Aplicații pe care orice goodreader trebuie să le aibă

Duelul carte vs. Ebook durează de ceva ani, însă nu spune nimeni că trebuie să fii de parte unei tabere, excluzând-o definitv pe cealaltă. Poți să te bucuri de mirosul unei cărți noi, dar de ce nu ai profita și de paleta largă de cărți gratuite care îți stă la dispoziție pe internet? Și cum fiecare dintre noi avem cel puțin un device inteligent pe care putem descărca numeroase aplicații, iată câteva  pe  care orice goodreader ar trebui să le aibă instalate.

Amazon Kindlekindle-app

Amazon Kindle ocupă locde cinste în rândul aplicațiilor Ebook-friendly, având peste 100 de milioane de downloadări. Deși din denumire nu îți dai seama, pentru a folosi aplicația nu ai nevoie de un Kindle, orice smartphone sau tabletă fiind potrivite pentru a o descarca. De asemenea, pe lângă cărțile pe care fie le cumperi, fie le downloadezi for free, ai la dispoziție numeroase reviste.

Un lucru util la Amazon Kindle este faptul că are și dicționar. Astfel, de fiecare dată când ai dubii în ceea ce privește un cuvânt sau o curiozitate legată de o anumită temă, nu trebuie decât să apeși pe respectivul cuvânt pentru a vedea definiția sau a afla mai multe informații folosind Google sau Wikipedia.

Cam ca la orice aplicație, Amazon Kindle îți permite să-ți customizezi fontul, luminozitatea ecranului, culorile sau orientarea (portret sau landscape).

Wattpad

Spre deosebire de celelate aplicații, Wattpad conține doar cărți sau povestioare gratuite. Astfel, autorii debutanți se pot folosi de această rețea pentru a primi feedback din partea cititorilor.

De altfel, cititori pot urmări diferite povești chiar în timp ce autorii lor lucrează la ele și pot primi constant update-uri.

Comunitatea Wattpad este un loc potrivit pentru pasionații de cărți și poate fi o rampă de lansare pentru cei cărora le place să scrie, deoarece își pot crea astfel notorietate.

Aldiko Book Reader

aldiko_thumb

Această aplicație este la fel de ușor de folosit ca și celelate. Îți poți descărca în mod gratuit cărți în funcție de genul literar preferat sau poți cumpăra ultimele apariții din librării. Aldiko este împărțit în trei categorii care te vor ajuta să ții o evidența clară a cărților din biblioteca ta virtuală. Astfel, ai titlurile pe care le citești în mod curent, plus posibilitatea de a vedea progresul pe care l-ai făcut (îți arată pagina la care ai ajuns). Pe lângă acesta, ai ”Library”, care îți afișează toate cărțile fie ele downloadate sau cumpărate. Ultima categorie îți va arata ce ai adăugat recent pe rafturile Aldiko.

De asemenea, totul este aranjat ca la carte, astfel încât îți poți căuta autorii care sunt catalogați alfabetic sau poți alege să citești cartea pe care o ai deja în Library în funcție de un gen literar (acțiune, fantasy, ficțiune, etc)

Ebook Reader

Cu peste cinci milioane de downloadări, aplicația Ebook Reader este destul de populară în Google Play Store. Poți cumpăra cărți în format Ebook, dar ai și numeroase titluri pe care le poți descarca gratuit. Este ușor de folosit, poți utiliza bookmarks (semne de carte), highlights ori notițe pe marginea cărții sau poți copia pasajele care te interesează. De asemenea, ai opțiunea night-reading  care ajută foarte mult dacă obișnuiești să citești pe timp de noapte, deoarece nu îți va obosi ochii sensibili la lumina puternică.

Read-a-Tree

Read-a-Tree este strict folosită pentru downloadarea cărților, fiind necesară instalarea unei aplicații care permite citirea Ebook-urilor. Această se bazează pe un sistem nou și cel puțin interesant prin care poți obține în mod gratuit o carte prin simpla scanare(fotografiere) a unui copac. Diferența constă în faptul că nu îți poți alege titlul preferat, ci vei primi un volum random. Partea bună însă este că niciodată nu vei primi aceeași carte. De asemenea, țin să menționez că mare parte a Ebook-urilor oferite sunt scrise de autori români contemporani, ceea ce este un mijloc grozav de promovare.

Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele aplicații dedicate iubitorilor de carte. Avantajul lor este acela că îți vor oferi instant cam orice carte dorești printr-o simplă apăsare a ecranului. Prin urmare, nu poți decât să profiți și să te bucuri de posibilitatea de a avea înglobat într-un singur device zeci sau chiar sute de cărți.

 

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 iubitori de carte s-au alăturat Tribului Booknation.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Article Tags

Website Comments

Iubim comentariile tale :)