Am început lecturarea acestui volum de poezie la recomandarea Corinei. De mai multe ori m-am prins la ideea că avem preferințe similare și când ea recomandă ceva cu vervă, merg pe mâna ei. Nu am dat greș nici de data aceasta. Mi-a plăcut. Deși este o întâmplare, am dat de recomandarea Corinei, la o zi distanță de la citirea cărții “Viață pe muchie de cuțit” scrisă de tatăl autoarei, Simion Ghimpu. Și trebuie să recunosc că lecturarea cărții Andei a venit precum o completare perfectă a romanului tatălui ei. Cursul evenimentelor descrise de Anda urmează celor expuse de Simion Ghimpu. Am fost surprinsă să descopăr felul în care aceste două lecturi s-au împletit și completat reciproc, oferindu-mi o privire de ansamblu asupra anilor trecuți (istoriei poporului nostru) despre care recunosc, cunoșteam prea puține.
La prima vedere când răsfoiești acest volum de poezie, îl privești un pic circumspect dat fiind versul de mărime variabilă, structura ritmică la fel neregulată și lipsa rimei. Însă, de îndată ce începi lectura realizezi că acestea nu au nici un pic de însemnătate, pe lângă mesajele și temele abordate de autoare.
Dacă în “Viață pe muchie de cuțit” de Simion Ghimpu descoperim drama intelectualului moldovean în perioada sovietică, în unele poeme din “Sârme” revenim în același context pentru a descoperi realitatea de data aceasta din perspectiva copilului. Drept exemplu poate servi poemul “6 ari”.
câte 6 ari de pământ primiseră intelectualii
rămași de luni bune fără salarii,
să crească legume…
odată cu venirea primăverii, nu ne-am mai dus la parcelă.
tata a plecat cu Petre Teodorovici și cu Ion Enache în Ungaria,
să cumpere o mașină pentru maxi-taxi.
începuseră un business, ca mai toți…
abia acum ajung să-i înțeleg
orele lungi petrecute la geam, cu țigara arzându-i degetele
privind într-un punct fix
Asemeni unui portativ muzical în al cărui registru se găsesc note de diferite înălțimi și durată, poeziile Andei Vahnovan trezesc un amalgam de sentimente de intensitate diferită. Și deși la prima vedere poeziile par a fi scene din viață aparent independente, cu cât avansezi în lectură observi ordinea logică și cronologică după care se succed. La început eroina apare în copilărie, fiica unui tată celebru în a cărui casă se vorbește românește.
cât de frumoasă era limba română
răzbită din bucătărie,
vorbită de prietenii tatei,
scriitori și ei,
obișnuiți de-ai casei,
dar și de-ai scenei de la Teatrul Verde,
unde mă ducea tata la cenacluri.
Urmează adolescența și educația primită de la mama. Cât de mult mi-a plăcut versul să-ți porți cu demnitate poalele! Se succed și alte etape din viață, fiecare cu provocările și bucuriile sale.
Mizeria Chișinăului anilor ‘90 nu este nici ea trecută cu vederea. Atunci când chiar și la maternitate nu nășteai fără a completa acel formular obligatoriu, sau când tinerele erau tâlhărite pe străzi în ziua mare, atunci când lămpile din scările blocurilor erau deșurubate, și câte ar mai fi de adăugat…
Poezia Andei te face să te oprești din iureșul vieții prezente, să-ți analizezi trecutul din prisma imaginilor înregistrate pe retină și să-ți schițezi viitorul într-un fel al tău, acceptând trecerea anilor și schimbările care își pun amprenta asupra ta, deși uneori trebuie să te reconstitui, să-ți aduni cioburile și să le unești cu sârme.
Alte recenzii de la Anda Vahnovan:
