Ei, bine, îmi dau seama de ce este Clarice Lispector, autoarea romanului Aproape de inima vijelioasă a lumii, apărută la editura UNIVERS, numită „vrăjitoare”. Pentru că pur și simplu, ceea ce scrie este magic. Dar nu în sensul realismului magic al lui Paulo Coelho, al lui Isabel Allende sau al lui Gabriel García Márquez, ci magic prin emoție, prin vibrarea trăirii și prin sentimentul vieții, al iubirii, al dragostei. Cred că drama personajului principal, Joana, trăiește cu o intensitate și cu o luciditate extremă. Ea încercă să împace lumea strălucitoare din mintea ei, o lume ideală, perfectă, cu realitatea exterioară, pe care o studiază cu inteligența stranie a unui șarpe, a unei vipere, așa cum însăși mătușa ei consideră în copilărie, înainte de a trimite fetița orfană la un internat, ca să scape de ea. De judecat deciziile mătușii? Bineînțeles, nu poți face așa ceva. Dar citind romanul, îți vei da seama că a avut motivele ei – evident, nu am să vi le spun.
Viperă, de asemenea, o va numi și soțul ei mai târziu, șocat de mintea ei și de miracolele care țâșnesc în cascade din vorbele Joanei. Aceasta nu este ca o oarecare altă persoană- un simplu pion într-o tablă imensă de șah turcesc, ci ea este o aleasă, este o femeie care dorește mai mult de la viață, mai mult de ordin spiritual. Nu caută împlinire fizică, n-are moravurile omului primitiv și nici satisfacția telurică a unui câștig.
În toată lupta ei pe acest pământ, Joana caută împlinirea ființei și dragostea spirituală, abisală, însă se află tot timpul la marginea unei prăpăstii al cărui fund este întunecat și rece. Ea nu încearcă să-și găsească nemurirea, ci o consideră însăși renaștere, puritate. Observăm aici elemente din cultura scriitoarei – cred că tocmai de asta îmi place să citesc cărți din autori străini, nu numai pentru că descopăr alte povești, care mai de care mai surprinzătoare, ci descoperi și un nou om, scriitorul. Acest lucru îmi aduce aminte de Emmanuelle Arssan și un citiat dintr-o carte scrisă de ea, Emmanuelle întreagă: „(…) eu mi-am ales deja viața: am ales viața”.
Referitor la Joana, mi-e greu să vorbesc despre acest personaj extrem de sensibil și profund. Ea încearcă să-și depășească limitata condiție, după cum autoarea și notează. Nu găsește în soțul ei o împlinire trupească, pământească, ci dorește de la el un rod al dragostei, o sămânță ca și cum „dragostea fără rod înseamnă păcat” (Maitreyi, Mircea Eliade). Bine, nu amestecăm aici filosofia indiană cu cea contemporană autoarei, dar la asta m-am gândit când am citit pasajele respective.
„În definitiv, la această căutare a plăcerii carnale, primitive, se rezumă viața animală. Viața omenească e mai complexă; se rezumă la căutarea plăcerii, la teama de plăcere, și mai ales la insatisfacția din perioada intervalelor. E puțin simplist ce spun, dar nu contează. Orice dorință arzătoare este o căutare a plăcerii. Orice remușcare, milă, bunătate, este teama de plăcere. Orice deznădejde și căutarea altor căi este insatisfacția. Asta, pe scurt, să zicem.”
Această carte este minunată, dacă doriți să citiți ceva emoționantși profund, cu un substrat ascuns, o dermă a scrisului, dar pe care vă invit să-l descoperiți și cercetați. Mie mi-a plăcut, m-a atras personajul Joanei, firea ei sensibilă, dar puternic conturată de lumina înțelepciunii și de umbra unui destin tragic, în acord cu condiția umană limitată. Incapacitatea ei de a răspunde, rațional, la unele întrebări, o face să devină unul dintre acele personaje care-și lasă amprenta asupra cititorului, care-i dau de gândit, curmând, totuși, unele controverse. Sau dimpotrivă? Depinde aici de orizontul cultural al fiecărui cititor.
Cartea nu este nicidecum una cu o acțiune complexă, dezvoltată pe mai multe planuri, cu n personaje și o intrigă veninoasă. Este o carte caldă, „departe de inima vijelioasă a lumii”, în care autoarea surprinde de fapt, răspunsuri și întrebări, controverse și mistere, oferindu-ne o relativă explicație a anumitor aspecte- lucruri care de-a lungul timpului au măcinat curiozitatea oamenilor. Ce este moartea? Ce este omul? Care este rolul nostru aici?
Joana – o răsfrângere a tuturor problemelor noastre existențiale, punctul de convergență a misterelor lumii, al încercărilor eșuate, al dorințelor, al problemelor. Un personaj de care, părerea mea, nu ai să te îndrăgostești prea ușor, însă care-ți va rămâne pentru totdeauna în minte și pe care ai să vrei să-l mai întâlnești și în alte romane ale lui Clarice Lispector. Legat de autoare, se spune adesea că arăta ca Marlene Dietrich și scria ca Virginia Woolf, sau că e varianta feminină a lui Kafka. Vorbind de această scriitoare, Colm Tóibín spune că este „unul dintre geniile ascunse ale literaturii din secolul XX, la același nivel ca Borges și Pessoa. Poveștile și procedeele ei imaginative sunt extrem de originale și desăvârșite, obsedante și tulburătoare.”
Alte recenzii de la Clarice Lispector:
