Recenzie „Dragoste sub acoperire” de LYSSA KAY ADAMS

de | oct. 7, 2022 | Recenzii cărți

Această serie este atât de funny și atât de relaxantă, încât m-a prins într-un fel în care nu-mi imaginam. Este exact ce ai nevoie atunci când ești foarte obosit și vrei să citești, dar nu ai chef de ceva complicat. Cred că autoarea a citit mințile celor extenuați și a scris această serie pentru a le trata problemele. Pentru mine a funcționat excelent și este o serie pe care o voi recomanda mereu, fiind un medicament împotriva supărării. Dacă ești și fan Romance, pică la fix.

Prima carte a mers foarte repede și am rămas cu o mare curiozitate – Who will be next? Nu m-am uitat pe Goodreads pentru a vedea ordinea, doar am ghicit și culmea, am ghicit bine – Mack!!!!! Faptul că acțiunea a „survolat” în jurul unui complot și al unui plan de răzbunare, m-a amuzat maxim și m-a ajutat să mă destind. „Dragoste sub acoperire” a fost clar cea ce mi-a trebuit!!!

Liv Papandreas lucrează ca patiser pentru cel mai renumit restaurant din Nashville. Din păcate însă, proprietarul, un celebru chef, e fermecător doar în fața camerelor de filmat sau a clienților, căci în bucătărie e un adevărat monstru. După ce-l prinde hărțuind o tânără angajată, Liv are curajul să îl înfrunte, dar este concediată și jură răzbunare. Va avea însă nevoie de ajutor ca să îi vină de hac puternicului bucătar.

Din nefericire, asta înseamnă să apeleze la Braden Mack. Când Liv este exclusă din branșa restaurantelor, carismaticul proprietar de cluburi de noapte se oferă să o ajute cu darea în vileag a fostului ei șef, dar tânăra se îndoiește că Mack ar avea intenții onorabile. Iată o problemă numai bună pentru Clubul de Carte Secret al Domnilor! La fel de inspirați de cărțile pe care le citesc, membrii clubului pun la cale o acțiune sub acoperire pentru a-l doborî pe bucătar, ajutându-l totodată pe Mack să-și dea seama care e drumul spre inima lui Liv, chiar dacă tânăra e hotărâtă să stingă cu orice preț focul iubirii.

Liv și Mack au fost diferiți de cuplul din prima poveste, lucru care se vede cu ochiul liber și pe care l-am apreciat/punctat. Deși Liv este sora Theei, este total diferită față de ea și a abordat relația ei de dragoste într-un alt fel. Aceasta nu suportă nedreptățile și în momentul în care a fost dată afară de la restaurantul în care lucra, nu a putut să stea așa și să nu facă nimic. Chiar dacă a avut ajutoare, Liv a știut să lupte pentru obiectivul ei și a fost mult mai bătăioasă și încăpățânată decât Thea. Își dorește foarte mult să devină patiser și nu vrea ca un chef libidinos să îi răpească visul pe nedrept și să îi distrugă cariera printr-un scandal fals.

Deoarece Mack a fost prezent la restaurant în seara în care Liv a fost concediată, consideră că este responsabilitatea sa să o ajute și să se răzbune pe marele  Chef Royce. Între timp, multe lucruri se vor schimba și între cei doi se va naște ceva foarte frumos, dar pentru care trebuie să lupte destul de mult, dacă mă întrebați pe mine. Nu lipsesc fazele amuzante dintre cei doi, dar și acel slow burn care pe mine mă termină psihic, pentru că nu am de multe ori atenția să trec așa greu printr-o poveste de dragoste. Eu vreau să văd rezultatele imediat și de aceea sunt puțin agitată când văd că durează destul de mult.

Ce este important de reținut de la această carte, pe lângă povestea frumoasă și întâmplările haioase, este legătura sa cu realitatea. Femeile sunt hărțuite la locurile lor de muncă și în cazul în care nu sunt de acord cu avansurile șefilor, sunt date afară sau obligate să plece. Acest lucru nu trebuie admis și exact asta ne-a zis și autoarea, că trebuie să luptăm cu toate armele disponibile atunci când trăim o situație nedreaptă. Nu este o lectură superficială, chiar dacă este light.. Te ajută să vezi și realitatea zilelor noastre și în același timp, să te bucuri de o ficțiune relaxantă și romantică. The best of both worlds, chiar între paginile acestei cărți.

Vezi și recenzia de pe Youtube a cărții „Dragoste sub acoperire” de LYSSA KAY ADAMS

DRAGOSTE SUB ACOPERIRE
DRAGOSTE SUB ACOPERIRE

An 2022Editura Corint Pagini 384Limba RomânăGen Romance

Nota 10 / 107334 vizualizări

Ramona Alexandra PopescuRedactor Booknation.ro

9 ani, 8 luni, 8 zile672 articolelocul 2/19

Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.

Alte recenzii de la LYSSA KAY ADAMS:

Recenzie "Nebuni din dragoste" de Lyssa Kay AdamsRecenzie "Dragoste sub acoperire" de LYSSA KAY ADAMS

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted