Recenzie ”Descătușare” de Penelope Douglas

de | dec. 18, 2020 | Recenzii cărți

K.C Carter este o tânără cu un trecut pătat, cu o copilărie tristă care a ascultat mereu de părinții ei, care a respectat regulile și este, de asemenea, cea mai bună prietenă a lui Tate, protagonista din primul volum, Intimidare.

Deși K.C i-a greșit prietenei ei, întâlnindu-se cu Jared, actualul iubit al lui Tate, pe vremea când cei doi nu erau împreună, pentru a-l face gelos și pentru a se răzbuna pe Liam, Tate o iubește la fel de mult pe K.C, chiar dacă aceasta regretă și acum alegerea făcută. K.C a avut o relație cu Liam timp de trei ani, fiind sigură la început că acesta este ceea ce își dorea. Totul a mers bine până anul acesta când K.C face o greșeală iar viața ei este dată peste cap și devine subiectul de bârfă în campusul universității. Vara acesteia este compromisă de sentința judecătorească în urma căreia trebuie să depună muncă în folosul comunității. Viața ei calculată și propriile ei aranjamente sunt date peste cap și, totuși, nu își poate explica de ce a primit o pedeapsă așa ușoară.

Jaxon Trent este fratele lui Jared și reprezintă, de asemenea, cea mai mare ispită pentru K.C. Cu ani în urmă, ea a decis că Jaxon nu este potrivit pentru ea, având în vedere ipostaza în care l-a prins, dar acum are o surpriză când se întoarce în orasul ei natal locuind în casa lui Tate care este unită de curtea lui Jared, al cărui frate se pare că s-a întors. K.C are un șoc la vederea transformării lui Jaxon care nu mai era un puști și se schimbase radical de la ultima lor întalnire în urmă cu câțiva ani.

Atitudinea lui Jaxon o calcă pe nervi pe K.C, fiind vizibilă asemănarea poveștii lor de cea a lui Jared și Tate. Jaxon o tulbură de fiecare dată pe K.C iar chimia dintre ei este foarte puternică, deși aceasta încearcă să nege. Pentru Jaxon, ea este o provocare, fiind prima fată care îl refuză și care pare să nu îl agreeze.

În fiecare zi destinul i-l scoate pe Jax în cale iar legătura dintre ei devine din ce în ce mai puternică și mai controversată. Cu toate acestea, trecutul lui K.C atârnă greu între ei și o urmărește zi de zi.

Jax încearcă să descopere adevărata față ce se află în spatele măștii lui K.C iar curând, cei doi încep să își dezvăluie cele mai negre laturi ale lor, deși, amândoi păstrează câte un secret tulburător. Cine este cu adevărat K.C? Ce ascunde trecutul ei? Și de ce a abandonat-o mama ei? Dar, cel mai important, ce semnifică inițialele numelui ei?

Curând, posibila eliberare a lui Thomas Trent îi poate distruge viața lui Jax. Acesta se teme pentru K.C și trebuie să o apere cu orice preț. Va fi oare eliberat tatăl lui Jaxon și al lui Jared? Și cum ar putea Jax să scape de acesta, de cel care i-a chinuit și i-a distrus copilăria?

Atât Jaxon cât și K.C trăiesc cu povara unui trecut sumbru distrus de niște părinți oribili, lucru dezolant ce ne atinge încă din dedicația autoarei de la începutul volumului.

Titlu: DESCĂTUȘARE
Autor: Penelope Douglas
An apariție : 2018
Editura: EPICA PUBLISHING HOUSE
Nr. Pagini: 426
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1674

Alte recenzii de la Penelope Douglas:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 6 luni, 19 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments