Cineva care citise cartea mi-a spus despre ea că “nu e mare lucru de capul ei și ca de fapt sunt niște studii de caz. Mă așteptam la o poveste mai interesantă.”
După ce am citit-o și mi-am amintit impresiile acestei prietene, mi-am dat seama încă o dată (dacă mai exista vreun dubiu) cât de diferiți putem fi!
Ce să zic dacă aceeași culoare, care e evidentă și universală pentru toată lumea, poate avea sute de perspective diferite…d-apăi o carte?
Și cu atât mai mult o carte despre viață, sănătate, minte și corp!
Într-adevăr Gabor Maté spune povestea mai multor indivizi (eu nu i-aș numi chiar “studii de caz”), pacienți de-ai lui, care ajunși în faze avansate ale unor afecțiuni grave, își fac inventarul comportamentelor cu scopul de a găsi sursa (sau sursele) bolii.
De fiecare dată justificarea (pentru că mereu încercăm să găsim o justificare a bolii, nu-i așa?) este undeva…unde altundeva decât în copilărie și mai ales în familie.
Ceea ce încearcă Maté să spună e că atunci când sănătatea noastră emoțională este afectată, e clar că și cea fizică va avea de suferit.
Dar el încercă totuși să fie cât mai imparțial și enumeră chiar și câțiva medici renumiți, câteva studii semnificative, care zic că nu se poate dovedi nicio legătură reală între boala cu simptomele ei și suferințele noastre.
Dar cine mai poate contesta astăzi faptul că totul, absolut totul (inclusiv boala!) vine din adâncul sentimentelor noastre?
Sistemul nervos este profund influențat de emoții. La rândul său, sistemul nervos este implicat în reglarea reacțiilor imunitare și a inflamațiilor. […] În intestin, celule imune sunt strâns legate de celule nervoase. Tiparele emoționale de stres cronic ar putea provoca boli inflamatorii în intestin.[…]
Intestinul sau tractul intestinal reprezintă mult mai mult decât un organ de digestie. Este un aparat senzorial cu un sistem nervos propriu strâns legat de centrii emoționali ai creierului. Toată lumea înțelege intuitiv semnificația sintagmei “strângerea stomacului” ca o descriere a evenimentelor emoționale supărătoare.p.180
Înăuntrul nostru este “secretul”!!! Nu este un clișeu, e adevărul simplu, real și evident.
Știți vorba aia cu “uită-te în ograda ta înainte să arunci ocări vecinului”?
Uită-te bine. Nu cumva toate vin de la tine? Și bune și rele?
Mai uită-te o dată. Și încă o dată. E totul în ordine?
Cine zice că da, cu siguranță nu s-a uitat foarte bine prin toate cătunele!
Victimizarea, sacrificiul, abandonul pe care noi le producem, nu fac decât să ne apropie de marginea prăpastiei cu o viteză pe care nu o mai putem controla. A nu face mai nimic din ceea ce ne dorim, simțim, sperăm, visăm ne face să călcăm cu jumătate de pas în neantul întunecat.
Să încetăm să ne mai justificăm alegerile altruiste extreme pentru că nu facem decât să întindem brațele și să ne pregătim de cădere.
“Ușor de zis, greu de făcut”. Așa este! Deci cine zice toate lucrurile astea (despre sacrificiul si victimizarea proprie, insistând pe motivele pentru care nu poate lua decizia cea mai sănătoasă) alege calea cea mai ușoară de fapt! E foarte ușor să zici “nu pot” atunci când nici măcar nu ai încercat. E foarte ușor să zici “nu am avut de ales” când nu ai ales tu ci ai lăsat pe alții să o facă pentru tine sau e la fel de ușor să zici “ceilalți să fie bine pentru că eu nu contez” când știi cu toată puterea ta că spui cea mai mare minciună din lume dar îți este prea rușine să recunoști asta față de tine însuți.
Nimeni nu poate fii autonom atât timp cât este condus de dinamica relației, de vină sau de nevoia de atașament, de dorința arzătoare pentru succes, de frica de șef sau de teama de plictiseală. Motivul este simplu: “autonomia este imposibilă atât timp cât cineva este motivat de ceva.” Ca o frunză de vânt, persoana condusă este controlată de forțe mai puternice decât ea. Voința sa autonomă nu este angajată, chiar dacă crede că și-a “ales” stilul de viață stresant și chiar se bucură de activitățile sale. Alegerile pe care le face sunt atașate de sfori invizibile. Încă nu poate să spună nu, chiar dacă se află sub propria dirijare. Când se trezește în sfârșit, dă din cap ca Pinocchio și spune: “Cât de prost am fost când eram o marionetă.”p. 304.
Matè, asta ne zice cumva: “nu vreau să fiu rău dar bolile pe care le aveți sunt reacția corpului care se întoarce împotriva voastră pentru că nu l-ați pus niciodată pe primul plan”.
Și nu este suficient să mâncăm sănătos, să facem sport și să ne răsfățăm la SPA. Ca să fim sănătoși din toate punctele de vedere trebuie să spunem “NU” lucrurilor și oamenilor toxici din viața noastră, înainte ca propriul corp să spună el “NU” chiar vieții pe care o ducem!
Alte recenzii de la Gabor Maté:
