Alex Michaelides s-a născut în Cipru, tatăl său fiind grec-cipriot, iar mama sa englezoaică. Romanul său de debut, thrillerul psihologic Pacienta tăcută, i-a adus recunoaștere internațională și admirația a milioane de cititori.
”Pacienta tăcută” e un roman fascinant despre tăcere, durere și despre cât de întunecat poate fi labirintul minții umane. Autorul a studiat trei ani psihoterapie și a experimentat ce înseamnă să lucrezi într-un mediu cu pacienți psihiatrici. Acest lucru l-a ajutat să-și construiască personajele și să redea în detaliu atmosfera dintr-un centru de psihiatrie.
Povestea este spusă în mare parte din perspectiva lui Theo Faber, un psihoterapeut care visează să o trateze pe Alicia Berenson, o pictoriță faimoasă care și-a omorât soțul și care refuză să vorbească. Internată într-o clinică de maximă siguranță, Alice își petrece zilele într-o stare vegetativă fără niciun contact cu lumea reală. Pastilele îi absorb toată energia și o transformă într-un neom. Toate acestea de șase ani. Până când o portiță i se deschide lui Theo și primește oportunitatea de a lucra cu Alcia și de a o ajuta să-și revină.
Partea foarte interesantă e că avem și părți din jurnalul Alicei care ne permit să vedem care era viața și personalitatea ei înainte de crimă. Theo încearcă să ajungă la trecutul ei prin intermediul oamenilor care au făcut parte din viața Alicei, această investigație care se apropie mai tare de munca unui polițist, nu de a unui psihoterapeut, scoate la detalii șocante care ne fac să privim din alt unghi crima.
Încercarea lui Faber de a o face pe Alicia să vorbească și implicându-se tot mai mult în această luptă de a scoate la suprafață adevărul, îl întorc înapoi în trecut și amintesc de propriile frici și traume. Își dă seama că are mai multe în comun cu această pacientă dificilă decât ar fi crezut.
”Dar asta îți făcea Alicia. Tăcerea ei era ca o oglindă – reflectându-te pe tine. Și era, adesea, o priveliște urâtă.”
Finalul șocant și aproape imposibil de anticipat face din acest roman un thriller foarte citit. Știu că în fiecare recenzie pe care am citit-o se menționa despre finalul surprinzător. Sunt de acord, nu prea ai cum să ghicești ce legătură au toate detaliile care par inutile, dar la final se dovedesc a fi cele mai importante. Dar cu toate acestea, pentru mine cel puțin, imaginea de ansamblu nu m-a convins. Da, are multe întorsături de situație și elemente surpriză, dar am simțit în unele momente că nu e foarte realistă situația. Și nu am empatizat cu niciun personaj în mod special, cu Theo puțin la început, dar după o răceală ciudată s-a pus între mine și personaje.
”Cred că la fel stau lucrurile cu cei mai mulți dintre cei care intră în domeniul sănătății mintale. Suntem atrași de această profesie tocmai din cauză că suntem vătămați – studiem psihologia ca să ne vindecăm pe noi înșine. Că suntem sau nu dispuși să recunoaștem, asta-i altă mâncare de pește.”
La un moment dat, m-am întrebat oare cât de mult ne afectează amintirile din copilărie și rănile nevindecate în trecut, încât ajungem niște adulți care la orice urmă de suferință redevenim copii. Povestea Alicei mi-a insuflat o mulțime de întrebări despre cum funcționează mintea umană. Se citește foarte repede și e o lectură plăcută.
Alte recenzii de la Alex Michaelides :
