Fată, femeie, alta este, pe drept cuvânt, un tur de forță și Evaristo probabil m-ar urî dacă ar auzi că folosesc un astfel de clișeu referindu-mă la cartea ei. Și aș înțelege-o. Dar fix ăsta e primul gând care-mi vine în minte când mă gândesc ce aș putea să spun despre cartea aceasta. Este o incursiune psihologică, socială, culturală și politică în viața unor femei, majoritatea de culoare și absolut toate un pic altfel decât media. Dar nu foarte diferite pentru că la bază toate ar trebui să luptăm pentru aceleași lucruri fără să ținem cont de culoare, orientare sexuală sau stil de viață.
Cartea este profund feministă și la fel de profund umanistă, deși există posibilitatea ca inițial să fii ușor confuz din cauza orientărilor sexuale ale protagoniștilor care, pe parcurs, realizezi că sunt necesare și reprezintă baza care dă tonul prejudecăților, judecăților și discriminării, dar nu este singura ce se face „vinovată” de ele. Este o carte ce-ți testează oarecum toleranța.
Personajele sunt în general femei de culoare, de diverse vârste, de diferite condiții sociale, Evaristo propune tipologii variate în ceea ce privește concepțiile, mentalitatea, aspirațiile, înclinațiile, profesiile și chiar aspectul fizic. Fiecare în parte, fiecare personalitate este atent analizată și despicată, încercându-se două feluri de expunere: una internă din prisma personajului și una externă din punctul de vedere al celor care vin în contact cu acesta, dar ambele subiective. Și rezultatul este asimilat diferit privit atât din interior cât și din exterior.
Fată, femeie, alta expune 12 personaje, dar de fapt scena este mult mai densă deoarece această duzină de femei vine la pachet cu o familie, cu prieteni, cunoștințe cu care interacționează sau se confruntă.
Există la un moment dat riscul să te pierzi printre personaje și trecerea la un nou capitol și la o nouă femeie să te oblige să revii la cele anterioare pentru a înțelege mai bine legăturile și conexiunile dintre ele. Primul personaj și, din punctul meu de vedere, cel care leagă poveștile este Amma, o britanică de culoare, ajunsă la a doua tinerețe, lesbiană, mamă, actriță de teatru, scriitoare și regizoare care se pregătește pentru premiera ultimei piese scrise după ce s-a zbătut câteva decenii pentru un loc în lumea teatrului britanic. Apare aici ideea privilegiilor contextuale și autoarea insistă pe acest aspect și în următoarele capitole și în poveștile celorlalte femei. Se pare că acest prim personaj este, într-o oarecare măsură, și autobiografic, deoarece Evaristo a fost cofondator la înființarea unui Teatru al Femeilor de Culoare prin anii ’80.
Dar ceea ce este interesant este că toate aceste eroine, deși independente și puternice, sunt sortite greșelii ca orice altă ființă umană. Urmărindu-le identitatea socială, politică, sexuală, culturală, domestică, Evaristo le suprapune și le interconectează experiențele și deciziile, care diferă de la personalitate la personalitate și de la mediu la mediu, creionându-le în același timp și maturizarea și definitivarea personală.
Deși nu există un complot efectiv iar structura este împărțită în patru capitole divizionate la rândul lor în trei subcapitole, fiecare axat pe un singur personaj, mi-a fost imposibil să mă plictisesc și am fost absolut fascinată de modul simplu în care autoarea pune problema, folosind situații cu care ne confruntăm zilnic pentru a se face înțeleasă. Altă bilă albă a fost modul în care a reușit să lege aceste 12 povești de viață diferite, concentrându-se totuși pe teme ample și actuale ca rasa, prietenia, dragostea, apartenența și, implicit, identitatea, pe care le-a ancorat perfect în realitatea contemporană britanică. Cartea este un mozaic de tendințe, fiecare piesă intrând perfect la locul ei și formând imaginea de ansamblu ale cărei puncte comune sunt identitatea, rasismul și discriminarea.
Evaristo pune degetul pe rană prin vocea personajelor sale, vorbește despre feminism rasist, despre violență rasială, despre discriminare sexuală și de gen. Despre modul în care toate acestea pot împiedica un om să vadă dincolo de pielea neagră sau de sex și să eticheteze superficial persoanele abia întâlnite la statut de servitoare în ciuda personalităților lor educate, școlite, artistice, individuale și rebele. Dar pune de asemenea accent și pe insistența și determinarea acestor femei de a refuza să fie reduse la tăcere și de a spune ce gândesc și a face ce-și doresc eliminând total opțiunea de a fugi plângând la toaletă ca o mămăligă la prima confruntare.
Și adevărul este că n-ar trebui să conteze pentru nimeni ce face un om în dormitor și ce orientări sexuale are, ci ar trebui evaluat pentru profunzimea gândirii lui, prezența în public, energia, dorința de a-și valorifica inteligența și frumusețea dincolo de rasă și sex în orice domeniu ar dori să se afirme.
Tehnica de scriere este originală, paragrafele sunt întrerupte brusc și continuă cu alineat, fără punct sau majuscule ca și cum am citi un poem, dar întreruperile și saltul la următorul rând sunt perfect dozate pentru a da nuanță și pentru a te ajuta să prinzi mai ușor pe ce se pune accentul în frază. Inițial, mi-a fost foarte greu să urmăresc propoziția sărind la următorul rând fără punctuație, dar apoi m-am obișnuit atât de tare și mi s-a părut atât de interesant încât au fost multe capitole care mi s-au părut prea scurte.
Și da, cu toate că am prevăzut finalul și către ce se îndreptă acest ansamblu de povești, nu mi-a stricat plăcerea lecturii deoarece afirmațiile și judecățile personale de valoare ale personajelor mi s-au părut foarte realist expuse, credibile, multe de bun-simț, foarte bogate în semnificații și bine ancorate în contemporan. Cu menținea că spre final am sesizat o notă de superficialitate la unele dintre personaje care ar putea deranja puțin. Aș fi renunțat la un capitol, implicit la trei protagoniste, și aș fi ales să fie aprofundate viețile celorlalte nouă. Este o carte care, după părerea mea, merită un loc pe raftul cărților de neratat.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia






