Recenzie „Broderie din firele vieții” de Gabriela Bobârnat

de | mart. 21, 2018 | Beletristică, Dragoste, Istorie, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți, Romantism

Sunt sigură că și tu te-ai întrebat cum ar fi fost dacă ai fi trăit în alte vremuri. Cum ai fi reacționat, cum ai fi procedat, cum ai fi iubit, cum ai fi gândit, poate, dacă ai fi apărut mai înainte. Oare destinul ar fi avut planuri mai mărețe pentru tine? Oare ai fi fost mai bun, mai înțelegător? Oare fiorii dragostei s-ar fi simțit altfel?

Desigur, ne putem proiecta în trecut doar cu ajutorul propriei imaginații, creionându-ne o schiță a ceea ce am fi vrut să găsim. Dar, uneori, este posibil să avem norocul să dăm peste o carte, care tocmai prin măiestria cu care este scrisă, să ne aducă mai aproape de noi în alte timpuri. Acesta este și cazul romanului cu iz de altădată al autoarei Gabriela Bobârnat, intitulat Broderie din firele vieții.

Se aşteptase să fie greu, complicat, să nu meargă nimic ca pe roate şi să întâmpine greutăţi, dar dacă ar fi pus-o cineva să definească, să zică ce se ascunde concret în spatele acestor vorbe, nu ar fi putut spune, dar cu timpul a aflat. Şi poate că realitatea ar fi fost şi mai dură, dacă nu ar fi fost ajutată de nişte rude îndepărtate, găsite mai mult prin hazardul sorţii, decât folosindu-se de informaţiile pe care le avea.

Broderie din firele vieții ia forma unui bilet care te trimite într-o călătorie alături de boieri de altădată, de domnișoare și doamne cu diverse obiceiuri, dar și prejudecăți. Romanul este o invitație care îți permite să asiști la un frumos spectacol. O invitație care îți dă prilejul să fii martorul unei frumoase povești de dragoste care se creionează treptat, subtil, de-a lungul paginilor și cuvintelor alese cu delicatețe și grijă. Astfel, de la conu’ Iorgu și până la familia Mușat, de la Ecaterina, Maria și până la Voichița și Vlad și multe alte personaje interesante, vei face, pe rând, cunoștință cu sentimentele cele mai ascunse, mai nevinovate sau poate nu ale oamenilor de atunci. Totul se desfășoară treptat, luând forma unei broderii pe care ți-o vei aminti mult timp de-acum încolo.

Pe moment nu a simţit decât furie, dar peste ani, scena în care fata îl privea pe jumătate cu milă, pe jumătate cu reproş, a frământat-o în gând prinzând contururi de care nu mai era sigur dacă fuseseră aievea sau le născocise mintea lui, după aceea.

 

La final, vei afla un amănunt special, la care cu siguranță vei zâmbi, căci vei afla realmente ci sunt cu adevărat două dintre personaje, dar nu îți dau mai multe detalii, ci te las să descoperi de unul singur!

Oamenii sunt puşi de Dumnezeu, doi câte doi, un bărbat şi o femeie, să facă de-a lungul timpului o împletitură din firele vieţii. Unora le iese ceva grosolan, altora ceva drăguţ, alţii le încâlcesc, unii mai sar din ochiuri.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE librariacoresi.ro

Titlu: BRODERIE DIN FIRELE VIEȚII
Autor: Gabriela Bobârnat
An apariție : 2017
Editura: CORESI
Nr. Pagini: 306
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3043

Alte recenzii de la Gabriela Bobârnat:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Adriana Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 116 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adriana Alexandra aici.
❝ Dacă nu v-am plictisit încă, aruncați un ochi și pe aici 🙂 --->http://blog.avocatoo.ro/sfaturi-de-la-un-tratat-de-drept-anonim/ ❞
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
maria

Chiar mi-a plăcut cartea. Dinamică, cu acțiune bine legată și chiar cu umor.

AaAa

cartea are un aer vintage. Te face să-ți pară rău că nu ai trăit acele vremuri.

Am inceput-o într-o doară (sunt sceptică la autorii necunoscuți mie) și am ajuns să o citesc chiar și la serviciu, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat pănă acum și sper nici să nu se mai întâmple căci țin la serviciul meu.