Cărți uitate: Haină Roșie și Haină Verde de Johanna Kraeger

de | iul. 18, 2016 | Recenzii cărți

Azi am să vorbesc despre o carte pentru copii cu totul specială, versuri, poveste frumoasă, ilustrații, tot tacâmul.

tiuliecărți_001

Este scrisă de Johanna Kraeger, care se pae că a mai scris și alte cărți pentru copii. Despre nu pot spune multe, dat fiind că nici nu prea găsești informații pe Internet, sau găsești câteva amănunte despre cărțile ei, în olandeză sau germană.
Cartea este ilustrată de Gerhard Rappus și a fost tradusă în românește de Nora Iuga. Țin să menționez că mai multe informații n-am găsit, doar câteva, pe coperta din spate:

rsz_iuliecărți_015

După cum vedeți, la vremea aceea a avut un tiraj de 60.000 de exemplare.
Povestea din carte este una simplă, hazlie, povestită cu mult haz și nu este lungă. Ea se bazează pe relația de prietenie – dacă putem să-i spuneam așa – dintre Haină Roșie și Haină Verde – vulpea poznașă și vânătorul, care, după cum ni se spune din prima, se cunosc prea bine de multă vreme. Fraza mi s-a părut interesantă – induce o oarecare paranteză, ca și cum această cunoștință atât de longevivă ar putea avea la mijloc ceva mai special, misterios, ceva ce ar trebui să aflăm și, în același timp, e un amănunt subtil.

tiuliecărți_004
La prima vedere pare o poveste clasică dintre rău și bine – vulpe și vânător, pe care, într-adevăr, se bazează, dar felul cum este povestită, amănuntele ei, detaliile faptelor, absolut tot ce se întâmplă primește un aer nou, distinctiv.
Versurile nu au o rimă perfectă, dar felul în care sunt scrise compensează asta.

solid-lavender-background
Cât despre ilustrații, sunt făcute într-o manieră veselă, simplă, colorată, cu umor și o grafică potrivită copiilor.
Felul cum curge acțiunea, firul narativ simplu și întâmplările personalizate într-o poveste clasică aparent, ușor distinctivă prin elementele unei acțiuni pline de umor, toate sunt caracteristicile unei cărți potrivite pentru copii. Și, în afară de asta, ilustrațiile – care, după cum am spus, sunt foarte frumoase, dispunând de o grafică absolut superbă.

tiuliecărți_007
Cam tot ce pot să spun suplimentar față de informațiile de mai sus, de pe coperta din spate este că această carte nu apare pe GoodReads. Cred că această carte merită să fie cunoscută, este foarte, foarte frumoasă și merită readusă în atenția cititorilor.

Titlu: CĂRȚI UITATE: HAINĂ ROȘIE ȘI HAINĂ VERDE
Autor: Johanna Kraeger
An apariție : 1980
Editura: RUDOLF ARNOLD, LEIPZIG, RDG ȘI KRITERION, BUCUREȘTI
Nr. Pagini: 10
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2297

Alte recenzii de la Johanna Kraeger:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Simina Seliștean a fost redactor Booknation.ro și a scris 5 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Simina Seliștean aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments