“Marea dragoste a vieții” este o binecuvântare sau un blestem?
Romanul începe cu vara anului ‘50. Vara care va marca întreaga existență a personajelor acestei istorii. Este punctul de demarare a unei povești de dragoste, dacă o putem numi așa. Tânărul Ricardo Somocurcio se îndrăgostește până peste urechi de fetița chiliană Lily, o sfârlează, vâlvătaie și vie ca văpaia. Chiar fiind încă la vârsta de cinsprezece ani, Lily întruchipează cochetăria feminină cu firea ștrengărească, fetișoara ei de păpușă, ochii închiși la culoare și gurița cu buze cărnoase. Și dacă credeți că dispariția chilienei din acel cartier al Perului va pune capăt acestei îndrăgostiri adolescentine, greșiți.
Ea va apărea din nou în viața lui sub diferite ipostaze și identități: luptătoarea de gherilă Arlette, Madame Arnold – soția unui demnitar francez, Miss Richardson de la cursele de cai, amanta gangsterului japonez – Kuriko.
Această femeie va fi blestemul vieții lui. O persoană insensibilă, care îl va învârti pe deget ca pe un fraier și nu-i va arăta niciun pic de considerație. Și dincolo de trădările și chinurile la care îl va supune, ea va rămâne unica lui iubire. Ea va apărea și va dispărea din viața lui ca o vâlvătaie, împlinind-o în scurte perioade de timp, iar apoi secătuind-o, pustiind-o, făcând-o imună la orice alt entuziasm ori amor.
Și mereu amintirea ei va fi cea care îi va devora pofta de viață și întreaga energie, având ca unic refugiu munca în calitate de traducător. Și mereu va visa să se îndrăgostească de cineva mai puțin evaziv și complicat: o fată normală cu care să poată avea o relație fără năbădăi, să se însoare cu ea și să aibă copii.
Nopți nedormite în care nu făceam altceva decât să-mi reproșezi că eram un imbecil incurabil, încă amorezat de o nebună, de o aventurieră, de o femeiușcă fără scrupule, cu care niciun bărbat din lume, și eu mai puțin ca oricare altul, n-ar putea avea o relație stabilă.
Însă, va duce o viață sumbră, o existență austeră, având relații pe ici colea pe care le va considera anoste, își va purta pecetea de a o întâlni pe această “buruiană” la fiecare etapă a vieții.
Rămâne să descoperiți dacă într-un final s-a cumințit fata nesăbuită sau a apucat-o pe căi greșite mereu. Dacă este o istorie cu happy-end sau va rămâne o dramă. Și, în sfâ
rșit, las la discreția voastră să decideți dacă aceasta este o istorie de dragoste…
E de menționat că Mario Vargas Llosa mi-a descris prin intermediul romanului său lumea după război. Romanul de față poate fi considerat o frescă a lumii postbelice. Autorul te va purta pe trei continente, în patru decenii, prezentându-ți țări precum: Peru, Franța, Anglia, Japonia, Spania. Pe lângă dragostea de o intensitate și o vivacitate maladivă, autorul strecoară și detalii istorice și geografice ale țărilor sus numite. Punctele de referință care au marcat istoria acestor țări sunt prezente pe toate paginile romanului.
Trebuie să recunosc că istoria m-a prins de la început, apoi când evenimentele păreau să se succeadă și să-și repete traiectoria pentru protagoniști, parcă mă plictisea și-mi doream să cunosc deznodământul mai repede. Ca mai apoi pe la jumătatea cărții să-mi fie trezit din nou interesul. Cred că aceste repetiții de situații și revenirea în punctul inițial au ca scop să adauge și mai multă tensiune și reprezintă defapt punctul dramatic al acestei istorii.
Într-o altă ordine de idei, nu pot să nu remarc stilul scrierii autorului. Bogat în descrieri, pe cât de realiste, pe atât de artistice, iar uneori exagerat de detaliate. Erotismul și sexualitatea nu va lipsi din peisaj. Cumva simți la un moment dat că ți se spune totul pe șleau. Autorul nu-ți lasă nici o portiță pe care să ieși un pic și să-ți pui imaginația la bătaie.
În sfârșit trebuie să remarc personajele bine conturate. Chiar și personajele secundare care apar episodic sunt bine descrise și prind culoare în contextul acestei iubiri maladive.
În concluzie cartea mi-a plăcut (deși nu aș reciti-o), însă iubirea celor doi protagoniști mi-a trezit compasiune.
Alte recenzii de la Mario Vargas Llosa:
