„Jurnal din anul ciumei” de Daniel Defoe este o cronică a evenimentelor petrecute în Londra anului 1665, pe durata epidemiei de ciumă. Naratorul este personajul fictiv H.F, un șelar din Londra care decide să rămână în capitală în timp ce boala își întindea faldurile negre peste oraș.
Cartea înfățișează un rezumat încropit de protagonist al însemnărilor sale din perioada ciumei bubonice. H. F. spera să își poată sfătui astfel urmașii cu privire la ce atitudine ar trebui adoptată dacă o catastrofă similară ar avea loc în viitor. Concluzia finală a șelarului este aceea că „Cel mai bun leac împotriva ciumei este să fugi din calea ei”. Virulența bolii era atât de puternică, încât putea nimici pe oricine în doar câteva ore și fără avertizare, iar simpla apropiere de un infectat îți garanta, de cele mai multe ori, molipsirea. Oameni care păreau perfect sănătoși dimineața, erau declarați decedați seara.
Deși Daniel Defoe însuși nu a fost martorul molimei, jurnalul este considerat unul dintre cele mai detaliate și bine documentate cronici scrise vreodată pe tema unei mari epidemii și pe bună dreptate. În calitate de novice în acest subiect, nu am întâmpinat nicio problemă în înțelegerea unei nenorociri povestite de un scriitor care a trăit cu patru secole în urmă. Cartea m-a educat în totalitate și mi-a răspuns la toate întrebările pe care le-aș fi putut pune pe această temă. Chiar mai mult, jurnalul a fost îmbogățit de unele povestiri care circulau în Londra din vremea ciumei, cum ar fi povestea unui cântăreț mahmur care a fost luat drept mort și cărat împreună cu celelalte cadavre la groapă, numai pentru a învia în mod „miraculos” din căruța cu ciumați și a o lua la sănătoasa.
În ciuda naturii îngrozitoare a întâmplărilor descrise în carte, secțiunile care făceau referire la atitudinea populației în fața epidemiei au reușit să-mi aducă un zâmbet amar în colțul gurii. În acele momente ajungeam la concluzia că omenirea nu s-a schimbat așa de mult în ultimii 500 de ani. Și atunci, ca și acum, putem regăsi aceleași personaje pe scena unei lumi îmbolnăvite: precautul care se asediază în casă până la trecerea năpastei, fanaticul religios care avertizează despre pocăință și Apocalipsă, cetățeanul care nu crede în boală, orășeanul adăpostit în mediul rural, omul care se lasă în voia sorții fără să-i mai pese dacă se îmbolnăvește sau nu, clevetitorii care nu înțeleg gravitatea situației, vracii care vând leacuri-minune și citesc viitorul credulilor, individul rațional care se protejează cum poate după recomandările medicilor.
Recomand cu entuziasm cartea „Jurnal din anul ciumei” de Daniel Defoe celor care vor să afle mai multe despre groaznica epidemie de ciumă care a asediat Londra în 1665. Nu este una dintre scrierile mele preferate, dar cu siguranță nu a dezamăgit!
Alte recenzii de la Daniel Defoe:
