Recenzie ”Razbunarea Darinei” de Raluca Anghel

de | dec. 7, 2021 | Dragoste, Recenzii cărți

Știm cu toții ce se spune despre răzbunare, dar e la fel de adevărat că mulți dintre noi au simțit măcar odată, conștient sau inconștient, nevoia și, implicit, satisfacția acesteia. Darina, antieroina noastră, nu simte satisfacție, simte că se vindecă și își spală trupul cu fiecare urmărire justiţiară întreprinsă. Pentru ea, lumea s-a oprit la 27 de ani. Și de atunci a mai murit de două ori și câte puțin în fiecare zi.

Dar, de câte ori dispare și revine sub altă identitate, motto-ul ei este același: dinte pentru dinte și ochi pentru ochi. Și, din păcate, pune revanșa și răzbunarea chiar deasupra propriei vieți. Într-o societate decadentă, unde legea nu acționează în favoarea celor exploatați, ea se responsabilizează pentru binele celor slabi. Dar evident, răzbunarea vine cu un preț. Viața ei stagnează, se autoizolează, iar trauma psihică este din ce în ce mai adâncă. Neputând să iasă din cercul vicios în care a fost aruncată de destin, Darina este un om profund nefericit, distrus psihic care simte că doar răzbunându-se va putea lăsa totul în urmă.

Viața n-a fost nici prea darnică, nici prea dreaptă cu ea. Singura perioadă de liniște și pace sufletească a găsit-o în copilărie în apropierea lui Andrei și a lui Bojan și deși, față de timpul scurs de la despărțirea de ei, acea perioadă este nesemnificativă ca durată, pentru ea acele amintiri atârnă greu și sunt singurele care o mențin pe linia de plutire.

Darina este o justiţiară, este perfecționistă, ambițioasă, inteligentă și dedicată. Dar, în primul rând, este motivată. Motivată de toate traumele de care nu se poate vindeca: abuzul, pierderea unui copil, exploatarea, violurile, bătăile, umilințele, lipsurile.

Nu este o carte pentru pudibonzi, nu face uz de decență și nici nu încearcă să-ți protejeze imaginea feerică despre lume. Cât de jos poate decade un om? Cât de tare pot durea frica și rușinea? Și e oare posibil ca răzbunarea să te purifice? Îți poate reda statutul de ființă umană pe care alții ți l-au furat profitând de naivitatea și disperarea ta?

Darina a fost abuzată, umilită, îngenunchiată, dar refuză să rămână la pământ. Și simte că empatia și umanitatea ar putea să-i pună obstacole în lupta pe care s-a hotărât s-o ducă. Renunță la ele fără regrete. Țelul ei este prioritar și pe altarul lui va sacrifica tot. Pare că mentalitatea ei a suferit mutații sub presiunea abuzului și a exploatării. Și știe că pentru a învinge într-o lume în care bestiile conduc, este nevoită să se transforme și ea într-o versiune mai crudă și mai brutală decât cei pe care îi urmărește. Este doar o altă victimă în lanțul prostituției și proxenetismului. Dar este hotărâtă să închidă cercul. Nu pentru ea. Pentru ea crede că e deja prea târziu.

Nu vă lăsați înșelați de subtitlul de pe copertă, nu este un roman de dragoste chiar dacă există o poveste de dragoste în paginile lui, o dragoste ce învinge barierele timpului; este un thriller plin de crime, de trafic cu carne vie, de prostituție și proxenetism, de afaceri ilegale, de oameni corupți și cruzi, de limbaj vulgar și scene perverse și masochiste. Este o carte violentă, cu scene sângeroase, aproape sadice. Sentimentele predominante sunt frica, ura, cruzimea, obsesia, rușinea, regretul. Nu e o carte pentru puritani, nu spune o poveste ușor de digerat sau acceptat, dar are o linie narativă incitantă și originală, autoarea îmbină prezentul, cu un ritm destul de alert, cu amintirile și gândurile personajelor, care fac referire la întâmplările din celălalt volum al seriei. Creează astfel un personaj controversat, caracterizat de lumini și umbre, pentru că, în ciuda acțiunilor din prezent, amintirile Darinei ne înfățișează o altă versiune a ei, una blândă, empatică, altruistă, înclinată spre pictură. Evenimentele trăite de-a lungul vieții au un impact puternic în metamorfoza personajului. Nu pot decât să mă bucur văzând că literatura română contemporană crește și promite și să vă recomand cartea Razbunarea Darinei de Raluca Anghel.

Titlu: RAZBUNAREA DARINEI
Autor: Raluca Anghel
An apariție : 2021
Editura: CORESI
Nr. Pagini: 368
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 4276

Alte recenzii de la Raluca Anghel:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Ciprian Bernic a fost redactor Booknation.ro și a scris 33 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ciprian Bernic aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments