Mihai Ursachi (1941–2004) a fost poet, prozator și traducător. Născut la Strunga, în județul Iași, a publicat primele versuri în reviste în 1968 și a debutat în volum cu Inel cu enigmă în 1970. Vocea lui poetică trece repede de la gravitate la ironie, iar obiectele mărunte capătă adesea proporțiile unei întregi lumi.
Poezia dintre ceremonie și joc
După debut au apărut Missa solemnis (1971), Poemul de purpură (1974) și Marea înfățișare (1977). Titlurile anunță o poezie atrasă de solemnitate și ritual, dar tonul înalt este adesea tulburat de o imagine neașteptată sau de umor. Ursachi folosește această schimbare de registru pentru a vorbi despre timp, moarte și felul în care oamenii își alcătuiesc propriile mituri.
Pajiștea rotundă din vârful unui ac este o antologie potrivită pentru o primă întâlnire cu poezia lui. Titlul ei surprinde contrastul dintre dimensiunea lucrurilor și amploarea lumilor pe care le poate deschide imaginația. În proza din Zidirea și alte povestiri, aceeași libertate trece din vers în povestire.
Traduceri și întoarcerea la Iași
Ursachi a tradus din poezia de limbă germană, între alții pe Friedrich Hölderlin, Friedrich Schiller și Paul Celan. În 1981 a plecat în Statele Unite. S-a întors în România în 1990 și a condus Teatrul Național din Iași. Orașul în care s-a întors a rămas un reper al vieții sale literare, iar Muzeul Național al Literaturii Române Iași îi păstrează memoria printr-o arhivă digitală.
