Recenzie “Atomic Habits” de James Clear

de | ian. 28, 2022 | Educație, Psihologie, Recenzii cărți

Pe baza experienței acumulate, James Clear a început să scrie diverse articole pe blog și, pentru că acestea s-au bucurat de succes, a lansat Habits Academy, o platformă de training pentru formarea unor obiceiuri comportamentale pozitive.

În introducere, autorul ne povestește experiența personală care l-a condus la scrierea acestei cărți: la sfârșitul clasei a zecea, a fost lovit în față de o bâtă de baseball, iar în urma acelui accident a suferit multiple traumatisme. Impactul a fost foarte puternic, a ajuns la terapie intensivă, fiind necesare mai multe luni de recuperare. În ciuda acestor probleme de sănătate, autorul nu a renunțat la visul lui de a juca baseball. Deși nu a devenit jucător profesionit, a făcut parte din echipa Universității Danison și a obținut mai multe distincții sportive.

În această carte ne arată că prima greșeală pe care o facem când vrem să facem o schimbare în viața noastră este faptul că ne centrăm pe obiectiv (ce vrem să realizăm). De regulă eșuăm după câteva zile, pentru că nu am ținut cont de identitatea noastră. De fapt, schimbarea rezultatului presupune modificarea identității noastre.

Ca să te poți lăsa de fumat trebuie să te percepi ca pe un nefumător, nu ca pe o persoană care se lasă de fumat. Un detaliu mic, care ne sabotează toate planurile, iar James Clear ne arată cum să ne schimbăm viața adoptând, treptat, mici obiceiuri.

Țelul nu este să alergi la un maraton, ci să devii maratonist.

James Clear ne explică faptul că obiceiurile ne controlează viața și că trebuie să ne schimbăm obiceiurile pentru a obține alte rezultate. Acest lucru nu se întâmplă peste noapte întrucât obiceiurile sunt o suită de comportamente pe care le realizăm inconștient.

După decenii de programare mentală, reluăm automat anumite tipare mentale și comportamentale.

În capitolele următoare ne învață cum să identificăm bucla habituală, adică să identificăm ceea ce este pe cale să se întâmple și ce reacții vor urma. Numai după ce ne identificăm rutina zilnică putem face schimbări conștiente pentru a ne atinge obiectivul.

Pregătirile sunt utile, dar fără acțiune ele nu produc rezultate. Multe persoane se împotmolesc în etapa planificării, caută soluția ideală și nu trec la fapte.

În formarea unui obicei, cheia este repetiția, nu perfecțiunea. De aceea nu numărul de zile este important, ci frecvența cu care am repetat activitatea pe care dorim să o transformăm într-un obicei.

Putem să acționăm în diferite moduri pentru a face inevitabile anumite obiceiuri. Am aflat că un sportiv care trebuia să își păstreze greutatea corporală și-a lăsat portofelul acasă pentru a nu fi tentat să intre în restaurante, iar altcineva, care dorea să își organizeze programul de somn, și-a montat un cronometru pe cablul care alimenta router-ul de la internet, ca să se oprească la ora potrivită să meargă la culcare.

Cea mai bună soluție pentru înlăturarea unui obicei negativ este să-l faci impracticabil.

Formarea obiceiurilor pozitive presupune mai multe etape. Astfel, am aflat cum să înlocuim o acțiune care ne sabotează rezultatul cu una care ne stimulează. Chiar și atitudinea oamenilor din jurul nostru poate face diferența, ne poate motiva sau ne poate determina să renunțăm. Într-un alt capitol am descoperit că este mai dificil să schimbăm un obicei dacă rămânem în același mediu, pentru că acolo există anumite indicii care declașează automat anumite reacții și de aceea ne este mai ușor să ne formăm obiceiurile dorite într-un mediu nou.

Cartea își propune să ne demonstreze că putem ajunge la rezultate spectaculoase cu pași mici, fiind un instrument util celor care și-au propus să-și îmbunătățeasă viața. Întrucât este presărată cu exemple variate, desprinse din viața cotidiană, ne este ușor să identificăm și să aplicăm soluțiile despre care ne vorbește James Clear.

Titlu: ATOMIC HABITS
Autor: James Clear
An apariție : 2019
Editura: LIFESTYLE
Nr. Pagini: 271
Limba: Română
Gen Literar: Psihologie, Pedagogie
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 4472

Alte recenzii de la James Clear:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Elena Constantin este redactor Booknation.ro de 5 ani, 3 luni, 19 zile și a scris până acum 84 articole. Se află pe poziția 10 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Elena Constantin aici.
Pasionată de lectură și de psihologie, îmi place să încurajez dezvoltarea unei vieți armonioase. Valorile personale sunt: autocunoaștere, dragoste, prietenie, bunăstare, spiritualitate.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments