Eu am fost și sunt fan Bird Box. V-am povestit despre ea aici. Știu că are multe recenzii și păreri negative pe motiv de subiect confuz, neclar, final deschis și non-acțiune. Eu am privit-o din perspectiva mamei și a fost halucinantă și îngrozitor de greu de digerat. Și am rezonat perfect cu Malorie și cu modul ei de a acționa. Mi-a părut cea mai bună variantă, crudă într-adevăr, dar singura opțiune care ar fi putut da rezultate pozitive. Da, nu-s o mămică blândă. Mă transform în balaur câteodată…
Malorie nu se dezminte nici în această continuare. De fapt, psihoza și paranoia ei se accentuează. După 17 ani de supraveghere și gardă neîntreruptă, Malorie e mai paranoică ca oricând. Dar e imposibil să fii rațional într-o lume care a luat-o razna. În care pericolul e la orice pas. În care întunericul e singura cale sigură. În care copiii tăi sunt tot timpul la un pas de dezastru.
Nu mai există bine și rău. Omenirea, sau ce a rămas din ea, are alte noțiuni fundamentale. Există pericol și siguranță. Acestea două garantează sau nu supraviețuirea. Pentru că nu e viață ce trăiesc ei, nu trăiesc în adevăratul sens al cuvântului, doar supraviețuiesc. Singura lege ce nu trebuie încălcată e legea bentiței, bariera supremă care nu poate fi nicicând depășită, ultima și singura frontieră. Și pentru Malorie e deja obsesie. Toate introspecțiile și gândurile ei sunt grupate concentric în jurul acestui ax: nu lenevi, nu privi, nu scoate bentița. Oricare altă lege nu mai contează. Nu în vremurile astea. Să fii mamă într-o lume distrusă nu mai are aceleași conotații pe care le avea înainte de dezastru. A fi mamă acum înseamnă să fii un zbir, un Cerber, altfel copiii tăi n-au nicio șansă de supraviețuire pentru că tentația e mare și e peste tot, la fiecare colț de ochi larg deschis. Iar adolescența este echivalentă cu teribilismul și curiozitatea. Astea trebuie tăiate de la rădăcină. Iar Malorie nu iartă nimic. N-a luptat 17 ani degeaba. N-a tăiat în carne vie degeaba, nu și-a suprimat bândețea în van. Situația nu permite scăpări, nu permite abateri, nu permite experimente. Riscul nu e niciodată o opțiune. Malorie îi vrea în viață, atât. Dacă pentru a reuși asta trebuie să se transforme în Omul Negru, își asumă. Nu-și face probleme de conștiință, nu implementează metode de educație. E întuneric și n-are timp de genul acesta de dezbateri și frământări. Dar ceea ce nu are timp să conștientizeze este că cei doi copii ai ei sunt plini de surprize și n-au supraviețuit 17 ani doar datorită vigilenței și stoicismului ei. Scăparile ei rare, pe care le privește ca pe adevărate condamnări la moarte sunt neutralizate de baza la care a tot construit de la dezastru. Iar finalul este perfect. Recomand.
Alte recenzii de la Jos Malerman:
