Câteva cuvinte despre autorul Claudiu-Gilian Chircu

Î. Unde te-ai născut și înseamnă acel loc pentru tine?

R. În Galați, unde mi-am petrecut aproape întreaga viață. Mai puțin opt luni în Cipru și alte câteva prin călătorii. Știu că pare un clișeu, dar Galațiul nu poate fi decât „acasă” pentru mine. Cel puțin în această viață.

Î. Cine te-a influențat cel mai mult în această călătorie a scrisului?

R. Ținând cont că am scris „Secretele zeilor”, cine m-ar fi putut influența mai mult decât… zeii? Indirect, ce-i drept, dar poate nu ar trebui exclusă varianta influenței directe. Viața ne demonstrează adesea că imposibilul nu e decât un cuvânt, așa că putem să ne așteptăm la orice din partea ei. Sau din partea zeilor, dacă tot suntem la acest capitol. 

Î. De unde îți iei cea mai multă inspirație?

R. Din viață, clar. Dacă scriu despre trecut, din cronicile trecutului. Dacă scriu despre prezent, din evenimentele din prezent. Iar dacă scriu despre viitor… Să spunem că cititorii mei sunt norocoși că nu prea scriu despre viitor. Nu mă inspiră în cel mai pozitiv mod viitorul, așa că e mai bine să mă rezum la ceea ce cunoaștem deja despre viață. 

Î. Ce înseamnă fiecare cititor pentru tine?

R. Trăim într-o lume ciudată, cu susul în jos, în care evenimentele din ultimele luni au scos la iveală cele mai urâte atribute ale omenirii. Unul dintre ele este lipsa capacității de a gândi rațional, întâlnită la tot mai mulți, pe care se și bazează manipularea maselor. „Secretele zeilor” nu este o carte ușoară, pentru oricine, și necesită un oarecare efort intelectual. Prin urmare, fiecare cititor al ei reprezintă o speranță pentru omenire. Dacă sunt oameni care îmi pot parcurge și înțelege ditamai cartea, înseamnă că omenirea mai are șanse să nu se transforme în ceea ce a profețit filmul „Idiocracy”. Norocul nostru este că există mulți astfel de oameni, chiar dacă de multe ori nu îi vedem. 

Î. Ce sfat ai oferi unui autor la început de drum?

R. Să nu renunțe niciodată, dacă într-adevăr crede în visul lui. Indiferent cât de greu ar fi, câte piedici ar apărea, câte persoane vor încerca să-l descurajeze, să nu renunțe. Drumul cel bun nu e cel mai ușor, însă merită parcurs. Și nu pentru destinație, ci pentru călătorie. Iar călătoria scrisului este o experiență cu adevărat unică, ce poate influența scriitorul în moduri nebănuite.