unui tipar de la care nu te poți abate și ține de rigoare, concizie, exactitate și claritate. În schimb, în plan literar, ai mai mare libertate de exprimare, plăcându-mi să apelez la metaforă, căutând, în același timp, să nu abuzez de ea. Și ca o dovadă a afirmației anterioare, din 2010, scriu și haiku, lepădându-mă, astfel, de orice „păcat al metaforei” cu care ne-a obișnuit literatura europeană.

B.N. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?
C.C. Iubesc enorm ideea de radio, de comunicare audio, de coagulare a unei comunități în jurul unui ideal comun. Ascult de la zece ani postul național de Radio, iar în vremea liceului am descoperit Radio Europa Liberă și emisiunile muzicale realizate de Andrei Voiculescu, nepotul marelui scriitor Vasile Voiculescu. Din 2011, sunt redactor al postului de Radio ProDiaspora, realizând și prezentând emisiunea „Florile Inimii”, care nu este altceva decât o călătorie de neuitat pe cărările inimilor noastre, inspirând miresmele muzicalo-poetice ale creatorilor români, și nu numai. Motto-ul emisiunii: FLORILE INIMII – o oază de liniște, într-o lume dominată de zgomot. O altă pasiune o constituie sportul. Îmi plac foarte mult: ciclismul și tenisul, deși, din păcate, le practic sporadic.

B.N. Ai obiceiul de a scrie zilnic?
C.C. Nu scriu zilnic. De altfel, nici nu cred că există autori care să scrie în fiecare zi, constant. Până la urmă, dacă scrisul e doar o formă de exprimare a unor trăiri și idei, și nu o profesie, e firesc să fie o activitate sporadică, impusă de o serie de factori subiectivi și obiectivi. În ceea ce mă privește, sunt perioade în care simt că izvorul ideatico-emoțional e plin și trebuie să ia forma unor structuri lirice și momente în care nu pot scrie nici măcar un vers, care să treacă testul timpului și, în primul rând al cititorilor (cel dintâi dintre ei fiind, categoric, eu).

B.N. Ai vreo carte într-atât de bună încât să fi dorit să o fi scris chiar tu?
C.C. Sunt multe și mi-ar fi greu să dau un titlu. Aceasta este, de altfel, cred eu, una dintre provocările fundamentele ale unui scriitor, care, înainte să se așeze la masa creației, citește mult și înțelege, în profunzime, întregul demers care stă la baza nașterii unei opere literare. Atâta timp cât ești conștient că, în ultimă instanță, tu doar refaci, cumva, la scară microcosmică, actul creației universale, ești capabil să renunți la orgolii și să admiri, sincer, și să te bucuri de oricare altă creație a unui coleg de breaslă. E important ca scriitorul să nu sufere de narcisism.

B.N. La ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
C.C. CU ULTIMELE STIHURI ALE MUZEI – POEMELE CLUJULUI (Antologie) a apărut la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca și am ales-o în virtutea unei statornice colaborări cu doamna director Nadia Fărcaș, un om care știe să selecteze autorii pe criterii valorice și care (lucru destul de rar astăzi) îi susține pe scriitori în demersul lor de a ajunge la publicul cititor, implicându-se în organizarea lansărilor de carte, cu profesionalism și cu dăruire.

B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
C.C. În vremea liceului, i-am descoperit, în primul rând, pe Mircea Eliade, Vasile Voiculescu și Lucian Blaga, faruri care m-au călăuzit de atunci și o vor face, mereu, în acest drum al înțelegerii rostului meu nu numai în lumea literară, ci și în viața de zi cu zi. Ulterior, în timpul facultății și mai târziu, mi-am diversificat, să zicem, paleta autorilor pe care îi iubesc, adăugând noi nume, mai ales din sfera poeziei: Radu Stanca, Negoiță Irimie, Virgil Carianopol, Radu Gyr, Constanța Buzea, Ana Blandiana, Magda Isanos, Mircea Muthu etc. Din literatura universală, tot în liceu, la orele de limba engleză, profesoara Cireșica Prahase, deși studiam informatica, ne-a introdus în atmosfera literaturii britanice și americane, admirând de atunci, operele lui William Shakespeare, Oscar Wilde, Arthur Miller, P.B. Shelley etc.

B.N. Ai o carte pe care o recitești ocazional deși o cunoști pe dinafară?
C.C. Da, am mai multe, dar una dintre ele, este volumul: VERSURI al lui Radu Stanca. Citind-o și recitind-o, am strania impresie că am scris chiar eu acele poezii, cu atât mai mult cu cât la începutul cărții este un portret alb-negru al autorului, cu care mă identific grație asemănării fizice dintre noi doi.

B.N. Trei cărți pe care oricine ar trebui să le citească și de ce:
C.C. Cu mâna pe inimă, recomand următoarele titluri:
1. ISTORIA LUMII DE LA BIG BANG PÂNĂ ÎN PREZENT (autor: Cynthia Stokes Brown) – o carte extrem de bine documentată, care prezintă evoluția lumii de la Big Bang până în prezent, autoarea demonstrând, într-un limbaj accesibil, că nu există niciun motiv întemeiat pentru a face o distincție fundamentală între viziunea științifică și cea religioasă asupra trecutului;
2. METAFIZICA ISTORIEI (autor: Constantin Portelli) – în care autorul, în cele 30 de capitole, susține că la nivel microscalar, din punct de vedere spațio-temporal, istoria umanității a fost hotărâtă de liderii politici și militari și de acțiunea popoarelor. Însă, dacă analizăm istoria la o scară mare a spațiului și a timpului, vom constata că liderii și masele, urmărind interesele lor egoiste, au împlinit, fără să-și dea seama la vremea respectivă, obiectivele unui proiect divin superior. Folosindu-mă de cuvintele autorului: „logica creației a urmărit progresul cunoașterii, pentru ca oamenii să devină la un moment dat participanți inteligenți la proiectul divin.”
3. O LUME IEȘITĂ DIN MINȚI (autor: Ken Robinson) – care demontează, punct cu punct, sistemul de educație actual, total nepotrivit secolului al XXI-lea și profund distrugător al potențialului uman, în condițiile în care oamenii dispun de o imensă capacitate creativă latentă, atât de necesară în societatea de azi.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
C.C. Nu cred că sunt eu în măsură să spun ce îi lipsește pieței de carte din România. Pot, doar, din perspectiva cititorului să susțin că ar fi necesare mai multe evenimente de promovare a cărților, așa-numitele târguri de carte. Spre exemplu, nu cred că într-un oraș precum Cluj-Napoca, este suficientă o singură ediție pe an a unei astfel de manifestări, așa cum se întâmplă în zilele noastre. Pe de altă parte, ce ne facem cu localitățile care nu beneficiază nici măcar de un astfel de eveniment într-un an? Librăriile sunt o raritate în orașele mici din țara noastră, iar în mediul rural lipsesc cu desăvârșire. Îmi amintesc, cu drag și cu nostalgie, cât de fericit eram, când puteam să mă plimb printre rafturile cu cărți în librăria din Lechința, în satul meu natal, elev fiind în școala generală, în anii ’80. Da, erau librării la țară pe vremea aceea!

B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
C.C. Nu pot răspunde la această întrebare decât din perspectiva mea, adică a unui mânuitor al condeiului, care nu a făcut din aceasta o profesie, ci doar o pasiune, căutând, în egală măsură, să ajungă la inima cât mai multor cititori. Cea mai mare provocare pentru mine este aceea de a rămâne eu însumi, neabătându-mă de la drumul pe care am ales, conștient, să merg, acceptându-i, astfel, toate obstacolele care pot apărea, atât sub aspect financiar, cât și al receptării în spațiul public. Nu scriu pentru a fi încadrat într-un anumit curent sau într-o anumită generație, deși, temporal, să zicem, aparțind, evident, uneia. De asemenea, nu urmăresc o promovare ostentativă și nici o critică favorabilă cu orice preț. Consider că rostul scrisului meu este acela de a-i face să înțeleagă, în primul rând pe cei care abia acum descoperă poezia, că ea nu se sfârșește cu cele câteva creații studiate, obligatoriu sau facultativ, în școală, că scriitori nu sunt doar cei care au trecut pragul veșniciei, ci și cei care trăiesc și creează aici și acum. Tocmai acesta a fost motivul înființării și susținerii Cenaclului „Ion Moldoveanu”, care se adresează elevilor din toate ciclurile de învățământ, găzduit de cele trei școli partenere: Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic Lechința și Liceul Teoretic „Petru Maior” din Gherla.

B.N. Se poate trăi din scris în România?
C.C. Tot din punctul meu de vedere vă voi răspunde, întrucât nu cunosc, decât conjunctural, ce se întâmplă în viața altor scriitori sub acest aspect. Nu mi-am propus, niciodată, să trăiesc din scris, astfel încât nici nu se poate vorbi de așa ceva. În România, cei mai mulți scriitori sunt pe cont propriu. Mi-ar plăcea să pot face asta, să cutreier toată țara și chiar lumea (în comunitățile românești) pentru a semăna mesajul meu liric (în care cred) în cât mai multe inimi. Cine știe, poate, o voi face cândva!

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
C.C. Activitatea o pot urmări pe pagina mea de Facebook, unde, destul de des, ofer crâmpeie din trăirile mele poetice și în emisiunea „Florile Inimii” de la Radio ProDiaspora, în care, de asemenea, mai strecor, din când în când, poezii care îmbogățesc, să zicem, călătoria noastră muzicalo-poetică. Uneori, mă gândesc la un site de promovare a cărților mele, dar, deocamdată, e doar o idee. De cumpărat, cărțile le pot găsi luând legătura cu mine, pe Facebook sau prin e-mail ([email protected]) și de pe site-ul Editurii Ecou Transilvan (povestirile pentru copii: DIDI ȘI GRĂDINA FERMECATĂ).

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
C.C. Sunt încântat, în primul rând, că am avut această posibilitate de a mă destăinui vouă, în speranța că printre cititorii Booknation.ro vor fi unii care vor face un pas înainte și vor dori să ajungă pe tărâmul creației mele literare și a scrierilor mele geografice. Vă mulțumesc, încă o dată, și vă aștept cu bucurie să ne descoperim reciproc!