Nicolae Iorga afirma că “Un popor care nu-și cunoaşte istoria este ca un copil care nu-și cunoaşte părinţii!”.
Pe acest principiu, autorul, din dorința de a informa opinia publică română asupra Genocidului din 1915, subiect încă prea puțin cunoscut populației din România, își dedică parte din viață pentru a aduce la lumină acest volum.
Carte este publicată la Editura Ararat, în ediția a cincea revăzută și adăugită.
Toată munca, implicarea, dorința autorului se simt pe fiecare pagină. Multă cercetare, fidelitate istorică, transparență în relatarea evenimentelor.
“Concluzia comisiei, după audierea a 190 de martori oculari, a fost că „în perioada 12 august – 4 septembrie, armenii au fost vânați ca animalele sălbatice și uciși indiferent de vârstă sau de sex, oriunde se aflau. Dacă numărul victimelor nu este mai mare, asta se datorează faptului că mulți dintre ei au izbutit să se refugieze în munți.” (pag. 30)
Experiența armenilor cu perioada în care Genocidul le-a marcat existența este o lecție de care ar trebui să fie conștiente și alte popoare.
De-a lungul timpului s-a încercat nerecunoașterea, ignorarea sau negarea Genocidului, iar Sergiu Selian prin lucrarea de față evidențiază importanța cunoașterii acestui eveniment la nivel internațional.
Prima ediție a acestei cărți a fost publicată de Editura Silex sub titlul Istoria unui genocid ignorat în 1994, când devenise posibil, în condițiile noii societăți democrate din România, ca subiectul să fie abordat în mod deschis.
Precum clarifică autorul, versiunea de față, a cincea ediție, este riguros revizuită, minuțios detaliată și substanțial îmbogățită; ea conține mult mai numeroase modificări și completări decât edițiile anterioare, determinate de noile cercetări și studii făcute asupra Genocidului, mai ales în chestiunea negaționismului, căruia îi este consacrat un subcapitol nou. Au fost preluate, într-o Anexă, trei articole apărute între timp în presă, ca un punct de vedere clarificator. A fost adăugat, de asemenea, un Index de nume proprii, de toponime și de alte titulaturi de instituții, organizații, publicații etc., necesar ca instrument de lucru celor interesați de sondarea textului.
Prima reparație datorată de Republica Turcă este recunoașterea Genocidului, pentru ca istoria să nu fie mutilată, și implicit se va produce regretul de a-l fi efectuat. (pag. 263)
Este o carte care mi-a stârnit curiozitatea filă cu filă, intrigarea m-a determinat să am nesaț în lectură, iar felul atent în care a fost scrisă mi-a câștigat încrederea de la început.
Am încercat să caut “paginile esență” în acest volum, dar am eșuat. Fiecare pagină, fidel și minuțios scrisă are importanța ei. Grija autorului față informații se simte pe tot parcursul lecturii.
Acum, că vine frigul și veți sta mai mult în casă, vă recomand lângă un ceai bun să lecturați această carte care vă va lăsa o amprentă memorabilă în suflet și în minte.
Într-adevăr, Genocidul a însemnat nu numai exterminarea fizică a armenilor, ci, în plus, pe baza acestei anihilări a fost clădită o nouă societate. Identitatea națională turcă s-a format în cursul procesului genocidar, având drept componentă majoră violența. (pag. 302)
Nu uitați să vă scrieți istoria vieții zilnic cu amintiri frumoase, printr-o experiență nouă, o carte bună sau o persoană dragă.
Vă îmbrățișez cu căldură.




