Recenzie „În ghearele câinilor” de Thomas Savage

de | iul. 10, 2022 | Familie, Ficțiune, Horror și Thriller, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Bănuiesc că știți cu toții de isteria produsă de acest film, nominalizat la nu știu câte categorii și aclamat și lăudat. Și bineînțeles că și eu am fost printre cei care s-au grăbit să-l vizioneze și să se bucure de o poveste bună. Dar, deși nu e pierdere de vreme, nu mi s-a părut că-și justifică pe deplin elogiile sau hype-ul. Erau multe lucruri pe care nu le înțelegeam, care-mi dădeau cu virgulă care nu intrau în lăcașul lor așa cum trebuie, în ciuda faptului că personajele și-au jucat rolurile foarte bine. Aveam multe întrebări și am zis că trebuie să citesc și cartea poate mă va ajuta să vad mai bine povestea din spatele poveștii.

Și bine am făcut pentru că altfel aș fi rămas cu multe nedumeriri.

Spațiul este foarte ofertant, ca și epoca de altfel. Ne aflam în preria din Vestul Sălbatic al Statelor Unite prin anii ’20 ai secolului trecut și cunoaștem doi frați, proprietari de cirezi de vite, destul de înstăriți și bine văzuți de comunitate. Au o fermă care produce destul de bine, într-o câmpie izolată, în apropierea unui mic orășel unde își duc vitele primăvara pentru tranzacții. Relația celor doi este foarte strânsă, chiar dacă apropie amândoi 40 de ani. Sunt burlaci și încă împart aceeași cameră, dar ca temperamente sunt foarte diferiți.

Intriga se declanșează în momentul în care fratele George, cel liniștit, decent, retras și tolerant se îndrăgostește de o văduvă tânără care deținea un han în orășelul din apropiere, pe care o aduce să trăiască la ferma împreună cu fiul adolescent al acesteia. Phil, celălalt frate, urăște noua ordine domestică și pe cei care i-au deranjat viața: cumnata și fiul acesteia. De altfel, aceasta i se pare o mezalianță, având în vedere statutul femeii care nu se ridică la înălțimea așteptărilor părinților lui George sau ale pretențiilor lui Phil. Phil o disprețuiește din instinct.

Avem de-a face cu un mediu aspru, cu o mentalitate generală profund masculină, unde femeile au șanse aproape nule să se impună. Bărbații trebuie să-și dovedească masculinitatea și să-și cultive brutalitatea și cruzimea pentru a nu fi suspectați de slăbiciune. Homosexualitatea este un tabu. Rose, noua soție, este privită de Phil ca un obstacol între el și fratele său. Relația lor are de suferit odată cu apariția femeii. Considerată de Phil o țărăncuță încrezută cu aere de orășeancă, interesată doar de confort material, care profită de slăbiciunea lui George pentru a dispune de banii acestuia, femeia resimte atitudinea amenințătoare a acestuia și acest lucru devine stresul ei cotidian căruia nu-i va putea face față decât cu ajutorul alcoolului.

Nici fiul adolescent nu este mai bine primit. Fire sensibilă, singuratic și introvertit, înclinat către meditație, medicină și având pasiuni considerate în acele timpuri ciudate și efeminate, primește eticheta de fătălău din partea lui Phil și este obligat să suporte aluziile și glumele răutăcioase răspândite de acesta și preluate de angajații de la fermă. Phil este intolerant cu fătălăii, cu parveniții, cu indienii, cu evreii. Se consideră superior din naștere tuturor datorită banilor familiei, îi disprețuiește pe cei care aleargă după bani, dar apreciază oamenii dedicați și talentați. Bullyingul lui este agresiv și fățiș și nimeni nu reușește să i se împotrivească sau să facă față sarcasmului și indolenței lui.

Frustrarea cauzată de homosexualitatea ascunsă a lui Phil se răsfrânge în comportamentul pe care îl are față de băiat. Și deși încearcă să se convingă că se apropie de băiat doar pentru a isteriza mama și a o obliga să-și facă griji pentru siguranța băiatului, adevărul este altul. Ceea ce filmul nu menționează este că acțiunile lui Phil au fost factorul decisiv care l-a împins pe tatăl lui Peter la sinucidere. Nu știm sigur dacă Peter știe ce rol a avut Phil în moartea tatălui său (deși există o aluzie la un moment dat din partea scriitorului), dar cert e că băiatul este hotărât să-și protejeze mama prin orice mijloace.

Peter este un adolescent inteligent, pasionat de știință, cu un mod special de a privi lumea și de a se raporta la ea. Este mai puțin afectat de ceea ce ceilalți vorbesc sau cred despre el, este mai puternic și mai viclean decât lasă să se vadă. Sub fațada lui de băiat slăbuț și speriat, se ascunde un șarpe cu clopoței pe care cel mai bine e să nu-l obligi să riposteze. Lui Phil, în ciuda inteligenței și spiritului său ascuțit de observație, Peter reușește să-i adoarmă vigilența iar proaspăt legata relație de prietenie dintre ei ascunde doar modul în care fiecare încearcă să profite de celălalt. Din păcate, doar unul va reuși ce și-a propus.

Un western fără pistoale, o dramă psihologică despre viață, dragoste, loialitate, bullying, discriminare, inadaptare, familie și etichetă socială, mult mai bun decât filmul.

Titlu: ÎN GHEARELE CÂINILOR
Autor: Thomas Savage
An apariție : 2021
Editura: CORINT
Nr. Pagini: 320
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 16395

Alte recenzii de la Thomas Savage:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 7 ani, 3 luni, 21 zile și a scris până acum 623 articole. Se află pe poziția 3 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments