Poate că mulți vor spune că recomandarea mea este destul de riscantă având în vedere că este un gen literar cu o plajă mai restrânsă de cititori. Nu toată lumea agreează SF-ul. E pentru gusturi mai fistichii și mai ciudățele, să zicem. Dar o să risc deoarece, înainte de a o cataloga ca SF și destul de tehnică și complicată, este în primul rând o carte care promovează umanitatea și empatia. Și dacă o s-o citiți până la capăt, vă asigur că n-aveți cum să combateți acest argument.
Autorul este clar pasionat de științe exacte, de biologie celulară, de astronomie și științe stelare, de matematică, chimie și chestii d-astea grele pe care le folosește ca pârghii pentru a construi povestea. Dar nu ne asasineze pe noi neavizații și habarniștii cu chestii complicate și de neînțeles, ci ni le explică ca unor copii de școală. Te ia de la nivel de tabula rasa și încearcă cu ajutorul unor noțiuni cât de cât elementare să-ți explice niște lucruri destul de complexe, făcând și niște analogii simpatice și haioase și mult mai ușor de asimilat. E posibil să nu înțelegeți fiecare teoremă sau concept, dar per ansamblu o să înțelegeți perfect fiecare experiment și de ce și cum își propune personajul să-l pună în practică. Stilul este foarte interesant. E la fel de adevărat că n-aș putea să vă spun cât e real și cât e speculație din ce ni se propune pentru că sunt afonă în domeniu și nivelul nu este chiar de începător, dar modul în care sunt propuse, complicat sau ba, este cu siguranță convingător.
De asemenea, nu pot susține că n-o să vă simțiți un pic prostuți sau măcar lipsiți de creativitate, comparându-vă cu personajul principal, eu una recunosc că m-am simțit și nu o dată, dar nu m-a deranjat deloc. Este un domeniu cu care n-am avut niciun fel de legătură și nici nu susțin că aș avea vreun IQ de Einstein. Deci e perfect normal să te simți prost din când în când, zic eu, dar de mai multe ori simți și că te-ai mai deșteptat nițel.
Dar ce se întâmplă? Se întâmplă că Pământul e în pragul celei de-a șasea extincții. Soarele moare…și noi fără el nu existăm. Problema e că moare într-un ritm de om bătrân, nu ca o adevărată stea. De fapt, bietul nostru astru e tâlhărit la drumul mare. Există niște vietăți microscopice care se hrănesc cu energie solară. Și ce-i mai rău e că după ce fură energia și o stochează în interior, cu ajutorul ei și a CO2 de pe Venus se divizează. Pleacă spre soare, rupți de foame, își umplu stomăcelele și simt nevoia de puțin sex😏…Vin cu burțile pline la Venus, degajă energia și se înmulțesc. Vine unul, pleacă doi și unde altundeva decât la furat. Soarele nu face față la o asemenea cerere. Și Pământul este în pericol de a se confrunta cu o nouă eră glaciară…brrr..în câteva decenii.
Savanții, elita planetei, pun osul la treabă pentru a găsi o soluție. Nu găsesc o soluție, dar găsesc un alt soare care, deși invadat, rezistă nemernicilor ăștia mici. Singura problemă e că cineva va trebui să facă o mică călătorie de vreo 13 ani ca să cerceteze problema și să recolteze informații. Și atunci, sau nu chiar atunci, apare Dr. Grace, care adevărul e că nu prea vrea să se ofere voluntar într-o acțiune kamikaze. De ce kamikaze? Pentru că chiar dacă acele vietăți, numite astrofagi, ce stochează energie solară vor asigura combustibilul pentru această călătorie, omenirea n-are suficiente resurse pentru a crește o cultură care să asigure și drumul de întoarcere. Este un drum doar dus și cu ajutorul unor nave mici mici mici, niște gândăcei, datele și secretele celuilalt sistem solar vor ajunge pe Pământ, urmând ca omenirea să se descurce.
Grace e un tip înfricoșător de inventiv și de deștept, dar laș. Până la urmă nimeni nu e perfect. Nu vrea să fie el cel care se jertfește ca să supraviețuiască celelalte câteva miliarde. El vrea să trăiască. Dar, nu vă zic cum, se trezește, la propriu, pe navă și aproape de acel soare care știe cum trebuie să se apere de invadatorii ăștia mici și nesătuli. Grace este un savant specializat în biologie celulară. Dar din cauza orgoliului s-a retras din cercetare și s-a angajat ca profesor de științe la gimnaziu unde păstorește câteva sute de copii care-l admiră și îl privesc ca pe un mic zeu. Îi preferă în detrimentul taberei de savanți care îi pune la îndoială teoriile. Până la urmă Grace este cel care face primele analize ale acestor vietăți invadatoare. Și este primul care înțelege modul lor de funcționare. Este de asemenea convins că elevii lui, la care ține foarte mult sunt generația pasibilă de următoarea extincție.
Eu vă recomand să mergeți cu Grace în această călătorie plină de surprize și de neprevăzut. O să faceți cunoștință și cu alte forme de viață, diferite total de omul Grace. Și nu, nu se întâlnește cu o chestie verde, cu ochii cât jumătate de față și capul țuguiat. Cartea este o continuă aventură și, căutând să supraviețuiască și să înțeleagă în ce constă apărarea celuilalt sistem solar, Grace leagă o frumoasă prietenie. Cu cine? Nu vă spun, va trebui să descoperiți singuri frumusețea și înțelepciunea din spatele…carapacei. Dar ca să vă conving că această apariție merită descoperită vă spun doar atât: veți învăța să vedeți sunete…Hă?! V-am convins, nu-i așa? Spor și călătorie sprâncenată să aveți!
Alte recenzii de la Andy Weir:
