Am cumpărat această carte pentru că face parte din colecția Funny Green de la Arthur, și eu sunt mereu în căutare de cărți amuzante.
Cartea începe cu descrierea unui om al străzii, poreclit dl Sconcs, care miroase urât. Chiar dacă toată lumea a prins ideea încă din titlu, și cine nu a fost pe fază a prins-o din prima propoziție, descrierea se întinde pe câteva rânduri bune, iar pagina a doua ne găsește citind tot despre cât puțea dl Sconcs. Nu sunt genul care să râdă la un pârț, dar nu exclud să râd la o glumă cu pârțuri (doar pentru că e cu pârțuri), dacă e amuzantă. Seria „Cei doi teribili”, plină de farse și de mirosuri pestilențiale, a reușit de multe ori să mă amuze. Cartea „Domnul Sconcs” nu a reușit. Dar autorul a încercat: cartea abundă în glume cu obiceiuri de toaletă, căcăreze de iepure folosite pe post de dopuri de urechi și râgâituri. Unei glume cu râgâituri i se acordă, la rândul ei, o pagină întreagă, pe care vă sugerez prietenește să o săriți (pagina 54, să vă notați pe ceva).
După ce cunoaștem personajul eponim, ajungem la adevăratul personaj central al cărții, o fetiță pe nume Chloe. Ea trăiește într-o familie disfuncțională, cu o mama autoritară și narcisistă, care tocmai a intrat în politică și vrea să schimbe lumea (în rău), un tată care nu îndrăznește să iasă din cuvântul mamei (decât cel mult cumpărând cârnați când ea îl trimite să cumpere file de pește) și o surioară răutăcioasă, în aparență perfectă și căreia îi iese totul bine, care o face pe Chloe să se simtă inadecvată. De asemenea, Chloe merge la o școală nouă, unde nu și-a făcut prieteni și este ținta bullyingului unui grup de fete superficiale și rele. Singură, tânjind după atenție și după povești, Chloe intră în vorbă cu vagabondul sus menționat și împreună trec prin tot felul de peripeții (lipsite de haz).
Povestea vieții domnului Sconcs mi s-a părut crudă și consider că nu își avea rostul într-o carte pentru copii. Pe de altă parte, este ieșită din comun doar prin banalitatea ei și sunt convinsă că sunt cel puțin o duzină de filme de la Hollywood în care personajul principal are fix aceeași poveste de viață.
Colac peste pupăză, cartea este plină de greșeli de traducere (cu uimire am constatat că traducerea a făcut-o Lavinia Braniște) dar și de greșeli de ortografie/tipografie (iar dacă un „Vrei să mii milionar”, un typo banal, poate să nu pună probleme reale într-o carte pentru copii, mi se pare inadmisibil să găsesc „pe care i la dat prim-ministrului”.)
La capitolul greșeli de traducere voi menționa doar pagina 39, „tuturor ne trebuie un set de rechizite cu Țestoasele Ninja, Chloe. Tu ai un creion cu Țestoasele Ninja, o radieră cu Țestoasele Ninja, o riglă cu Țestoasele Ninja (…). Tu ai și ascuțitoare cu Țestoasele Ninja”. Am citit de vreo două ori, uimită. Deci Chloe are aceste obiecte? Atunci de ce mai încearcă să i le vândă? Mi-am dat seama că în original trebuie să fi fost ceva de genul: You have a …, și de aici traducerea cuvânt cu cuvânt care în limba română nu avea niciun sens. Am căutat ulterior și fragmentul original: „You have your Teenage Mutant Ninja Turtles pencil, your Teenage Mutant Ninja Turtles eraser, your Teenage Mutant Ninja Turtles ruler, your Teenage Mutant Ninja Turtles pencil case, your Teenage Mutant—”
Vreau să remarc și flagranta lipsă de consecvență a personajelor, care se transformă de la o zi la alta, de parcă ar fi avut un ciob înfipt în ochi care îi făcea să fie răi, ca în „Crăiasa zăpezilor”, și după ce ciobul este scos cu penseta, personajele pot deveni bune.
Tot astfel, ca în capitolul „Manuscrisele nu ard” din „Maestrul și Margareta” (dar fără ca scena din Domnul Sconcs să aibă măcar un iz fantastic, dorindu-se a fi o scenă realistă), un caiet rupt în bucăți în actul II apare întreg (ce e drept, lipit cu scotch) în actul III 😁.
Mi s-a părut una dintre cele mai nereușite cărți citite vreodată, dar trebuie să recunosc că fiica mea a râs la câteva scene. Poate că unele cărți pentru copii trebuie citite doar de copii, cine știe.
Alte recenzii de la David Walliams:
