Interviu cu scriitorul Ovidiu Mihalache

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Aş spune că sunt un cetăţean normal al României. Dar cine mai este normal în zilele noastre sau a fost vreodată? Cred cu tărie că pentru a cunoaşte un om, cel puţin în domeniul atât de generos al culturii, este suficient să-i cunoşti opera. În rest, vin toate de la sine.
Am publicat până în prezent trei voume de proză şi anume „Realităţi paralele” (proză scurtă) în 2018, „Lupoaica” (proză scurtă) în 2019 şi „Marele vârtej” (roman) în 2021, toate la Editura Ex Ponto din Constanţa. În 2021 am câştigat al II-lea loc (secţiunea „Ştiinţă”) cu volumul „Sub semnul imperiului” la concursul „Împlineşte un vis”, organizat de Editura Universitară din Bucureşti.

B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
De fapt, dacă ar fi să vorbim despre ultimele cărţi scrise ar fi vorba de două. Şi aici mă refer doar la 2021. Este vorba despre volumul de istorie „Sub semnul imperiului” (Ed. Universitară, Bucureşti, 2021) şi romanul „Marele vârtej” (Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2021).
Primul, cu care am şi câştigat Premiul al II-lea la concursul Editurii Universitare, „Împlineşte un vis” din 2021, se încadrează la categoria istorie şi este o analiză ştiinţifică a mentalităţii imperiale ruse de-a lungul timpului. Nu spun în niciun caz că volumul este complet, ori că atinge multitudinea de faţete ideologice sau comportamentale ale ruşilor în decursul istoriei. Am căutat să identific câţiva markeri stabili ai modului lor de gândire şi ai modului lor de acţiune, păstrând totuşi ideea principală: indiferent de epoca istorică în care se află Europa, ruşii emit aceleaşi pretenţii imperiale. Învelite sub alte nume, dar tot imperiale sunt. Şi asta nu spun eu, ci inclusiv documentele de arhivă sovietice pe care le-am analizat, destul de răbdător pentru firea mea, pe parcursul câtorva ani.

Celălalt volum, „Marele vârtej” este un roman suprapus tot peste o perioadă istorică violentă şi definitorie pentru România şi anume Primul Război Mondial. Este, de fapt, o altă imagine a războiului, o imagine ignorată complet în literatura ultimilor decenii. Noi, românii, ne-am obişnuit prea mult cu imaginea eroică a războiului, cu finalurile glorioase, trecând sub tăcere suferinţele, dramele, tragediile, deviaţiile comportamentale şi inflexiunile moralei colective din vremurile de război. Şi romanul surprinde un capitol uitat aproape complet, cel puţin când ne referim la conştientul public şi anume retragerea României la Iaşi de după 1916, refugiul zecilor de mii de munteni şi olteni către Moldova sufocată de propria populaţie, populaţia venită din sud, dar şi de armatele ruseşti aflate într-o debandadă explozivă în pragul revoluţiei lor bolşevice.

B.N.: Cât de mult te documentezi pentru cartea la care urmează să lucrezi?
Dacă este să ne referim la volumul „Sub semnul imperiului” să ştiţi că a fost o muncă de descifrare care s-a întins pe o perioadă de aproape şase ani. Cu destul noroc am reuşit să accesez arhivele de politică externă sovietice de după 1917 (în format electronic) şi simpla navigare prin acestea a fost o revelaţie pentru mine. În politica externă nu e loc pentru naivi şi pentru acţiuni naive, dar devoalarea cinismului rusesc (ca şi a altor mari puteri) aduce după sine şi o mai mare acurateţe în descrierea faptelor istorice. În plus, traducerea din limba rusă a zeci şi zeci de pagini a reprezentat o provocare.
În ce priveşte romanul „Marele vârtej”, în afară de analizarea faptelor istorice reprezentate în mai toate volumele şi tratatele de istorie, pentru autenticitatea personajelor şi a întâmplărilor a trebuit să parcurg aproape toate colecţiile ziarelor vremii. Presa anilor 1917, 1918, 1919 reprezintă un deliciu gazetăresc, este ea însăşi un roman de citit la ceas de seară. Descrierile flamboaiante, titlurile maiestuoase, întâmplările şi interpretările aproape neverosimile fac din aceasta o resursă de invidiat pentru orice autor care doreşte să se aplece asupra acelei perioade.

B.N.: Cât de greu este pentru un autor să aleagă numele personajelor sale?
Mai toate personajele pe care le descriu provin cumva din lumea satului. Ori, pentru a avea o imagine exhaustivă a acestei lumi nu este suficientă parcurgerea registrelor de stare civilă. Dimpotrivă, eu recurg la memoria satului. Şi acolo, cu surprindere, veţi descoperi o altă lume onomastică, o lume a poreclelor, a ironiilor etimologice, căci practic, la sat, întreaga viaţă a unui om poate fi redusă uneori la un singur cuvânt, la o singură poreclă. Acolo am găsit un izvor extraordinar de nume şi caractere.

B.N.: Cum faci față criticilor primite?
Mama mea îmi spunea că oricărui cozonac, oricât de dulce l-ai face, orice umplutură i-ai pune, dacă nu-i pui un pic de sare în aluat, degeaba îl mai faci, că o să fie fad. Aşa este şi în domeniul cultural. Cine nu are parte de critică are o problemă. Eu nu am o problemă în a primi critica (deşi poate uneori orgoliul omului face să i se amprenteze negativ câteva sute de neuroni) atâta timp cât ea mă învaţă, data viitoare, să nu mai greşesc. Şi am primit critici, recunosc. De la aşezarea în pagină, la folosirea în exces a unor expresii şi cuvinte, până la calitatea unor descrieri ori a unor fapte. Recunosc că am primit, cel mai important lucru este însă să ştii să le analizezi şi să corectezi ceea ce e greşit, lucru deloc uşor, de altfel.

B.N.: Ești activ pe social media și pe grupurile de cărți de pe Facebook?
Sigur că da. Platformele de social media, cu bunele şi relele lor reprezintă un punct câştigat în promovarea ideilor, chiar dacă, de prea multe ori, din nefericire, aceste idei nu numai că sunt răsucite, dar chiar şi pervertite. Şi da, sunt membru al câtorva comunităţi culturale, precum Arena Literară sau Agora artelor.

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
Nu ştiu cât de mult sau cât de puţin citesc românii. Statistica poate fi uneori o ştiinţă înşelătoare. Există poate o impresie de apatie literară a românilor, dar poate că nu punem noi întrebarea corectă. Poate că domeniile „de citit” ale românilor s-au schimbat. Cine poate să ştie?

Oricum „cititul” nu poate fi revigorat prin impunere, prin alocarea unei cote de „lecturi suplimentare” copiilor sau tinerilor, cum se mai poartă şi cum era cam obligatoriu înainte de 1989. Şi îmi aduc aminte de perioada de dinainte de Revoluţie. Să fim serioşi, nici atunci românii nu erau atât de „însetaţi” de a citi şi, în general, de cultură.

Dar îmi aduc aminte de un fenomen. În 1989 apare la Editura Cartea Românească un volum monumental de poezie, „Sunt un om liber” al lui Adrian Păunescu. Cine citea poezie? Totuşi, curiozitatea omului a făcut ca volumul să se epuizeze în câteva zile din librării! Se zvonise cumva că în paginile volumului ar fi câteva poezii sau versuri care i-ar unge la suflet pe români, versuri care ar fi, pe ascuns şi în limbaj metaforic, proteste la adresa stăpânirii comuniste. În plus, şi titlul volumului a fost provocator: Sunt un om liber! Similar, Mircea Dinescu publicase în 1983 volumul „Exil pe o boabă de piper” şi în 1989 „Moartea citeşte ziarul”. Atenţie, vorbim tot despre un poet şi nu despre un prozator. Fenomenul a fost identic. Ambele volume practic s-au „topit”, ba chiar ajunseseră să se vândă şi să se împrumute „pe sub mână”. Cauza? Aceleaşi zvonuri despre nişte posibile vorbe de revoltă împotriva regimului, vorbe pe care românii înşişi se temeau să le spună, darămită să le mai aştearnă pe hârtie.

Care este explicaţia celor două exemple? Curiozitatea umană! Trezirea curiozităţii omului duce la dorinţa de a citi sau, în general, de a admira o operă. Iar asta nu se poate face decât printr-o publicitate susţinută, nu neapărat agresivă. Ori publicitatea în zilele acestea a ajuns să se îndrepte aproape exclusiv către promovarea suplimentelor alimentare şi medicamentelor. Până şi televizoarele ori frigiderele cărora li se făcea reclamă extensiv acum vreo 15-20 de ani, au fost decăzute din drepturi. Ce să mai vorbim despre artă şi cultură.

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Volumul „Sub semnul imperiului” poate fi cumpărat din reţeaua Cărtureşti şi comandat la Editura Universitară. Ambele au site-uri de promovare şi de e-commerce destul de bine puse la punct. Cealaltă faţetă a activităţii mele, mă refer la cea literară, poate fi urmărită în revistele aflate sub egida Uniunii Scriitorilor şi anume: „Convorbiri Literare”, „Acolada”, „Banchetul”, „Pro Saeculum”, „Ex Ponto”, „Caiete Silvane” ş.a.m.d. Iar volumele de proză pot fi comandate la Editura Ex Ponto din Constanţa, editură cu care colaborez de mai mulţi ani.

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Mi-aş dori ca cititorii dumneavoastră să nu înceteze niciodată să creadă în puterea extraordinară a actului de cultură, indiferent cum este acesta înfăptuit, în modelarea societăţii umane.