Karlsson de-pe-acoperiș (noroc că noi stăm la bloc) este acel prieten pe care nu prea te bucuri că îl are copilul tău: vorbește cu gura plină, mănâncă mai multe chiftele sau felii de tort decât ar fi politicos și are păreri foarte diferite de ale tale despre ce înseamnă siguranța – o să mă rezum la un singur exemplu:
„- Zi, vii au ba? întrebă Karlsson.
Frățiorul se mai gândi oleacă, apoi spuse cu îngrijorare:
– Și dacă mă scapi când zburăm?
Karlsson spuse liniștit:
– Eh, sunt atâția copii pe lume. Unul în plus, în minus, o nimica toată!”
Tu nu prea te bucuri, dar copilul tău da. Karlsson de pe acoperiș este cel mai pus pe șotii copil din orice cartier, cel mai amuzant prieten pe care îl poate avea cineva, el este un prieten atât de bun încât el și băiețelul pe al cărui acoperiș locuiește au un semnal secret prin care pur și simplu celebrează bucuria că există: „cineva atat de frumos, înțelept, potrivit de gras, curajos și nemaipomenit în toate”: Karlsson.
Prima parte din Karlsson de-pe-acoperiș am descoperit-o acum vreo doi ani și am citit-o cam tot de două ori de atunci. Este o carte plină de umor pe care la început nu prea am știut în ce cheie să o citesc: acest Karlsson există sau este doar rodul imaginației unui copil? Ghidușiile și micile răutăți pe care le face Karlsson au un scop educativ (de exemplu împiedică personajul principal să mănânce prea multe dulciuri?) sau sunt pur și simplu ghidușii și mici răutăți?
Partea a doua a cărții (Karlsson-de-pe-acoperiș zboară din nou) m-a găsit în altă stare de spirit și nu am simțit nicio nevoie să îl analizez pe Karlsson, tipul de existență pe care îl duce sau motivațiile lui. Am luat personajul așa cum era el descris, și m-a făcut să râd în hohote. Uneori în timp ce făceam treabă prin casă, luam cartea și o deschideam la una dintre părțile mele preferate și râdeam din nou, apoi o închideam la loc și îmi continuam treaba.
Frățiorul este numele de alint al mezinului dintr-o familie mare, compusă din mama, tata, un frate și o soră. Fratele și sora sunt cam de aceeași vârstă, mama și tata sunt și ei cam de aceeași vârstă, singurul care face notă discordantă este Frățiorul. Chiar dacă are prieteni la școală și un câine pe care îl iubește nespus, Frățiorul ar vrea să aibă pe cineva care să fie de-o seamă cu el, cu care să se joace și care să îl înțeleagă. Din fericire pentru el, chiar pe acoperișul casei lui locuiește Karlsson, un băiețel-sau-ceva-asemănător, frumos, înțelept, bun la toate și „potrivit de gras”! Karlsson are o elice la spate și poate să zboare, are o grămadă de idei năstrușnice despre cum să se distreze și păreri inedite despre curățenie, spălatul urechilor sau achitarea datoriilor.
Când mama Frățiorului este sfătuită de doctor să plece într-o vacanță pentru a se odihni, doamna Bock este angajată de familie ca menajeră. La început lucrurile nu merg bine deloc, doamna Bock e zgârcită și cu tandrețurile și cu rulourile de scorțișoară. Și nici pe Karlsson nu îl vede cu ochi buni. Dar cei doi prieteni nu au de gând să se lase ușor intimidați și îi întind tot felul de curse care până la urmă îi apropie pe toți trei.




