Întrecerile Epurării au luat sfârșit. Un sfârșit care a lăsat mai multe semne de întrebare decât răspunsuri. După tot ce s-a întâmplat în finală, Paedyn a devenit o fugară iar Kai urmăritorul ei. El este acum Executantul si absolut nimic mai mult.
Executantul care trebuie să execute porunca regelui său: aceea de a o găsi pe Paedyn și de a o aduce înapoi la el.
Cursa găsirii însă nu durează chiar așa de mult. Amândoi sunt capabili să anticipe mișcările celuilalt, amândoi simt prezenta celuilalt chiar înainte să apară și tot amândoi refuză să recunoască față de ei înșiși dorința de a se regăsi cât mai repede dar din motive total “ neobiective”.
Așa că totul se reduce până la urmă la câteva zile până când marea întâlnire are loc.
Capul ei se smucește în direcția mea cu atâta fervoare, încât mă chinuiesc să ignor amintirea în care obișnuia ea să se relaxeze la sunetul vocii mele. Ochii ei se deplasează de la o față la alta. Căutând. Cu disperare. Cu frică.
Și apoi acei ochi oceanici se izbesc de ai mei.
Este electrică această privire, deși nu ca înainte. Legătura invizibilă dintre noi este acum încărcată cu trecutul, prezentul, viitorul nostru- cu tot ce am fost cândva și tot ce suntem acum. Este un fel de armonie ostilă, amândoi fiind în cele din urmă pe deplin conștienți de ceea ce reprezentăm unul pentru celălalt- nimic. Doar cochilia a ceea ce a fost; a ceea ce ar fi putut să fie. p. 95
Însă regăsirea nu e așa de importantă până la urmă ci întreg drumul înapoi spre Regatul Ilya.
Kitt, fratele lui Kai, cel care a sperat la o conexiune specială cu Paedyn, Noul Rege: i-a dat Executantului ordinul de a o aduce pe Paedyn înapoi teafără și nevătămată.
Nimeni nu știe de ce a cerut asta explicit, dar toți își imaginează: Regele vrea să îi ofere o pedeapsă la fel de majoră, pe măsura faptelor ei! Toți se așteptă la ce e mai rău și toți se așteaptă ca Executantul să respecte ordinul cu rigurozitate.
Și Kai își dorește asta. Pe de o parte.
Pe de altă parte, Paedyn continuă să îl tulbure, să îl facă să fie El.
El, cel care și-a dorit mereu să fie el însuși dar care a schimbat prea multe măști încât cu greu se poate manifesta în toată naturalețea lui.
Așadar Kai nu are de ales decât să își ducă muza regelui său, ca un Făt-Frumos ce e constrâns să ofere Prințesa- Căpcăunului.
Ne putem imagina cu ușurință cum se desfășoară acest drum!
Ne putem imagina da! Ne putem imagina cât vrem dar de data aceasta Lauren Roberts nu ne mai lasă așa de mult spațiu imaginației, cum a făcut-o în prima carte.
Scenele ne sunt prezentate foarte tranșant. Pe principiul: Powerless a fost încălzirea, acum urmează antrenamentul de forță!
Trebuie să fiți pregătiți să găsiți mai multă violență, sânge, durere și moarte.
Sunt conturate imagini mult mai vii, mai puternice, care dau senzații fizice reale, contradictorii.
În cursa aceasta Paedyn devine o “mică” ucigașă iar Kai cel care “face curățenie” în urma ei.
Rolurile se schimbă și nu doar o dată. Payden este acum cea rece, indiferentă la orice fel de vibrații vrea corpul să îi transmită iar Kai “ înțelegătorul de sentimente”. Își pasează mereu unul altuia “frigul și căldura”, empatia și pragmatismul, jocul și seriozitatea.
În fiecare secundă totul riscă să degenereze. E nevoie doar de o zvâcnire de maxilar, de o gropiță de obraz sau de o fluturare de păr argintiu ca Big-Bang-ul să se producă.
– Mi-ai promis că vei fi pierzania mea, murmur, coborându-mi capul suficient de aproape pentru a-i auzi respirația aspră. Așa că dovedește-o!
Față ei se îndreaptă spre a mea, nasurile ni se ating. Nu-și coboară nicio clipă pumnalul, iar vârful lamei ei încă face să curgă sânge din gâtul meu.
– Dovedește-o! repet, cu vocea joasă. Urmărește-mă îndeajuns încât să mă faci să te doresc! Îi prind bărbia în palmă, simțindu-i ochii arzând într-ai mei. Distruge-mă!p.101
Normal că nu vă voi zice dacă se întâmplă sau nu, dacă “planetele se aliniază” și toată “suferința” pe care am trăit-o în prima parte ne este în sfârșit curmată.
Îmi pare rău, nu pot să o fac: trebuie să o descoperiți singuri!
Ce pot să fac însă e să vă zic că îmi retrag multe dintre “neajunsurile” pe care le-am acuzat că le-ar avea Powerless.
Ce pot să fac este să zic că unicul neajuns al lui Reckless este că are “prea puține pagini”!
Lauren Roberts ne-a dat de data aceasta mult mai mult decât am așteptat.
Știți cărțile acelea la care vânați continuarea cu sufletul la gură și de la care aveți așteptări foarte mari însă sfârșesc prin a vă dezamăgi?
Ei bine: Reckless cu siguranță NU este una dintre ele!
…nu pot să îmi înfrânez curiozitatea, acum mai mult ca oricând, la ce ne va povesti Fearless!
Alte recenzii de la Lauren Roberts:
