Recenzie ”Plăceri de diamant” de Mihaela Felicia Gogan

de | sept. 12, 2020 | Recenzii cărți

Romanul începe cu o pacientă necunoscută și îngerul ei păzitor, o asistentă care are grijă de ea, într-un mod nobil și curat. 

Eroina își dezvăluie numele, Eliza, și începe să-și împărtășească experiența, povestea de dragoste care i-a schimbat viața, percepția despre oameni și dragoste.

Ea provenea dintr-o familiei în care a crescut alături de doi frați într-o casă sărăcăcioasă. Își pierde părinții subit la șase luni diferență și hotărăște apoi să se mute la Constanța la facultate. 

Acolo o întâlnește pe Mia, o fată cu o situație financiară diferită de a ei, dar care îi devine, în timp, prietenă. Perioada facultății vine și cu prima dragoste – Tudor.

Mă incită, mă face să-l doresc. aş fi vrut să-i gust buzele şi să-l muşc cu putere. aş fi vrut să mai stea. (pag. 30)

Relația lor începe cu entuziasm, fluturi în stomac, dragostea tinereții, pasiune și nebunie. 

Într-o zi, după nopți savuroase de iubire, bărbatul ei chipeș îi face cel mai profund cadou – Trădarea, care o devastează.

“Bărbatul meu frumos plângea şi bea, iar eu nu ştiam de ce. Îşi scosese cravata şi o aruncase pe jos, ștergându-și apoi lacrimile. Ce putea fi aşa de grav să mă facă să-l urăsc?” (pag. 65)

Suspansul creat de vocea naratoare a Elizei pe patul de spital m-a ținut captivă până la final, în dorința de a afla care este motivul spitalizării și ce s-a întâmplat cu povestea ei de dragoste.

O femeie cu un suflet nobil, demnă de o iubire curată este pusă în situația de a-și vinde sufletul. O întorsătură care m-a aprofundat și mai tare în lectură.

 Felul deschis în care destinul eroinei a fost prezentat m-a ajutat să empatizez cu ea în fiecare moment.

Locația Plăcerilor de diamant vă va surprinde, plăcut sau șocant. Cert este că acest roman, care a început cu focul unei povești inocente, și-a îndreptat flăcările spre căi nebănuite. 

Toate firele noi care se împleteau în țesătura inițială îmi aprindeau și mai tare curiozitatea de a afla deznodământul acțiunilor.

Este una din acele cărți care, într-adevăr, te ține cu sufletul pe jar, te plimbă dintr-o stare în alta și te invită să îl parcurgi cu toată starea de prezență implicată.

Vă recomand să pășiți și voi în călătoria lecturii și să împărtășiți apoi experiența pe care ați avut-o. Pentru mine este o carte memorabilă.

Vă las aici un paragraf care mi-a rămas în minte, prin intensitatea lui:

“Ajunsesem să- l iubesc pe bărbatul ăla perfect cu aceeaşi intensitate cu care mă temeam de dorințele lui. era pasional, sălbatic, tandru şi senzual în acelaşi timp. avea mai mult întuneric decât lumină, iar impulsurile acelea sălbatice mă speriau, mă făceau să dau înapoi. mă copleşea, mă seducea, mă excitase, m-a înnebunit.” (pag. 52)

Până data viitoare vă pup și vă îmbrățișez. 

Nu lăsați o zi să treacă fără să citiți, trăiți sau să spuneți ceva frumos!

Titlu: Plăceri De Diamant
Autor: Mihaela Felicia Gogan
An apariție : 2020
Editura: EPUBLISHERS
Nr. Pagini: 170
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1854

Alte recenzii de la Mihaela Felicia Gogan:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Emanuela Istrate a fost redactor Booknation.ro și a scris 799 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Emanuela Istrate aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments