Floare de Colț de Cristina Vesa este un al doilea volum de poezii prin care este apreciată, iubită, ocrotită natura – și tot ce înseamnă ea, fie că vorbim de natura terestră, fie de tot ce ne înconjoară, ne înfrumusețează, ne ajută, ne vindecă, ne încurajează atunci când ridicăm privirea spre înalt. Natura de pe Pământ sau natura umană – care e mereu surprinzătoare.
Coperta ”strigă” siguranță, lipsa singurătății, încredere că nimic nu e la voia întâmplării, că suntem auziți, văzuți, ascultați, ajutați de forțe sau energii nevăzute – care pot rămâne nematerializate, dar se simt în interior, ori lucrează prin intermediul altor oameni. Da, simt profund asta: Floare de Colț se referă și la oameni speciali, oameni pe care viața îi scoate în cale exact atunci când ai nevoie, sunt îngeri-umani, sunt cei prin care alege Dumnezeu să lucreze în viața celor care au nevoie. Oameni care-și arată Floarea de Colț-sufletul prin atitudine și fapte, prin tot ce fac și spun.
Floare de Colț e cea care ne spune că tot ce contează cu adevărat, tot ce este esențial pentru viață – în toate formele ei, este protejat de legi – scrise, nescrise și divine. Așa cum stelele luminează, așa e și cu tot ce cuprinde și înseamnă, în esența ei, Floarea de Colț. Nu e doar floare, nu e doar planta care e protejată de lege, nu e numai frumusețea – care se vede și se simte. Ajută prin dăruirea timpului, atenției, prezenței. Vindecă iubind, îmbrățișând, ascultând, empatizând, plângând odată cu cel care suferă, care simte durerea.
Floare de Colț înseamnă mai mult. E tot ce nu dispare, tot ce renaște, tot ce se poate transforma, tot ce evoluează, tot ce devine etern, e veșnicia, perfecțiunea – dincolo de pământesc. Floare de Colț cuprinde iubirea, prietenia, bunătatea, esența – care nu e ascunsă doar în sticluțe mici, cuprinde un amalgam de emoții: iubire, empatie, bunătate, durere, tristețe, regret, e viață – cu toate etapele aferente: bunăstare, nevoie, schimbare, evoluție, dorință.
Esența parfumului uman e iubirea, e acea parte de suflet neatinsă de întunericul, griul, duritatea și greutatea exterioară. Este acea bucată din tine care poate ”ascunde” tot răul, tot ce doare și poate că te poate transforma în cineva neînsemnat – când tu valorezi mai mult decât orice piatră prețioasă strălucitoare. E acea parte din fiecare care continuă să strălucească după prăpăd, după fiecare furtună.
Pierderea nu e ușoară, dar cu fiecare devii mai puternic, mai pregătit să nu te mai lași doborât de vântul schimbărilor inevitabile. De ce? Pentru că nimic nu se pierde, ci ajunge în Echipa cerească pe care tu te poți nădăjdui în fiecare situație dificilă. Ei devin forța ta nevăzută, dar mereu prezentă – la bine și la greu, care-ți aduce liniște și mângâiere fără prea mult efort. Și ni se arată în zborul păsărilor sau a fluturilor zglobii, colorați și netulburați de ideea morții.
În căutarea iubirii obosim căutând. Căutând uităm esența, uităm ce căutăm, căci suntem mult prea disperați să găsim. Ce căutăm? Iubirea pe care credem că știm cum arată. Dar uităm că înainte de a o căuta, vedea și primi TREBUIE să o simțim. Fără simțire căutăm iluzia iubirii – și asta va dispărea la prima adiere a vântului numit suspiciune.
Durerea din iubire este, de fapt, lipsa iubirii, iar dacă doare e o iubire îmbolnăvită de iluzie și așteptări. Iubirea nu-i amară, nu-i nici numai dulce. Iubirea e precum Floarea de Colț: nu o smulge din pământ ca să nu se usuce – pământul iubirii e sufletul curat.
Doar timpul arată puterea tuturor rădăcinilor pe care experiențele le prind pe ”meleagurile (ne)umblate ale sufletului. Dacă timpul zboară, zburăm odată cu el – deși nu ne mișcăm și nu plecăm niciunde, dacă-am avea puterea să-l oprim, noi unde am mai ajunge?
Fiecare zi este o călătorie printre experiențe diverse și extrem de diferite, emoții, provocări și reușite. Viața însăși este călătoria pe Pământ, în care nu venim fără un scop – și fără să ne îndeplinim misiunea primită înainte de a ne naște. Pe timp de ploaie, cer senin sau soare arzător, întotdeauna mergem doar spre înainte – pentru că orice am trăi nu avem voie să renunțăm.
Prietenia, oricât de strânsă ar fi această legătură, relație sau o legătură specială, de suflet e încurajată întotdeauna. Oricum ar fi, oricât de strânsă ar fi ea, oricât de trainică și rezistentă în fața timpului, ceva nu poate fi acceptat la infinit: repetarea la infinit a unor situații care nu sunt propria responsabilitate. Fiecare-și poartă viața cu demnitate și nu dă celuilalt ””gunoiul” adunat în suflet, gând sau vorbe – doar pentru că suntem apropiați, suntem unul și asta înseamnă și obligația de a accepta orice, de a ”înghiți” oricât și oricând. Când ți se cere să pleci iar capul, amintește-ți că e nevoie de atitudine și limită.
Carapacea umană spartă te îndeamnă la acțiuni, la altfel de decizii, la ieșirea din zona de confort. Te roagă să nu te mai ascunzi, să ieși la lumină, să ai curaj să te arăți așa cum ești.
Floare de Colț e plină de suflet, trăiri intense, curaj de a schimba direcția, asumare, responsabilitate, nevoia de a face pașii pe care i-ai tot amânat, încrederea în necunoscut, perseverență și multă încredere în valorile personale. Floare de Colț protejează esența – orice ar însemna pentru fiecare esența și valorile. Floarea de Colț sunt toți cei care am trecut prin fiecare intemperie a vieții – și am reușit să rămânem în picioare, curajoși și determinați să nu ne oprim niciodată.
P.S. Dacă ți-a plăcut cartea, o poți cumpăra de aici: Piața de Carte, Letras, Librăria Delfin, LibrăriaRomână, LibrăriaOnline.ro, Cărturești.
Alte recenzii de la Cristina Vesa:
