Ca orice adolescentă, îmi era imposibil să nu mă lovesc de imaginea lui Timothée Chalamet și a filmului „Strigă-mă pe numele tău”. Filmul este o capodoperă și îl recomand cu mare drag oricui. Însă unele simboluri nu erau atât de bine explicate sau marcate și am vrut neaparat să citesc romanul. M-a răscolit într-un mod pe care nu îl credeam posibil, nu credeam că pot fi atât de empatică față de personaje și să mă mai gândesc la ele chiar și după câteva luni.
Povestea îl are în centrul său pe Elio, un adolescent ce își trăiește lungile zile de vară în Italia anilor ’90. În fiecare an, familia lui avea ca invitat un rezident, servindu-i ca ajutor tatălui său în studiile istorice. Doar că rezidentul de anul acesta are ceva special. Oliver este popular, fascinant, manierat, arătos, inteligent, amuzant și în scurt timp devine îndrăgit de toată lumea, dar mai ales de Elio. Strigă-mă pe numele tău e despre căutare și maturizare, despre iubire, despre pierdere și câștig. Elio și Oliver se îndrăgostesc și trăiesc o poveste frumoasă în care fiecare devine pilon veșnic în viața celuilalt. Nimic nu va mai fi la fel. Nimic nu poate fi uitat și nici nu cred că și-ar dori vreunul să uite. Devine dureroasă pe parcurs, simți cum te doare sufletul pe tine ca cititor de fiecare dată când întorci paginile.
Stilul autorului m-a impresionat foarte tare. Este elegant și elevat, presărat cu o multitudine de simboluri antice grecești, religioase, iar personajele contemporane sunt transportate într-un soi de lume fără timp. Am avut senzația că acțiunea e plasată în același timp în Atena lui Socrate și în același timp în orașele mici italiene cu străduțe înguste. Strigă-mă pe numele tău este un must read care te sparge în zeci de cioburi ca să le adune pe toate, piesă cu piesă la final, devenit peticit, niciodată întreg, dar îmbogățit.





