Destin. Acesta este cuvântul ce ne acompaniază viața, ce ne urmărește din umbră și care ne face pe noi înșine să îl urmărim pe el în același timp. Un simplu cuvânt, o multitudine de stări, trăiri, sentimente, idei, gânduri, vise, visuri. O cale lungă către ceva ce nici noi nu cunoaștem, dar de care ne legăm fedeleș doar pentru a reuși să ne învingem limitele pe care noi înșine ni le-am creat. Distanța parcursă de la cei ce eram, la cei ce suntem și vom fi. Legătura între certitudinea lucrurilor deja întâmplate și necunoscutul ce ne așteaptă cu nerăbdare după colț. Cuvântul care caracterizează și romanul autorului Mihai Maxim, intitulat Ciobul de oglindă.
Cel mai îmbucurător lucru era propria sa regăsire, conștientizarea că nu este doar o masă de ţesuturi, ci un om viu, cu gânduri și sentimente. Cu suflet pe care și-l vedea ca pe cel al unui copil, neschimbat, așa cum fusese odinioară și pe care, din cine știe ce motive, nu- l mai băgase în seamă, de parcă nici nu ar fi existat. Regăsirea aceasta îl umplea de bucurie. La fel ca rătăcitul care găsește cărarea salvatoare.
Romanul lui Mihai Maxim este exact ca o oglindă perfect finisată, fără cusur, în care apare ca din senin personajul Vladimir Teculescu, care sub un pretext al unei boli incurabile, îți întinde mâna pentru a te ajuta să intri într-un univers aproape fantasmagoric la prima vedere, dar atât de real după ce îl conștientizezi pe deplin. Trecând pragul către o poveste ce nu crezi că este neapărat a ta, vei ajunge să îl cunoști pe Vladimir, să vezi fiecare secvență grăitoare din copilăria și adolescența sa. Apoi, ca și când ar fi fost proiectat un alt film, vei descoperi un nou Vladimir, de data aceasta antreprenor de succes, vei face cunoștință cu Adriana, soția lui, dar mai ales cu Maria, care creează astfel un amalgam perfect de emoții și de trăiri.
Vladimir plecă îndată, bucuros și trist în același timp pentru că era trimis după țigări ca un cățeluș. Dacă nu eu, atunci cine să îi cumpere? Cum să o ajut, dacă mă supăr pentru orice treabă pe care mi-o dă Maria?
Ciobul de oglindă are un loc al lui. Un loc unde aparține. Un loc pe care tu ca cititor va trebui să îl descoperi. Un loc ce nu se vrea a fi găsit pe parcursul cărții, care te face să alergi, să te întrebi, să te întorci, până ce, într-un final, izbit fiind de dinamismul ultimei scene, vei ajunge să conștientizezi că o multitudine de cioburi formează cel mai frumos decor.
Lucirile de altădată ale cioburilor de oglindă se estompau pe rând, acoperindu- se de o lumină murdară, care se tot micșora. Și peste toate, se așternea liniștea de nepătruns, în care se tot afunda.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE www.ibooksquare.ro
Alte recenzii de la Mihai Maxim:
