Cristi V. Andrei s-a născut în Timișoara, în anul 1956, când a avut loc revoluția anticomunistă din Ungaria. S-a născut cu un spirit justițiar. Asta poate și pentru că era anul chinezesc al maimuței de foc. El susține că locul natal își pune amprenta asupra vieții.
Nu s-a gândit niciodată la scris ca și la o meserie. De aceea, are o istorie propriu-zisă, a lui, ca și scriitor.
„Să nu uităm că scrisul este înregistrarea unor gânduri, unor sentimente. Este depozitarea acestora pentru a fi rememorate și, eventual, circulate în lume în condițiile unei culturi exclusiv orale în reflux”
Am adorat răspunsul autorului atunci când l-am întrebat ce înseamnă cititorii pentru el.
„Scriitorul Vasile Igna îmi spunea odată că, în ultimă instanță, scriem pentru noi înșine. Apreciez că avea dreptate, dar nu sunt sigur cât. Simplificând, aș spune că literatura este de două feluri: cea produsă dintr-o necesitate interioară, fără intenția de a deveni publică, dar care poate primi, ulterior, acest statut; și cea realizată ca proiecție în principal a unor considerente pragmatice, ținând de câștigul material și de prestigiu. Optând pentru prima, cititorul este pentru mine călătorul pe care îl întâlnesc întâmplător și care alege să asculte sau nu povestea mea. ”
Acesta a fost Cristi V. Andrei, autorul cărții „O sinucidere amânată.”