Interviu cu Adrian Păpăruz, autorul cărții ”Cum s-a născut Dumnezeu”

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Sunt Adrian Păpăruz, din Zărnești/ Brașov. Am început să scriu poezii prin clasa a VI-a, și nu mi-a mai trecut.

poezia nu-mi este prietenă
este duşmanul liniştei mele
un fel de mesager al nebuniei
care aleargă înainte și înapoi
prin trecutul unui viitor inexistent

poezia mea deschide suflete
uneori cu flori
alteori cu dalta
îmi întinde hamacul veșniciei
între inimi necunoscute
neauzite vreodată

și totuși poezia mea
nu a fost a mea niciodată
ci a timpului

B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
A.P.: ” Cum s-a născut Dumnezeu” este intitulată ultima mea carte publicată la editura Pastel din Brașov. Și nu este un volum de poezie, ci un volum de proză, un mini-roman. O poveste de dragoste altfel. Cuvântul înainte al acestui volum aparține editoarei Gabriela Daraban și este elocvent în prezentarea lui :

„Cum e când un poet începe să scrie proză? Păi, apare o carte ca cea pe care o ţineţi în mână. Una în care metafora poetică este îmbrăcată în haina textului filozofic, într-o îngemănare de idee, cuvânt şi sentiment care provoacă atât mintea, cât şi sufletul. Ca editor, am simţit în textul domnului Păpăruz reverberaţii din Khalil Gibran sau din realismul sud-american reprezentat de Gabriel Garcia Marquez. Este o carte în care planurile se suprapun aproape insesizabil, într-o îmbinare măiastră a realului cuimaginarul, a concretului cu abstractul, a stării de conştienţă cu visarea, a trecutului cu prezentul.

Dacă în Renaştere reprezentanţii acestui curent au redescoperit şi reaşezat în făgaşe noi ideile referitoare la rostul şi mersul lumii, ce s-au născut în Antichitate, readucând, totodată, omul în centrul preocupărilor lor, acum, când Dumnezeu a fost exilat din artă, este nevoie de o renaştere a lui în sufletele oamenilor, prin intermediul creației artistice.Adrian Păpăruz şi-a ales, astfel, atât numele personajelor, cât şi identitatea lor, în mod simbolic: personajul principal e Rafael, iar alături de el apare ca iubită, soţie şi mamă a copiilor Atalia şi Leonard – Clara, prietenul său filozof „nebun” e Nicolo.

Și celelalte personaje au o funcție simbolică, trimițând la arhetipuri bine înrădăcinate în inconștientul colectiv: copilul sau bătrânul orb, mama Antonia, tatăl-dictator, pasărea, preotul bătrân, ba chiar și ploaia neîntreruptă de câteva sute de zile ne trimite cu gândul la potopul biblic, la credința în Dumnezeu sau, mai exact, la lipsa credinței și pedeapsa divină pentru aceasta. Nu întâmplător, în final, toate fiinţele încep să se sinucidă, animale şi oameni, deopotrivă, atinşi parcă toţi de melancolie şi lipsă de sens.

Este o carte ce pune pe gânduri cititorul și îl provoacă să mediteze la divinitatei relaţia lui cu lumea.”

Editor, Gabriela Daraban

B.N.: Dacă trebuie să alegi între personajele tale, care îți este cel mai drag?
A.P.: Personal, ca autor, cel mai drag personaj al cărții, îmi este Clara, soția lui Rafael, care este prinsă între două lumi și trebuie să decidă la un moment dat, dacă trebuie să se alăture copiilor ei deja sinuciși, sau să rămână încă alături de soțul ei iubit și să îl ajute în viitoarea lui metamorfozare în Dumnezeu:

„În sufletul soţiei mele întotdeauna am zărit acel ceva misterios, tainic, ce dăruieşte chipului şi gândului, inimii şi viselor, zâmbetului şi tristeţii sale o aură, un nimb aproape vizibil ce-ţi inspiră respect, o atracţie irezistibilă, dar şi o teamă neexplicabilă. Dacă aş fi pictor, i-aş putea reprezenta întregul sub forma unui vulcan în pântecul căruia se zbate materia în stare de incandescenţă, gata să erupă, să arunce, nu cu lavă, ci cu lumină, o lumină atotcuprinzătoare, pură, menită să alunge acest blestemat întuneric din inimi…

Multă vreme nu am ştiut să păşesc în tainica ei lume, nu puteam intercepta sentimentele ei exact aşa cum erau, în stare nativă. Această afinitate de a gândi şi de a exprima trăirile în stare pură m-au uimit şi mă uimesc şi acum. În imaginaţia ei, dar nu, greşesc, nu în imaginaţie, căci Clara nu imagina niciodată nimic, ci dădea viaţă, formă universului ei, în care totul exista real, deci în realitatea ei, exista întotdeauna un adevăr necunoscut mie decât parţial prin ea, prin versurile şi scrierile sale. Clara le numea „amintiri de acolo”, niciodată din viitor sau din trecut. Îmi scria scrisori, ca şi cum eu aş fi fost plecat undeva departe de ea, de sufletul ei înspăimântător de frumos.

– De ce faci asta? o întrebam privind-o în timp ce îmi redacta o scrisoare de „acolo”…
– Îţi scriu pentru a-ţi putea aminti, vei avea nevoie de amintiri sigure pentru a putea să te orientezi, Rafael, iubitule, să ştii de unde vii…
– Unde, când, Clara? Unde voi fi eu fără tine? De ce aş fi?
– N-are importanţă, Rafael, nu te întrista, sărută-mă şi dă Universul mai încet… e un joc pe care tu îl vei începe mai târziu.

Scriu celui ce vei fi. Aceluia ce va trebui să adune TOTUL de la început. Vino, să ne scăldăm în soare, în marea fără țărmuri. Atât de mult te iubesc, Rafael… Am să continui altădată scrisoarea, mai avem atâta bucurie de dăruit…”

B.N.: Există o ordine în procesul creativ? Întâi intriga și după aceea personajele? Sau invers?
A.P.: Așa cum menționa editoarea mea, Gabriela Daraban, în acest volum, planurile se amestecă intenționat, nu se respectă o cronologie strictă, pentru că totul este răsturnat în mintea lui Rafael, iar cititorul este purtat astfel prin trăirile lui, de la aduceri aminte reale, la extracorpolări, trecând prin dialoguri sau visuri. Totul pare ireal pentru că exact asta simte și Rafael.

B.N.: Cât de greu este să respecți deadline-urile impuse de editură?
A.P.: Între mine și editura Pastel, reprezentată de editoarea Gabriela Daraban, nu a existat niciodată, în nicio conjunctură deadline-uri impuse, ori termene limită. De altfel, mă consider unul din prietenii privilegiați ai Gabrielei, care, dincolo de profesionalismul exemplar, dovedit în întreaga ei activitate de editor, este și o persoană încântătoare.

B.N.: Ai transpus anumite trăsături de caracter personale în personajele cărții tale?
A.P.: Da, consider firească ca această transpunere să aibă loc, pentru că fiecare autor se oglindește într-un fel pe sine în cărțile lui, chiar dacă vorbim aici despre poezie sau despre proză.

B.N.: Ce teme delicate ai vrea să abordezi dar încă nu ai curajul să le așterni pe hârtie?
A.P.: Ar fi poate în mintea mea, o temă delicată, neabordată încă așa cum mi-aș fi dorit, pentru că nu mă simt momentan destul de pregătit sufletește pentru abordarea ei. Dar toate la timpul lor, dacă timpul se va îndura, desigur.

B.N.: Ai câteva tips and tricks pentru autorii care aspiră să ajungă ca tine?
A.P.: Nu cred că există vreun autor care să aspire să ajungă ca mine. Nu sunt un exemplu de urmat în literatură, sau în altă parte, nici nu mă consider cu adevărat poet sau un scriitor. Sunt doar mâna pe care o scrie poezia și nu invers, fiindcă noi suntem trecătorii…

B.N.: Se spune că prima carte publicată este întotdeauna cea mai dificil de realizat. Este adevărat sau procesul creativ este la fel de greu indiferent de numărul de cărți?
A.P.: Da, cred că prima mea carte de poezii, apărută la editura ” 3D ” din Drobeta Turnu-Severin, sub îndrumarea poetului Dumitru Daniel Darie, intitulată „Sub soarele speranței”, în anul 2007, a fost cel mai greu de realizat, dar nu vorbesc aici de greutăți tehnice ori de comunicare între mine și editor, ci pentru că a produs cele mai mari emoții din viața mea, aproape asemănătoare cu emoțiile trăite la venirea pe lume a fiului meu, Andrei, cel care, de la cel de-al patrulea meu volum de poezie, se ocupă integral de realizarea graficei de coperte. (Acum scrie și el poezii și o face mai bine ca mine).

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
A.P.: Nu am încredere în statistici. Eu cred că românii chiar citesc mult și mai cred că suntem pe departe, cel mai deștept popor din Europa și nu numai. Problema noastră este că ne desconsiderăm singuri și îi lăsăm prea ușor pe alții să ne ponegrească.

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
A.P.: Activitatea mea literară este vizibilă zi de zi de zi, pe pagina personală de Facebook, unde postez mereu poezii, video-poezii, fragmente de proză, chiar dacă am fost sfătuit de literați mai grei să nu o mai fac, pentru că mi-aș diminua cumva șansele la cumpărarea ulterioarelor mele editări.

Consider că această abordare este benefică reciproc, autor-cititor, simțindu-mă astfel conectat în permanență cu cei care îmi îndrăgesc poezia, iar cei care își doresc cărțile scrise de mine, le vor putea avea dacă le solicită printr-un simplu mesaj, chiar dacă au sau nu, bani.

https://www.facebook.com/paparuz.adrian/

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
A.P.: Cititorilor Booknation.ro, aș dori să le transmit la cât mai multe lecturi uimitoare și descoperiri de adevăruri interioare, printre literele și cuvintele selectate din univers, uneori cu mai mult, alteori cu mai puțin talent, de către cei chemați să scrie, contemporani ori nu. Vă mulțumesc pentru răbdare și oportunitate.