A compus versurile a peste 100 de cântece, multe dintre ele devenind șlagăre. Fratele deținutului politic Gheorghe Ghimpu și a politicianului Mihai Ghimpu, poetul Simion Ghimpu și-a trăit viața aflându-se mereu pe muchie de cuțit. Romanul scoate la rampă viața sa cu bune și rele din perioada studenției, până în momentul în care și-a găsit liniștea sufletească
, atunci când a întâlnit-o pe femeia vieții lui, cunoscuta Veta Ghimpu-Munteanu.
Personajul central al romanului este Mircea Stejarul, un student tânăr, inteligent și ambițios. Pe durata romanului îl însoțim pe Mircea în căutările de sine, dar și în lupta cu sistemul din care are nefericirea de a face parte. Prin Mircea realizăm câte drame au avut de trăit intelectualii moldoveni în perioada sovietică, și cu câtă greutate își păstrau aceștia demnitatea; adesea marginalizați și condamnați la o viață cu lipsuri, dacă nu se supuneau regimului. Veșnica luptă între respectarea legilor Uniunii Sovietice și urmarea propriilor idei și principii era principala problematică a existenții lor.
Mircea face parte din intelectualii Moldovei din perioada sovietică care consideră că limba țării este pe drept cea românească. Însă, în calitate de om de studii trebuie să menționeze uneori că limba pe care o predă este cea moldovenească, o limbă stâlcită, deci una vorbită doar în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, o țară diferită de Republica Populară România. Deși, atunci când are posibilitatea își exprimă fără a sta pe gânduri dragostea pentru plaiul natal și pentru limba română. Căci cum afirmă Mircea dacă-ți trădezi graiul nu te iartă nici plaiul.
Romanul este scris într-un mod sincer, într-un limbaj viu și elocvent. La început autorul face niște descrieri menite să contureze frumusețea plaiului natal cu ale sale coline verzi, livezi înflorite, vii doldora de roade, Nistru, Prut, drumuri șerpuind printre dealuri, sate ce leagă drum de drum.
Acasă… Cel mai frumos pământ din lume. Strălucesc miriștile gălbui, urcă în cer verdele colinelor, se aud tălăncuțele turmelor de oi, se aud șoaptele frunzelor, murmurul izvoarelor…
Descoperim aici primele sentimente de dragoste și prima dezamăgire, viața de student și apoi de aspirant, scrierea și susținerea tezei, o acțiune și ea provocatoare, dat fiind epoca în care a trăit academicianul. Asistăm și la o nuntă moldovenească, cu frumoasele sale tradiții și obiceiuri, dar și la o umilire la KPZ.
Titlul redă pe deplin subiectul romanului. Protagonistul trece prin multe focuri, mizerii și dezamăgiri. Însă, reușește să le țină piept la toate și să-și păstreze demnitatea și cugetul nepătate.
Mircea se întreba adesea: Prin intermediul căror exponate și fapte se impune un popor, ce face poporul pentru a fi cunoscut și de alte popoare? Și își răspundea: Muncește, pentru că numai prin munca dă roade bogate și în știință, și în literatură, și în artă, și în viața de toate zilele.
Muncea poporul lui?… Muncea, dar mai mult la cîmp. Celelalte – științe, literatură, artă, abia se înfiripau. Se înfiripau, dar oarecum local în sânul propriu și se făcea ceva nu pentru ca să fie dus în lume, ci ca să fie făcut pentru sine…
PS Deja în curs de lectură și “Sârme” de Anda Vahnovan




