Baraba este o cărticică de vreo 150 de pagini, scrisă în cel mai simplist mod posibil care, n-am înțeles de ce (⁉), dar i-a adus autorului premiul Nobel pentru literatură.
Cine e Baraba cred că e genul de întrebare care nu are nevoie de un răspuns…În schimb, ce s-a ales de el după ce a primit grațierea în detrimentul Mântuitorului este un mister.
Baraba, conform versiunii lui Pär Lagerkvist, nu l-a întâlnit decât o singură dată pe Iisus, chiar în ziua în care acesta a fost răstignit iar el grațiat. Părăsind închisoarea, este atras ca un magnet pe Golgotă și urmărește supliciul lui Iisus, asistând până la final la răstignirea acestuia, dar neînțelegând nici el ce căuta și de ce face acest lucru.
Caracterul său este introvertit și ascuns, nu îi face plăcere să socializeze cu oamenii, nu-și trădează niciodată gândurile sau emoțiile, este evitat chiar și de propriii acoliți și, deși rămâne la fel de ascuns și secretos după răstignirea lui Iisus, ceva se schimbă și se confruntă cu întrebări la care nu găsește răspunsuri care să-l mulțumească. Se simte atras de acele adunări ale foștilor ucenici ai celui mort chiar dacă vede că este privit cu neîncredere de aceștia și chiar dacă nu le împărtășește credința sau învățăturile. Nu-i pasă ce cred ceilalţi despre el, niciodată nu a pus preț pe asta.
Dar trebuie să înțeleagă ce este cu acest „Iubiți-vă unii pe alții„? Și oare l-ar fi putut acești străini iubi și pe el sau este un circuit închis rezervat doar pentru credincioși? Dar cum e posibil să crezi în acel om? Cum ar putea el să creadă după ce l-a văzut atârnând pe cruce și incapabil să se salveze pe sine însuși? Cum ar putea să învie dacă el a văzut clar că era mort de-a binelea? Și de ce ar trebui să se simtă el vinovat pentru că a fost grațiat în detrimentul celuilalt? Și dacă chiar era Fiul lui D-zeu de ce nu s-a salvat? De ce ai pătimi pentru niște străini? De ce ai face așa ceva dacă nimeni nu te obligă? De ce ar alege să pătimească pentru el, un hoț și un criminal? Un bandit pe care nu-l văzuse niciodată în viața lui! Un necunoscut! Acești ucenici susțin că a murit pentru ei. El nu crede asta, dar știe sigur că a murit pentru el. Asta era clar. Dacă n-ar fi fost Iisus, Baraba ar fi fost cel de pe cruce. Și Baraba ura moartea. Moartea era înspăimântătoare și el, dacă s-ar fi putut salva, ar fi ales întotdeauna viața.
Mentalitatea lui, modul în care a trăit până atunci nu se poate plia defel pe învățăturile acestea altuiste și lipsite total de egoism. Baraba este consternat de lipsa de logică a acestor învățături: Iubiți-vă unii pe alții!!! De ce? Ce motiv și ce beneficii ai? De ce ai face acest efort degeaba?
Dar nu este salvat doar o dată de acest om, de acest Fiu al lui Dumnezeu. Se întâmplă și a doua oară, fără condiții și fără a i se cere ceva în schimb. Baraba devine un mister pentru oricine. Baraba este un mister pentru el însuși deoarece nu înțelege de ce simte constant nevoia să se lege de acest om. Cum a ajuns el, cunoscut pentru cruzimea sa, să-și dorească să-i pedepsească pe lapidatorii unei femei? Cum a ajuns el, care a trăit toată viața fără prieteni și familie, să-și dorească să facă parte dintr-o comunitate ce provăduiește iubirea?
Baraba nu mai este cel care a fost înainte de grațiere, dar nimeni nu-i află tainele, rămâne un străin, un om pentru care vechile interese și motivații își pierd atracția, își pierde entuziasmul pentru furturi și atacuri și devine nepăsător la tot ce-l înconjoară.
Baraba, omul care și-a ucis tatăl, omul născut dintr-o prostituată, cutezător, neînfricat, care-şi bătea joc de primejdii şi de moarte şi de orice, își uită toate ideologiile, renunță la șefia hoților și dispare, dar să învețe să întoarcă și celălalt obraz e mult prea mult pentru el.
Alte recenzii de la Pär Lagerkvist:
