Recenzie ”Grazia” de Mircea Țuglea

de | nov. 14, 2017 | Recenzii cărți

Plină de viață, de existența presărată cu întortocheri, giratorii, drumuri gloduroase și drumuri line, ”Grazia”, cartea semnată de Mircea Țuglea, carte care a părut în luna octombrie la Editura Polirom, este o psalmodiere fină a lăuntricului uman, dar mai ales a relațiilor interumane corelate cu trăirile de moment, cele care, ceva mai târziu, vor deveni file de istorie care, în particularitatea ei, o să trăiască în ritmul brumatei nostalgii.

Organizată în jurul a patru existențe feminine în patru locații diferite ( Iulia,Cezara, Alina și Rosa), cartea nu idealizează nici farmecul nuric, nici existența boemă a unor anumite perioade, alegând narațiunea pură care, alegând narațiunea pură deși împănată pe alocuri cu anumite alegorii, păstrându-și totuși neîntinarea stilului literar.

Această carte ar putea fi considerată o spovedanie, deși din punctul meu de vedere ea este cu mult mai mult de atât, la fel cum ar putea fi considerată un fragment autobiografic, unul care nu ține cont de o cronologie strictă.

Însă dincolo de toate încercările de categorisire a cărții, dar și a felului de a scrie a lui Mircea Țuglea, tronează sinceritatea și verva acestor rânduri în care idealul feminin nu este șlefuit în caligrafierile înfloriturilor estetizante, dar nici bagatelizat într-o pripită încercare de a impresiona cu orice preț.

Fără să aștearnă efemere piedestaluri sub cerul prezențelor feminine, scriitorul ne dăruie cu un aplomb când lin, când impetuos, lumea lui, uneori ca un balon de săpun, alteori ca o vijelie iscată fix în mijlocul unei realități care nu povestea nimic deosebit.

Spiritul poetic reușește să respire nestingherit chiar și-n proza acestei cărți, asta datorită unei omogenizări structurale dozate corect, fără tertipuri și alambicări ale anumitor nejustificate ”licențe literare” sau a unor răstălmăcitoare litote care ar fi putut oricând să se transforme într-un frustrant verbiaj.

Mircea Țuglea,  încarcerat și apoi eliberat doar pentru a fi din nou încolăcit de tentaculele senzorialului plin de patos, totuși nu face paradă, nu exacerbează și nu epatează, preferând sublima împlinire a unităților frazeologice pe care le alipește cu priceperea unui altfel de Meșter Manole care nu o încarcerează pe Ana, ci îi oferă oportunitatea de a se odihni în sufletul său.

Lectură plăcută!

Titlu: GRAZIA
Autor: Mircea Țuglea
An apariție : 2017
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 192
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1667

Alte recenzii de la Mircea Țuglea:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments