Radu Tudorancea, născut în 1976, este un istoric român specializat în istorie contemporană. Cercetările sale urmăresc România secolului XX, relațiile internaționale și experiențele sociale ale războiului. Activitatea de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române se leagă de interesul pentru Europa de Sud-Est, perioada interbelică, relațiile româno-elene și istoria Războiului Rece.
Formare și direcții de cercetare
A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București, a urmat studii de master la Universitatea din Atena și a obținut doctoratul în istorie în 2009. Parcursul său include stagii de cercetare la Woodrow Wilson International Center for Scholars și New Europe College. Cartea „Relațiile româno-elene în perioada interbelică. Dimensiunea politică și economică”, publicată la Omonia în 2011, pune în legătură diplomația și raporturile economice dintre cele două țări.
În „Frontul de acasă”, publicată inițial în 2015, analizează propaganda, atitudinile și curentele de opinie din România Primului Război Mondial. Atenția se deplasează de la operațiunile militare către societate, presă și felul în care războiul este trăit și reprezentat. Perspectiva completează istoria frontului prin întrebări despre mobilizare, convingeri și viața oamenilor rămași în spatele liniilor de luptă.
Captivitate și relații internaționale
„Războiul și captivitatea”, apărută în 2024, cercetează experiența prizonierilor de război români din Primul Război Mondial. Mărturiile personale și documentele administrative permit apropierea de viața în lagăre, de lipsuri și de întoarcerea acasă. Studiul aduce în atenție destine pe care o prezentare limitată la bătălii și tratate le poate lăsa în plan secund.
Volumul „Ipostazele «ajutorului frățesc»” urmărește implicarea României în contextul războiului din Coreea din anii 1950–1953. Tudorancea a coordonat și „O vecinătate dificilă”, dedicată relațiilor româno-ruse și sovietice. Citite împreună, aceste cărți deschid perspective complementare asupra diplomației, ideologiei și experienței umane. „Frontul de acasă” este un punct de pornire pentru istoria societății în război, iar studiul captivității continuă lectura prin destine individuale și colective.
