Viziunea unui copil, dureros de sinceră și dezgolită de orice urmă de delicatețe sau inhibiție asupra vieții. Este tristă și dureroasă, este francă și fidelă gândurilor și emoțiilor, urmărește vocea interioară a acestui copil care lovit de neliniște și anxietate se luptă cu durerea, singurătatea și tristețea încercând să-și regăsească locul în lume. Un loc din care a fost smuls, izgonit de pierdere, abandon și depresie.
Nu este o carte care să-ți confere confort sau perioade de destindere. Unora probabil le va pica greu și o vor categorisi ca bulversantă și exagerată. Unii vor refuza să asocieze ideile propuse cu un copil de 10 ani. Unii vor simți anumite pasaje ca pe niște ace înfipte-n mușchiul inimii. Eu vă propun să uitați sau să vă detașați de norme de decență și s-o citiți cu mintea deschisă, vă îndemn să vă gândiți la o ființă umană lovită brusc de pierdere și văduvită de normalitatea în care a trăit un deceniu. Povestea scrisa de Marieke Lucas Rijneveld merge pe urmele rătăcirilor ei în întuneric căutând lumina, „partea cealaltă”, cea în care mama și tatăl încă o ating, o văd, o înțeleg și o fac să simtă că e importantă. N-o să contest că am avut și eu multe momente pe parcursul lecturii când am rămas interzisă.
Biscuitul mamei sare puțin în sus, iar ea pune mâna protector in jurul lui: of, dacă-aș fi fost și eu un biscuit, aș fi încăput perfect în căușul palmei ei.
„Neliniștea serii„ este plasată într-o familie de fermieri de bovine, producători de lactate și, în același timp, membri ai unei secte protestante stricte. Personajul principal este Jas, o fată de 10 ani, prinsă într-o buclă a anxietății și disperării.
Poate în sfârșit se va sinchisi cineva să verifice câtă viață mai sălășluiește în mine.
Romanul debutează violent cu moartea tragică și accidentală a fratelui lui Jas în timpul unei partide de patinaj și cu refuzul acesteia de a renunța să-și mai scoată geaca după tragedie. Ce o determină pe Jas să refuze acest lucru care o transformă într-o ciudată în ochii copiilor de la școală și chiar în ochii celorlalți membri ai familiei rămâne la aprecierea fiecărui cititor: poate are impresia că o protejează de microbi, poate că nu vrea ca ceea ce păstrează în buzunare să îi fie luat sau rătăcit, poate că asociază durerea cu frigul și are senzația că doar geaca le va ține la distanță.
Urmărim prin ochi de copil, impactul pe care moartea neașteptată a fratelui îl are în viața lui Jas, cauzat în mare măsură și de reacția celorlalți membri ai familiei, în special mama și tatăl, la acest eveniment, o frică crescândă de care nu se poate dezbăra, sufocantă și terifiantă, frica de a rămâne singură, de a fi abandonată, de a fi uitată, accelerată de senzația de vinovăție de a fi provocat și dorit moartea fratelui din cauza resentimentelor.
Moartea nu te ia niciodată prin surprindere, mereu e ceva care o provoacă.
Comportamentul lui Jas și al celorlalți doi frați este deviant și nu sunt încă convinsă că îl pot motiva doar invocând tragedia care i-a lovit. Cronica lui Jas este uluitoare și șocantă, este îmbibată de durere, mizerie și resemnare. Sunt tulburătoare și ambigue problemele legate de sexualitate și de explorarea acesteia, ce par a degenera în incest și abuz sau cele privind cruzimea față de animale, privite ca jertfe de copii. O familie ce îți dă senzația că se destramă ca o ceață.
Exista oameni pe chipul cărora zâmbetul rămâne mereu vizibil, chiar și când sunt triști. La mama și la tata e invers. Ei și atunci când zâmbesc arată triști, de parcă cineva le-ar fi pus un echer lângă colțurile gurii și, de acolo, ar fi trasat în jos două linii oblice.
De la începutul cărții, chiar înainte ca tragedia să lovească, Jas, prin gândurile ei, dă dovadă de o imaginație înclinată către grotesc, ce nu se împiedică de noțiuni de pudibonderie sau decență, nici chiar de reguli morale normale și din această cauză nu știu dacă pot considera depresia ei o urmare a traumei sau doar un parcurs normal având în vedere fondul inițial. Poate că tragedia ce a avut loc a avut doar efect de accelerare a acestui fond. Există o anumită nepărtinire în cronologia evenimentelor provocate sau doar observate de Jaz. Lucrurile rele se întâmplă chiar și fără a fi provocate. E un fel de resemnare, de acceptare că lumea este sumbră, că moartea pândește pe oricine, oricând fără avertisment. Este un roman static, de introspecție care transformă câteva motive în adevărate obsesii (privind împerecherea părinților, ritualurile de protecție, de jertfă, problema cu defecarea, etc), multe dintre ele grotești, se concentrează pe ele, reluându-le sub diferite forme la nesfârșit ceea ce îți poate transmite o stare de neliniște, de anticipație a unor evenimente ce escaladează și fluctuează agresiv între sublimul sentimentelor și gândurilor lui Jaz și grotescul situaților și întâmplărilor prin care trece, o barieră atât de fragilă între inocență și sadism datorată lipsei unor standarde ale decenței. În ciuda stagnării și a lipsei de acțiune, romanul te pune serios pe gânduri deoarece nu am putut delimita clar cauza depresiei pe care o traversează copilul, a fost atât de afectată de această recentă tragedie care i-a lovit familia sau adevărul are rădăcini mult mai adânci și mai vechi? Și paradoxal, realizezi că, până la urmă, nici nu are importanță cauza, deoarece pe baza gândurilor lui Jas este imposibil să faci o analiză a psihicului său. Ceea ce este sigur și clar este că urmărim un copil care suferă teribil, un copil care și-a pierdut pârghiile. Ea nu-și analizează durerea, doar o simte. Și ne-o transmite într-o formă brută și neșlefuită care s-ar putea să-i zgârie pe unii. Mie mi-a lăsat câteva semne…
Mi-a plăcut foarte mult, cu toate că este o carte incomodă și plină de disconfort, are o scriitură deosebită și originală. Cum ați perceput-o? Ați reușit să empatizați cu Jas sau v-a bulversat? Și cum vi s-a părut finalul? Tur de forță, operă de artă sau bijuterie, pur și simplu?




