Ion Stratan (1955–2005) a fost un poet român al generației optzeciste, cunoscut pentru intensitatea imaginației și pentru jocurile subtile ale limbajului. Activitatea sa a fost legată de București și Ploiești, de cenacluri, reviste și viața bibliotecii. Poemele sale trec de la ironie la gravitate, punând în mișcare sensurile obișnuite ale cuvintelor și așteptările cititorului.
Debutul și generația optzecistă
A absolvit Facultatea de Filologie din București în 1981 și a debutat editorial în același an, cu „Ieșirea din apă”. Participarea la Cenaclul de Luni, condus de Nicolae Manolescu, și la cenaclurile „Amfiteatru” și „I.L. Caragiale” i-a însoțit formarea. În 1982 a semnat, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Florin Iaru, volumul colectiv „Aer cu diamante”, devenit un reper al afirmării noii generații.
„Cinci cântece pentru eroii civilizatori” (1983), „Lumina de la foc” (1990), „Lux” (1992) și „Ruleta rusească” (1993) sunt câteva dintre etapele unei opere poetice ample. Referințele culturale, asocierile neașteptate și schimbările de ton construiesc o poezie care cere atenție la detaliu. Umorul și calamburul pot deschide brusc o întrebare despre singurătate, identitate sau dispariție. Sensul nu este întotdeauna oferit de la prima lectură, ci se adună din relațiile dintre imagini.
Opera și vocea poetului
Stratan a lucrat ca bibliotecar la Biblioteca „Nicolae Iorga” din Ploiești și a făcut parte din conducerea revistei „Contrapunct”. A publicat și critică, eseuri și traduceri. Edițiile „Opera poetică. Vol. 2” și „Opera poetică. Vol. 3” permit urmărirea creației dincolo de selecțiile antologice. Volumul „Urechea vorbitoare”, însoțit de CD, adaugă întâlnirii cu textul dimensiunea vocii.
Pentru o primă apropiere, „Ieșirea din apă” și „Aer cu diamante” oferă contextul debutului, iar antologia „Criminalii și crinii”, alcătuită de autor și îngrijită ulterior de Călin-Andrei Mihăilescu, deschide o perspectivă mai largă. Poezia sa păstrează tensiunea dintre spectacolul verbal și întrebările grave. O lectură cu pauze, atentă la sonoritate și la schimbarea sensurilor, pune în valoare această întâlnire dintre inteligență, ironie și vulnerabilitate.
