Un student aflat într-o situație financiară precară, dar mândru plănuiește să omoare cămătăreasa la care ducea din când în când diverse lucruri pentru a lua o sumă din care să trăiască o zi,două. Raskolnikov este un idealist prin definiție, nu ucide pentru bani, din necesitate financiară, ci din ideea că o astfel de persoană este ca un gândac al societății și trebuie stârpit.
Trăiește într-o lume imperfectă, plină de oameni mânați de interese proprii, falși și mincinoși, materialiști încă de atunci, trăind pe principiul :care cum poate, dar el vrea mai mult de la această viață. Vrea să schimbe ceva. să facă un bine celor din jur chiar dacă se sacrifică pe sine. Îl vedem agitat, frământat de gândurile omorului, încercând să scape de privirile curioase ale gazdei sale căreia îi datora și bani. Cu fiecare pagină cititorului îi crește tensiunea în vene, se lipește atât de mult cu Raskolnikov încât va deveni una cu el de la crimă încolo. Îl vedem ucigând, fricos, milos că trebuie să ucidă sora cămătăresei, o femeie blândă, la care ținea, doar pentru că ar fi martor la crimă și l-ar denunța. Îl vedem fugind prin oraș, ascunzând bijuteriile furate, căzând bolnav la pat. Eu cred că vina, conștiința l-a îmbolnăvit. Mama, sora și cel mai bun prieten sunt chemate de gazdă la el pentru că nu se mai trezea din somn și se temea că va muri. Trăiește clipe tensionate: povara crimei pe care încearcă să o țină secretă, observă iubirea prietenului său pentru sora sa, nu este de acord ca sora sa să se căsătorească, cu un om bogat și fără caracter doar ca să-l ajute pe el cu bani, nu vrea ca nimeni să se sacrifice pentru el și totuși nu simte nevoia de a se ajuta pe sine să supraviețuiască. Raskolnikov este un personaj complex, cred că ar trebui să citesc din nou cartea să îmi fac o idee mai bună,mai detaliată asupra caracterului său și asupra modului său de a gândi.
Deși nu se ajută pe sine să supraviețuiască, îi e milă de bătrânul Marmeladov, întâlnit într-o cârciumă, care va sfărși mort și îi va ajuta familia. Intră în mediul lor, autorul are un talent în a descrie viața unei familii extrem de sărace, copiii sunt dezbrăcați, cu haine rupte și murdare, nu au ce mânca, mama încearcă în zadar să-și convinga soțul să nu mai bea banii, fata cea mare: Sonia se prostituează pentru a aduce mâncare pe masă celor mici. Raskolnikov îi aude povestea și observă că fata are un suflet mai curat decât al oricărei femei din Moscova, o admiră, o pune pe un piedestal și ajunge să o iubească. Poate iubirea lor începe din milă, din dorința de a o ajuta și proteja, din dorința de a o salva, din crezul că dacă ea poate fi salvată, mai e o șansă și pentru el. E singura persoană căreia îi va mărturisi crima și o va ruga să-l ierte de parcă ar fi fost Fecioara Maria.
Trece prin zile de coșmar, plimbări lungi prin oraș până dimineața târziu, boala nu îi dă pace, nu știe cum să-și ajute sora și cum să o convingă că viitorul ei soț e un prefăcut, un avar și un om rău. Raskolnikov are un simț special și vede natura cea adevărată a oamenilor. Se preface destul de bine și când este anchetat de poliție, dar procesul lui de conștiință e dureros. Pe dinafară e liniște și pace, dar în interiorul lui e furtună. Singura lui greșeală e că se va întoarce la locul crimei și va intreba de cele petrecute aici.
Va fi închis, iar Sonia îl va vizita, devenind un fel de Maica Tereza pentru pușcăriași, aceștia zicându-i parca Maica Sonia. Oriunde va fi mutat să-și ispășească pedeapsa, Sonia îl urmeaza. Deși încearcă să o îndepărteze pentru că nu se consideră potrivit pentru ea, aceasta nu va renunța și iubirea ei nestrămutată îi va înmuia inima lui Raskolnikov și își va da voie sieși să-i arate iubirea.
Este un roman psihologic foarte bun, te ajută să intri în mintea criminalului și până la final nu se știe dacă îl vei mai considera vinovat sau dacă ți se va părea cel mai bun, cel mai onest om din lume.
Rodion Romanovici Raskolnikov este o sumă de idei într-un trup slab, de simplu muritor.
Citate dintr-o carte specială:
Cel care are putere, care are mintea şi sufletul tare, acela domneşte peste ceilalţi! Cine cutează mult, acela are dreptate în ochii lor. Cine îi înfruntă şi îi dispreţuieşte, acela ajunge la ei legiuitor şi cu cât cuteaşă mai mult, cu atât e mai respectat. Aşa a fost totdeauna şi aşa va fi mereu.
Suferinţa şi durerea sunt întotdeauna obligatorii pentru o conştiinţă largă şi o inimă profundă. După mine, oamenii cu adevărat mari încearcă o mare tristeţe pe pământ…
Pasiunea este mărturia entuziasmului pe care îl trezeşte un anumit ţel, precum şi revolta împotriva împrejurărilor vitrege exterioare care împresoară acest ţel.
Crima este protestul individului împotriva unei proaste orânduiri sociale.
Mărunţişurile, mărunţişurile sunt importante… Uite mărunţişurile astea te distrug de fiecare dată.
Nu există pe lume ceva mai greu decât sinceritatea şi ceva mai uşor decât linguşirea. Dacă în sinceritate se strecoară numai a suta parte dintr-o notă falsă, se produce o disonanţă şi apoi e bucluc. Dacă în linguşire absolut toate notele sunt false, ea totuşi face plăcere şi este ascultată fără supărare. O plăcere grosolană, totuşi plăcere.
Alte recenzii de la Fiodor Dostoievski:
