Recenzie „Cineva ca tine” de Cathy Kelly

de | iul. 4, 2020 | Beletristică, Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

A fost nevoie să citesc câteva cărți din colecția Chic ca să-mi dau seama că nu toate sunt simple ChickLit-uri. Pe unele le-am adorat, iar altele nu mi-au plăcut atât de mult. Evident, nu le putem încadra la capodoperele lumii. Însă nici nu le putem ignora. Cineva ca tine de Cathy Kelly este o carte amuzantă și emoționantă și are la bază poveștile a trei protagoniste.

Este vorba despre trei femei din Dublin care se împrietenesc în timpul unei vacanțe în Egipt. Fiecare dintre ele are un țel. Hannah își dorește independență și nu are încredere în bărbați, după o despărțire dureroasă. Emma are 31 de ani și se află sub papucul tatălui ei. Iar faptul că este măritată nu-i schimbă cu nimic comportamentul părintelui ei. Marea ei dramă este că nu reușește să facă un copil, deși își dorește foarte mult. Leonie este asistentă veterinară și o mamă divorțată a trei copii și tot ce își dorește este să găsească adevărata iubire.

Trei femei, trei țeluri

Cele trei decid să iasă împreună lunar și după călătoria în Egipt. Astfel, ajung să se confeseze una alteia și să-și dea sfaturi. Deși toate sunt diferite, faptul că sunt prietene le ajută să treacă mai ușor peste necazurile din viața de zi cu zi. Fetele nu înțeleg de ce Emma nu are curaj să-și înfrunte tatăl și să viziteze un medic pentru a rezolva problema fertilității. Hannah pune cariera mai presus de orice, chiar și de iubire. Iar Leonie se întâlnește cu un bărbat după șase ani singură, fără a lăsa problemele cu greutatea să o afecteze.

Cartea a fost o adevărată plăcere pentru mine. Deși are 700 de pagini, se citește destul de ușor. Autoarea creionează trei femei diferite care vor doar să-și găsească fericirea. Nu lipsesc întâmplările amuzante sau cele dramatice, care se împletesc perfect. Există o doză de umor chiar și în cele mai nefericite momente. Cineva ca tine merită o șansă pentru cine vrea să se relaxeze într-o zi călduroasă de vară.

„Cathy Kelly pune în scenă intrigi formidabile, presărate cu umor inegalabil.” (The Times)

Titlu: CINEVA CA TINE
Autor: Cathy Kelly
An apariție : 2010
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 708
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1685

Alte recenzii de la Cathy Kelly:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu

În volumul ”Destine de sticlă”, Florin Anghel Vedeanu ne propune o colecție de povești care îmbină realismul social românesc cu inserții suprarealiste. Deși eroii sunt fictivi, aspectele puse în discuție sunt de actualitate. Numele nu sunt alese la întâmplare, ele au...

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Stănărîngă a fost redactor Booknation.ro și a scris 126 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Stănărîngă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments